Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. (Matei 5, 28)
Cum să facem noi, bărbaţii, ca să ne schimbăm modul în care privim o femeie? Mai ales cei care au întemeiat o familie şi au şi copii. Este ruşinos ca un soţ şi tată să privească şi să poftească alte femei decât soţia sa şi mama copiilor lui. Şi totuşi, sunt zile în care ochii fug în toate direcţiile, inima se păgubeşte şi starea duhovnicească de curăţie se pierde.
Am citit Canonul de pocăinţă pentru cel căzut în desfrânare, Paraclisul Maicii Domnului şi alte rugăciuni legate de această patimă şi totuşi ea revine de multe ori cu o putere de neînfrânt şi cad din nou în ispită.
Eu îmi doresc să alung această patimă şi mă rog pentru asta, dar parcă inima nu este în totalitate sigură, ochii nu vor să piardă vederea frumuseţii trupeşti.
Ce pot face? Mulţumesc.
D.
Omule drag,
Să pornim de la credința că pentru om acest lucru e cu totul cu neputință, dar să nu uităm că Domnul Însuși a spus că „la Dumnezeu toate sunt cu putință”! Și, crezând acest cuvânt vindecător al Domnului, în chiar clipa în care privești o femeie să ridici gândul la Domnul și să-I ceri „privire curată”. Daca năvălește în trupul tău tulburarea poftei, să o cuprinzi cu atenția și să o oferi Domnului ca pe o jertfă cerându-I să te vindece. Ai să descoperi că una e tulburarea simțurilor și alta e lucrarea gândului și a imaginii și că ai timp și putere să le desparţi. Nu te poţi împotrivi simţirii, dar te poți împotrivi imaginii și gândului dacă orientezi acea puterea a minții către Dumnezeu. Compară, te rog, acea tulburare cu o durere, cu un junghi foarte dureros și fă din acea durere „substanța”, „carnea” rugăciunii. Să ceri vindecarea rănii în chiar momentul în care te doare! Nu primi nici un gând, nici de aprobare, nici de judecare, ci oferă numai ce simți Domnului și cere vindecare.
Vrăjmașul îl robește pe om mai ales făcându-L să creadă că poate să lupte singur cu ispita ca apoi să-l împingă în deznădejde din cauza neputinței pe care o descoperă și pentru care se simte vinovat. Or, adevărul este că omul nu este vinovat că e neputincios în faţa ispitelor, fie ele de la trup, sau de la lume, sau de la diavol, pentru că această neputință e chiar boala firii ca urmare a căderii primilor oameni. Iată ce ne învață sfântul Maxim Mărturisitorul despre asta: „Două păcate s-au săvârșit întru protopărinții noștri prin încălcarea poruncii dumnezeiești: unul vrednic de osândă și unul care nu poate fi osândit având drept cauză pe cel vrednic de osândă. Cel dintâi este rezultatul hotărârii libere care a lepădat binele, iar cel de al doilea este al firii care a lepădat, fără să vrea, din pricina hotărârii libere, nemurirea.”!
Dar omul, și tu omule care mă întrebi, și eu și fiecare dintre noi, suntem responsabili de ce vom face cu neputința firii. O vom accepta ca pe un dat ontologic și ne vom resemna ciugulind plăcerile cel ucigătoare de suflet? Sau o vom oferi Domnului spre vindecare prețuind și cinstind astfel sfânta Lui Jertfă mântuitoare?
Tu alegi!
Și tu ai nevoie să înțelegi că rugăciunile despre care îmi vorbești îți sunt de folos pentru a te așeza în legătură vie cu Domnul ca să primești puterea Lui în tot ceasul și în tot locul. Acum mai ai de învățat că acel moment al ispitei este chiar locul în care vine Vindecătorul și te scoate din acel iad vindecându-ți puterea sufletului bolnavă.
Mai caută și la părinții, bunicii și rudele tale plecate de la noi și vezi dacă n-au făcut păcate mari în această direcție și să fi murit fără pocăință. Dacă da, ai grijă de sufletele lor cerând iertarea lor dar și despărțindu-te de ei în sensul de a nu le fi „fidel” în această direcție, cum se întâmplă cu mulţi urmași neștiutori și lipsiți de ajutorul Bisericii.
De mare ajutor îţi va fi și să faci curățenie în mintea și inima ta prin Spovedanie, Rugăciune, Împărtăşanie, iertarea celor ce ți-au greșit sau învățat la rele, sau te-au dus în ispită, când erai prea mic pentru a putea alege drept...
Dacă vei citi din mesajele existente la noi pe site vei găsi multe mărturii ale celor care au înaintat pe această cale!
Curaj și hotărâre sfântă!
Cu rugăciune,
Maica Siluana