Preascumpă Măicuță!
„Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult!” (Matei 6: 22-23)
Tocmai am citit și mărturia fratelui D. și iar m-am cutremurat, pentru că am descoperit o altă înșelare și simt nevoia să spun ce am învățat eu în  legătură cu acest subiect cu ceva timp în urmă dintr-o carte care m-a luminat mult...
E firesc să-i fie oricui teamă de cădere, chiar și unui biet bărbat, dar înșelăciunea constă tocmai în faptul că această teamă se poate transforma cât ai clipi în mândrie (ia uite cât de viu și grozav sunt!), iar omul creat ca o ființă rațională să se comporte dintr-o dată irațional. De ce?
Pentru că oamenii de azi se căsătoresc unii cu alții nu pentru ceea ce sunt, ci pentru ceea ce își închipuie că vor face unii din alții. În momentul în care unul dintre ei își dă seama că s-a înșelat, că celălalt este un aluat cu prea multă făină pentru a se îndoi ca plastilina, automat își îndreaptă privirile spre altă persoană și o închipuie „ocazia” vieții sale.
Dragostea vine și trece. Lumea e nesfârșită, iar posibilitățile de combinație sunt câte clipe are viața! Până la o anumită vârstă, oamenii sunt robii atracției fizice. Ne căsătorim de dragul unui pat, uitând că oricât de sublim ar fi patul, stăm prea puțin în el. Fără acest amănunt o căsătorie este un eșec, dar el nu este o asigurare. La treizeci de ani este un amănunt semnificativ care își pierde din valoare ceva mai târziu.
Este inutil să îi spui unui bărbat ajuns la o vârstă mai înaintată că amorul unei copile după care i s-au aprins călcâiele și după frumusețea căreia îi fug ochii (aflată la jumătatea vârstei lui) nu poate să dureze. N-ai să-l convingi niciodată, pentru că fără să se gândească la consecințe riscă și lasă tot pentru ceva trecător dar atât de mistuitor și asta pentru că oamenii în general au o minte conservatoare și formalistă: forma li se pare mult mai importanta decât conținutul. Pentru noi ființele și lucrurile din jurul nostru sunt alcătuite din închipuirea noastră. Comparăm cunoscutul, trăitul cu închipuirea, cu ce ar fi putut să fie. Cele mai de nealungat imagini sunt cele care n-au existat, care n-au existat niciodată. Inteligența nu poate schimba calitatea sufletească a omului.
Așadar, și ceea ce se întâmplă fratelui D. nu este altceva decât o boala cumplită, o explozie hormonală, ce este un fenomen foarte complicat și corespunde gradului de maximă uzură fizică și psihică a lui. Oboseala îl face să-și piardă controlul până când ajunge la momente de surescitare și de veghe care apare în orice fenomen de maximă uzură, de multe ori chiar la muribunzi!
Este un fel de revoltă a întregii ființe a celui care trece prin ea și, ca orice revoltă, are în ea ceva dramatic. Dramaticul și ridicolul nu se exclud.
Nu ne dăm seama de valoarea faptelor noastre în viața altora. Pentru plăcerile noastre trecătoare împiedicăm poate o altă desfășurare a vieții cuiva, uitând însă, că tot ce facem împotriva datelor speciei noastre și tuturor speciilor, de fapt se simte ca o mutilare. Ești mulțumit, mândru de tine însuți, dar neîmplinirea tot mutilare rămâne. Cui îi folosește?
În concluzie: m-am cutremurat de cele scrise de fratele D., pentru că am trecut și eu (și sunt convinsă ca mulți alții) prin ceea ce trece frăția sa în acest moment. E sinucidere curată, iar sinucigașii sfidează moartea „bună” care ne ia pe toți și își inventează o moarte pentru ei singuri.
Așadar, fratele D. să se vadă mai degrabă un om lovit de o boală cruntă decât grozav și „funcționabil la nivel înalt”, și să alerge urgent la Doctorul Suprem Dumnezeu pentru a primi vindecare!
Sunt convinsă, că, din clipa în care va înțelege că e bolnav și nu altfel, apariția unei femei frumoase îi va obliga ochii să alunece în toate părțile pentru a-L căuta cu disperare și a-L chema pe Dumnezeu, singurul Care îl poate ajuta!
O, Măicuță! Dacă aș putea, v-aș săruta și mintea, nu numai mânuțele! 
Binecuvântat este Dumnezeul nostru! 
Vă îmbrățișez și vă iubesc! 
Kati
PS: După ce am înțeles ce mi s-a întâmplat, am ajuns la concluzia că păcătoșenia noastră ne determină hormonii să devină vrăjmașii noștri!