Sărut mâna, Maică!

Mi-au căzut azi ochii pe imaginea facerii Evei. Mereu sunt uimită de privirea plină de dragoste şi delicateţe a Mântuitorului în acel moment. În nicio icoană nu-L mai văd aşa.
Ce am remarcat însă astăzi în mod deosebit, a fost lumea care-l înconjoară pe Adam (care era înainte de Eva). Cât de singur ar fi fost în toată lumea aceea! Dumnezeu l-a făcut pe om să se împărtăşească din toate şi să se bucure în Domnul. Dar, aşa cum în Dumnezeu, Sfânta Treime, există acea relaţie între Cei asemenea, aşa şi omul avea nevoie de cineva asemenea, cu care să vorbească despre Dumnezeu şi cu care să stăpânească lumea. Asemenea, şi totuşi cu lucrare diferită, la fel cum e în Sfânta Treime.
Tot mă întrebam cum vine asta nu este bine să fie omul singur, de vreme ce - vorba aia - era pentru Domnul, cu Domnul, iar când a făcut-o pe Eva încă nu căzuse şi ce nevoie de ajutor, pentru ce să aibă nevoie de ajutor? Ajutor să ce? Că doar n-avea vreo treabă de făcut. Şi nici nu cred că a făcut din prevedere, că ştia că vor cădea şi să nu le fie urât pe pământ.
Şi tot o întrebare: de ce va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup?
Mereu am avut bănuiala că e ceva mai profund aici decât căsătoria. Nu ştiu de ce. Da, e adevărat, avem nevoie de căsătorie ca formă exterioară, că suntem nevolnici şi n-am şti să-l cunoaştem pe celălalt dacă n-am fi căsătoriţi, n-am avea răbdare cu celălalt... Dar, în acelaşi timp, Apostolul spune că dacă te uneşti cu desfrânată, eşti un trup cu ea. Şi nu e cazul de căsătorie aici. Şi, pe de altă parte, Sfântul Pavel îndeamnă la feciorie (să rămână adică în feciorie cei care nu s-au căsătorit încă).
Iar Dumnezeu le-a spus asta înainte de cădere şi ar fi fost asta chiar şi dacă n-ar fi căzut şi cu atât mai mult, n-ar fi fost pentru relaţia sexuală dintre ei. Ce fel de trup ar fi fost amândoi, dacă n-ar fi fost unirea aşa?
Am gândul că suntem chemaţi să fim un trup cu toată lumea, şi nu mă refer ca libertate sexuală, ci aşa cum zice Sfântul Pavel, atunci când ne spune că suntem mădulare ale aceluiaşi trup şi că Dumnezeu asta i-a spus atunci lui Adam. Dar în cazul ăsta, de ce va lăsa pe tatăl şi pe mamă? Da, acum e acea lăsare a ştiinţei de supravieţuire pe care a învăţat-o de la părinţi... Dar, înainte de cădere? De ce i s-a spus lui Adam înainte de cădere asta? Din prevedere?
Cred că răspunsul l-am văzut privind icoana asta. Ca să stăpânească lumea ca un trup, aşa cum Dumnezeu a făcut lumea sfătuindu-se. Şi toţi suntem chemaţi să fim un trup şi să stăpânim lumea şi să ne arătăm, un trup, Domnului.
Ce am primit acum este ca o continuare a poveştii trenului. Eu nu stau să-mi analizez, să-mi cercetez trupul (deşi fac şi asta, ca să dau slavă lui Dumnezeu pentru el), ci îl folosesc spre cele necesare. La fel şi Omul, fiind un trup, luându-se ca atare, nu se mai concentrează pe om decât pentru a da slavă Domnului pentru el, dar se foloseşte pentru stăpânirea lumii. După cădere, Omul s-a spart în mii de oameni care caută să se cunoască unii pe alţii, să se aşeze fiecare la locul lui şi se chinuie sub blestem. Dar în Domnul, cu Mântuitorul, se recreează Omul şi putem ieşi din povestea durerii în care va naşte şi a sudorii frunţii propagate în mii de replici telenovelistice şi reveni realmente la bucuria împărtăşirii de la Cină.
Pfoai, ce taină mare! Slavă Ţie, Doamne!
Cr