M-am gândit să vă scriu o frântură pentru a vă mulțumi tuturor celor ce au scris pe acest site și bunelor Maici pentru răspunsurile lor, care mi-au arătat o altă cale!

Timp de 15 ani am trăit într-o lume neagră, fără Dumnezeu și fără nici un țel... mă raportam doar la viața de zi cu zi, pradă instinctului celui rău și trăind în voie pamântească.

Până când Domnul într-o zi m-a chemat la El și m-a chemat atât de frumos! Fără să mă sperie, fără să mă certe, fără să dea foc casei pentru a face lumină. Ușor, ușor m-a luat la El.

La început m-am speriat: mă întrebam constant: "Văleu, oare ce o să zică Domnul de spurcăciunile mele, vai ce rușine?" și apoi tot El mi-a dat încredere și mi-a îndreptat inima și pașii spre rugăciune, spre acest site, spre a vorbi cu alesele lui Maici (iertați-mi lauda) și a făcut totul ușor.

Apoi, eu am început să mă clatin, să zic: "Vai, nu vreau să mai supăr pe Domnul - și m-am chinuit un pic întrebându-mă secundă de secundă - oare e păcat ce zic, ce gândesc?"

Și apoi mi-am dat seama că conștiința mea începea să se trezească și mă duceam tot mai ușor spre Domnul. Câteodată mă bucur așa de tare încât îmi vine să-I sar în gât și să alerg cu El de mână pe o pajiște verde, dar nu vreau să Îl rețin prea mult, nici să mă "întind mai mult decât mi-e plapuma", dar câteodată mă lasă, să Îl iau de mână și să Îi arăt ce fericită sunt, iar când nu mă lasă înseamnă că undeva tre' să căutăm împreună în mine și să reparăm, căci El nu mai vrea să trăiesc în fericire falsă.

Și Domnul mi-a arătat că tot ce mă temeam sau mi s-a întâmplat rău e atât de mic, atât de mic în comparație cu alți frați și surori și în comparație cu ce El suferă pentru noi. Mie, cea necurată și mai păcătoasă decât toți, mi-a dat o suferință atât de mică.

Slava Domnului și fie ca Duhul Sfânt să vă binecuvânteze pe toți și Domnul să vă iubească și să vă ocrotească în tot ceasul!
Caterina