Referitor la fratele care se problematizează în privința poftei ochilor, am învățat tot de la Maica Siluana că noi bărbații avem probleme de genul acesta și pentru că nu ne împăcăm cu propriile noastre mame sau îi judecăm pe tații noștri care au greșit în privința aceasta. Mie mi-a plăcut foarte mult și mi-a ajutat filmul „Elena din Troia” și am rămas surprins de iubirea jertfelnică a acelui bărbat față de Elena, și de Penelopa care l-a așteptat 20 de ani pe Ulise.
Iulian
Om drag
Da, Om drag, voi bărbații aveți această neputință care vă dă tot mai mult „de lucru” pe zi ce trece.
Mulțumesc pentru că nu ai uitat ce ai învățat de la mine și că ai lucrat atât de bine pentru a învăța să-ți ierți și să-ți cinstești părinții. Acum sper că lucrezi mereu mai departe chemând pe Domnul cu toată puterea în chiar neputința ta. Așa ne vom mântui. Acolo vom primi și gusta puterea Lui!
Cu prețuire și rugăciune,
Maica Siluana