Atenție, părinți!

Draga mea mamă,
Sunt așa de emoționată pentru că aceasta este prima mea scrisoare pe care ți-o scriu și nu știu cum să încep. Mi-e greu să nu-ți pot spune mamă, dar să știi că nu simt acest lucru, nu știu ce înseamnă să ai mamă care să te iubească, să te alinte, să se joace cu tine, să meargă cu tine în parc, să te asculte, să te încurajeze, să te învețe, sau să te laude ori să-ți spună o poveste. Și eu acum fiind mamă la rândul meu încerc să fac aceste lucruri pe bâjbâite, pentru că nu știu cum ar fi normal să realizez acestea cu fiul meu. Vezi mamă că acest lanț al durerilor nu se oprește la mine și se întinde pe generații. Știu că îmi vei spune că așa au fost vremurile și că toți copiii de seama mea au crescut la fel, dar tu totuși te-ai străduit să nu duc lipsă de nimic referindu-te la cele materiale. Dar crezi că eu voiam numai asta. Mai mult decât orice, un copil vrea să traiască alături de părintii lui, să simtă dragostea și tandrețea dintre ei care îi dau o mare pace, liniște și siguranță, și să se simtă dorit, iubit și valorizat. Tot timpul petrecut departe de tine este pentru mine o mare lipsă pe care nimeni nu o poate umple niciodată. Părintii tăi m-au iubit ca pe ochii din cap și m-au crescut cu multă dragoste și devotament, dar dragostea de mamă nu poate fi înlocuită cu nimic. Pentru că o mamă jertfește pentru copilul său inima sa, dragostea sa, tandrețea și sensibilitatea sa, bunătatea și răbdarea sa, și nu în ultimul rând timpul său. Mă doare tare mamă că primii mei ani de viață nu i-am trăit cu tine, că alături de tine în familia noastră nu am trăit o viață liniștită, cu pace și armonie, cu înțelegere și cu dragoste unii față de ceilalți. Știi cât îmi ticăia inima de frică la fiecare ceartă, sau discuție neplăcută, sau țipat. Tu ești convinsă că eram mică și nu știam sau nu înțelegeam nimic, dar am simțit întotdeauna mai mult decât ai crezut tu. Am înțeles că și viața ta nu a fost o bucurie și nu a fost ușoară lângă tata, dar nu am înțeles de ce nu te-ai luptat niciodată ca să ieși din suferința aceasta. Faptul că te-ai lăsat purtată de viață și de alții cum au vrut ei, că nu ai avut un cuvânt, o părere de spus și că ți-ai plâns de milă toată viața fără să încerci să faci ceva, în primul rând pentru tine și apoi pentru familia ta, mă doare și acum. Am avut și am multe să-ți spun despre mine în general și tu de asemeni. În afară de lucruri de suprafață nu știm nimic una despre cealaltă, suntem două străine cu toate că suntem mamă și fiica. Și timp am avut mamă dar sunt atâtea blocaje, atâtea dureri, atâta suferință încât nu putem vorbi de la suflet la suflet până nu ne vom vindeca amândouă. Important este să-i cerem lui Dumnezeu lucrul acesta și El nu ne va lăsa nici pe noi așa cum nu a lăsat pe nimeni până acum. Și multă, multă dragoste pentru că nici tu și nici eu nu avem niciun strop de dragoste în inimile noastre și facem orice pentru a ne simți iubite și apreciate chiar și pentru o clipă. Mă vei contrazice dar vreau să-ți spun că refugiul tău în alcool a fost tot un substitut al lipsei de iubire, de fericire cum ai zice tu, în familia noastră. Și această dependență a ta de alcool te-a afectat pe tine, dar m-a făcut și pe mine codependentă de comportamentul tău. De ce mamă eu a trebuit să-ți preiau rolurile tale din familie alături de tata? Știi cât de nefiresc și neplăcut pentru mine era să merg cu tata la reuniuni, evenimente sau diverse invitații unde de fapt era normal să mergi tu? De ce să calc eu pantalonii și cămășile lui pentru că tu ori erai băută și nu puteai, ori nu vroiai că erai supărată pe el sau știu eu ce motiv aveai? Și încearcă să simți ce simțeam eu când țipai la mine, mă drăcuiai cu toate cele ale mele, îmi spuneai că tu nu ai vrut copii, că mai bine nu mă făceai. Nu cred că te simți bine. Și-ți spun ca să știi că aceste abuzuri verbale și emoționale ale tale au lăsat urme adânci în sufletul meu care nu se văd dar se simt și eu la rândul meu am dobândit de la tine această violență verbală și furie pe care mi-e atât de greu să mi-o stăpânesc și o revărs asupra casnicilor mei nevinovați. Nu vreau să te acuz, sau să te supăr mamă dar e bine să știi că îmi era rușine de vecini, de oamenii care știau că bei, de colegii și prietenii mei care nu puteau să vină la mine că tu puteai oricând să fii cum nu trebuie. Și acest lucru a trebuit să-l îngrop atât de adânc în sufletul meu încât nici cu mine nu trebuia să-l discut. Nu-ți imaginezi ce otravă sunt acestea pentru sufletul meu și cât de greu îmi este să trăiesc cu ele. Să nu te superi pe mine că acum suntem la ora adevărului și vreau să-ți spun tot ce m-a durut sau mă doare, fără patimă sau răutate. Am avut momente când mi-a fost rușine să spun că ești mama datorită felului în care ai ales să-ți trăiești viața. Comportamentul tău nehotărât, intrigant, mincinos, pasiv m-a influențat și pe mine și m-a rănit, m-a făcut să-mi pierd încrederea în tine și în oameni. Bătăile, scandalurile de care mă simțeam tot timpul vinovată nu le-am uitat dar mi-e atât de greu să vorbesc de el... Tot timpul l-ai criticat pe tata, mi-ai spus despre viața lui amoroasă și de defectele lui care te-au dus pe tine la aceste comportamente, dar să știi că eu aveam nevoie de un tată pe care trebuia să-l iubesc nu să-l urăsc. Nu uit mamă prima mea zi de școală în care toți copiii au venit cu părinții lor și eu am fost singură. Nu era firesc să mă simt a nimănui, abandonată când tu nu ai avut timp și pentru mine să mă pregătești vorbindu-mi puțin despre școală? Și când veneam de la școală și stăteam singură în casă toată ziua și tot singură adormeam cu gândul la voi, cum crezi tu că mă simțeam? Îngrozitor mamă, îți spun eu, mai ales că eram fată și mi-aș fi dorit să fiu și eu mai dichisită, mai elegantă și mai șic... Acum iți place să mă vezi îngrijită, elegantă dar tu nu mai învățat niciodată acestea. Vrei ca toate visele tale neîmplinite să le duc eu mai departe, dar eu nu vreau asta mamă, eu sunt altaă persoană cu alte vise și alte dorințe. Mamă, nu-mi amintesc să mă fi luat în brațe, să mă fi mângâiat sau să fi vorbit vreodată de problemele mele, de ce mă frământă și pe mine ca pe orice om, nu ai discutat cu mine niciodată despre comportamentul sexual. Cred că ai considerat asta o rușine și că nu e cazul, dar te-ai mirat tare și m-ai acuzat de sarcina extrauterină și cealaltă sarcină prematură cu probleme pe care am avut-o, dar să știi că lipsa ta de dragoste, de comunicare cu mine verbală și afectivă, refuzul maternității tale, m-au predispus la sterilitate. Niciodată nu m-ai încurajat să am copii, să-mi explici că ceea ce este definitoriu pentru o femeie este maternitatea, este noblețea ei, pentru că tu nu ai crezut lucrul acesta.
Îmi pare rău că te-ai îmbolnăvit și ai suferit mult cu boala ta, și că spre finalul vieții când faci bilanțul ești tot nefericită cum ai fost toată viața și nemulțumită și de soț și de copii. Dar să știi mamă că nu te pot ajuta pentru că fiecare dinte noi trebuie să-și traiască viața lui. Și așa foarte mult timp viețile noastre s-au confundat. Acum e timpul să trăim fiecare așa cum vrem și cum putem fără a ne mai influența unii pe alții. Și cred că normal este să încerci să-ți găsești pacea și liniștea în familia ta alături de tata, să vă rezolvați problemele între voi și nu să-ți cauți liniștea alături de mine. Eu sunt o persoană diferită de tine, cu dorințele mele, cu familia mea și cu viața mea și trebuie să-mi accepți zborul de lângă tine acum, atât de târziu. Îți cer libertatea, darul meu de la Dumnezeu, deși cred că libertatea totală niciodată nu o voi putea avea din pricina acestor suferințe. Dar mare este mila Domnului.
Mamă, îți mulțumesc că m-ai adus pe lume și că mă pot bucura de măreția Domnului din fiecare lucru, mulțumesc pentru tot efortul și pentru toată grija ce mi-o porți și pentru tot ce ai putut să faci pentru mine. Te rog să mă ierți pentru tot ce ți-am greșit, sau te-am supărat sau nu am reușit să te bucur. Și nu în ultimul rând, un lucru pe care niciodată nu ți l-am spus pentru că îmi este foarte greu să ți-l spun, ca de altfel și ție, TE IUBESC, MAMĂ, și rog pe Dumnezeu să pună un strop de iertare și dragoste între noi și să ne binecuvinteze.
S.

Dragă tată,
Mi-e frică să încep, și nu știu cum să mă exprim mai bine pentru a înțelege exact ceea ce am să-ți spun. Am început scrisoarea către tine cu ”mi-e frică” pentru că imaginea ta pentru mine este asociată cu frica. De când mă știu mi-a fost frică de tine, începând cu vocea pe care ți-o auzeam la telefon și până la vederea ta. Poate că te-ar interesa de ce, și încerc un răspuns așa cum îl simt eu acum. Frica mea o asociez cu violența ta fizică și verbală, cu perfecționismul tău, că niciodată nu ai fost mulțumit de mine, nu m-ai apreciat și lăudat ci totdeauna mi-ai spus că dacă nu eram a ta eram un nimeni, cu dorința ta de dominare, rigiditatea ta, rolul tău permanent de salvator care au creat în mine o atmosferă de supracontrol.
Mi-a fost greu fără tine, tată, în mica copilărie, pentru că așa cum am avut nevoie de mama, așa am avut nevoie și de tine. Aveam nevoie de dragostea ta și de un model masculin pentru a putea face o alegere mai târziu. M-am simțit abandonată cu toate eforturile tale de a-mi cumpăra tot ce e mai bun. Acestea nu au putut înlocui absența ta din viața mea și lipsa dragostei tale față de mine. Și dacă ai realiza că acest lucru este cel mai important pentru copiii tăi ar fi extraordinar. Dar nu iubirea declarativă cu care ești tu obișnuit, ci iubirea aceea ce se manifestă prin toate mijloacele non-verbale de care dispune ființa umană și pe care copilul le înțelege instinctiv. Să-ți iei copilul în brate, să-l mângâi și să-i vorbești este la fel de important ca și a-i asigura hrana de care are nevoie. Și să știi că eu am rămas marcată de lipsa acestei nevoi fundamentale de dragoste nesatisfăcută ca și tine de altfel. La tine se manifestă prin dependența de muncă, de bani, care au rolul cel mai important în viața ta. Pentru banii pe care i-ai ridicat la rangul de idol ai sacrificat părinți, frate, soție și copii. La ei te raportezi întotdeauna, pe toată lumea o evaluezi în funcție de ei, suferi pentru că eu nu am bani și nu sunt în stare să fac bani cu orice preț, sunt motorul vieții tale, te trezești cu ei în gând și te culci cu ei în gând și ai da orice să ai din ce în ce mai multi. Și cu toate că ai bani nu ești fericit. Aș vrea să-ți explic puțin acest mecanism al suferinței pentru că sunt sigură că nu mă crezi și spui că eu am ceva cu tine. Setea de iubire ți-a produs o uriașă suferință pe care ai înecat-o în muncă, munca fiind factorul de dependență, ca și alcoolul și celelalte. Ea joacă rolul de anestezic pe moment ce calmează durerea, dar generează și efecte neplăcute cum ar fi nemulțumirea ta permanentă. Și pe măsură ce organismul se obișnuiește cu anestezicul, în cazul tău munca, are nevoie de doze din ce în ce mai mari ce amplifică consecințele negative. Și acest drog, munca a devenit la tine modul tău de viață, viața ta redusă la muncă și bani. Sunt sigură că te-am plictisit și voi încerca să fiu mai la subiect așa cum îți place ție.
Mai sunt și alte comportamente ale tale care m-au afectat și m-au durut, tată. Știi ce oroare îmi producea mersul obligatoriu la M., mâncatul, dormitul și asistatul la toate poveștile voastre de dragoste. Tu ai crezut întotdeauna că noi nu înțelegem nimic, că suntem mici și când am încercat să spunem ceva ai înăbușit totul în forță. Și acum simt silă față de toate aceste momente groaznice din viața mea pe care am fost obligată de tine să le trăiesc. Aceleași resentimente le am și față de de doamna B. și doamna N. Îți amintești, tată, într-o după-amiază când mama nu era acasă și doamna B. venise în vizită la tine iar eu dormeam teoretic? Să știi că nu dormeam și știu tot. I-ai propus o partidă de sex, dar noroc că ea te-a refuzat, spunându-ți că eu oricând mă pot trezi. Sunt lucruri la care eu nu trebuia să fiu martoră niciodată, dar mai ales la o vârstă fragedă. Și știi cât dispreț din partea mea ți-ai acumulat cu toate aceste relații la care eu am fost obligată de tine să asist pasiv sau în unele chiar te-ai folosit de mine? Atâta durere și rușine și revoltă mă încearcă când mă gândesc la relația ta cu N., de la faptul că ne cumpăra cu tot felul de ieftinăciuni ca pe fraieri, la mersul în Turcia, la toate provocările și miile de întrebări legate de familia noastră și de relațiile noastre cu mama, la toate vizitele obligatorii pe care trebuia să le fac și minciunile pe care trebuia să le spun. Nu mai spun de toată povestea mizerabilă cu nunta noastră unde ea a avut rol de mamă, organizatoare, supervizoare în toate problemele mele. Cu ce sunt eu vinovată că relația ta cu mama nu funcționează, că bea, că ți-era rușine cu ea? De ce a trebuit eu să-i preiau rolurile ei și să suport atâta rușine și durere. Iar acum când îmi fac inventarul relațiilor mele cu tine constat că această rușine dureroasă ce mi-a marcat copilăria, din cauza dependenței tale de sex, m-a determinat să fac un târg inconștient cu mine însămi. Acela de a nu avea niciodată viață sexuală, pentru a-mi alina durerea și a preveni o viitoare rușine. Și atunci de ce ești așa de revoltat și de ce mă acuzi tot timpul că am avut prima sarcină eșuată și a doua atât de grea când la mine maternitatea și sexualitatea au fost reprimate inconștient ca un mecanism de apărare al meu, sau ca un răspuns la problemele voastre? Mai sunt și alte atitudini ale tale tată care m-au durut. Violența ta fizică și verbală, suficiența și perfecționismul tău, stilul tău flegmatic, zeflemitor și distanțele puse între tine și ceilalți, frica ta de a intra în relație cu oamenii și cu noi, autoritatea ta bolnăvicioasă și plăcerea sadică de a-i umili pe cei din jurul tău, m-au rănit adânc. Știi ce mult am tânjit în toți acești ani după un strop de dragoste, căldură, liniște și bucurie dintr-o familie normală? Sunt lucruri pe care tu nu le înțelegi și le apreciezi poate, dar pentru mine sunt totul. Acum mi-aș dori să realizezi de ce suntem așa de diferiți și să-mi respecți identitatea mea, este zestrea mea, tot ce am mai de preț și tot ce încerc să-mi cultiv în măsura în care pot și reușesc și înfățișarea mea la tronul de judecată al Domnului. De aceea te rog, nu-mi frânge aceste aripi și nu-mi spulbera acest dor. Dă-mi posibilitatea de a-mi trăi viața mea reală, cu stilul meu de a fi, de a trăi, de a munci și de a mă bucura așa cum nu mai eu știu. Nu mai vreau să trăiesc visele tale neîmplinite, dorințele tale, fricile și toate nefericirile tale, să fiu o copie nereușită a ta. Vreau să fiu eu așa cum sunt cu ciudățeniile mele, cu imperfecțiunile mele, cu greșelile mele, cu tot ceea ce este omenesc în mine și-mi dau frumusețea și scânteia aceea de dumnezeire. Te rog, tată, iartă-mă pentru toate pe care ți le-am spus, chiar dacă nu am avut curajul să ți le spun față către față, dar toată această durere a fost istorisită de mine nu cu scopul de a te acuza pe tine, ci pentru a mă cunoaște și a mă înțelege mai profund. Toate lucrurile pe care ți le-am scris ție sunt foarte importante și pentru mine. Este important să mi le conștientizez și să le scot din acel întuneric al sufletului de unde m-au chinuit atâta amar de vreme. Știu că suferi și că ești nefericit, ești obosit, plictisit de toți și de toate, ești bolnav și ești singur. Nu mai aștepta fericirea sau bucuria vieții tale de la mine. Nu am putut și nu voi putea niciodată să ți-o dăruiesc și nu pentru că nu aș vrea ci pentru că nu pot. Dacă înțelegi aceste lucruri cu adevărat, vei găsi puterea de a te lupta tu pentru a-ți găsi calea ta cea adevărată nu alte surogate ale altora. Va fi calea ta, bucuria, dragostea, pacea și liniștea ta de aici și calea ta de mântuire. Te rog, tată, caută și nu te opri. Calea este strâmtă, dar pe cale te va îmbrățișa Domnul cu toate darurile Sale cele bogate care nu se vor mai lua de la tine.
S.