Eram pe stradă, mi se părea că totul în jur se dărâmă, lumea întreagă stă să se prăbușească. Și mă întrebam cum se poate, într-un moment din ăsta, să te bucuri?
...
și s-a desenat în mintea mea un desen în care parcă toate se prăbușeau într-un hău și un omuleț zburda de bucurie.
Cum Doamne???
Răspunsul a fost: cu rugăciune!
Cu firul ăla de care uneori mă țin!
Asta îmi lipsea: să mă țin de firul ăsta, să mă țin de Domnul și să nu mă uit în jur căci viața mea nu depinde de ce e în jurul meu ci de EL.
De atunci, mi-am sporit eforturile de a spune „Doamne Iisuse”, sau măcar „Doamne miluiește”, sau „Doamne” și apoi poveștile mele tâmpite. Și m-am încrezut în ceea ce am văzut, în desenul ăsta. 
Atât.
Măicuță, vă mulțumesc tare tare tare de tot!!!
Și vă iubesc (chiar și când vă urăsc).
La mulți ani cu bucurie! 
Hristos a înviat!!! 
C V