Tu, cea care mi-ai scris, și ei, cei care te întreabă, nu sunteți chiar voi înșivă, deocamdată. Dar puteți deveni dacă vă ascultați dorul cel mai profund al inimii.
Acum încerc să-ți spun o poveste:
La începutul lumii, omul nu credea în Dumnezeu. Nu credea pentru că se afla în legătură directă cu El. Era o legătură efectivă în care ceva din Dumnezeu, o energie dumnezeiască, necreată, harul dumnezeiesc, intra în ceva din om, în mintea sa (nous), creată capabilă să primească și să se lase pătrunsă și luminată de energia necreată. În acest fel omul Îl cunoștea pe Dumnezeu și primea de la El viață, lumină și adevăr ca să se poată bucura și să poată stăpâni întreaga creație peste care fusese făcut împărat. Nu avea nevoie să creadă în Dumnezeu pentru că Îl vedea față către Față și primea de la El toată creația făcută pentru el, bună și frumoasă foarte! Așa cum tu, acum, nu ai nevoie să crezi că exiști și ești vie...
Când omul n-a mai ascultat porunca lui Dumnezeu, a întrerupt acestă legătură vie și, ca urmare, acel ceva al omului, mintea lui (nous), acea dimensiune a mintii omenești care a fost creată ca să-L primească pe Dumnezeu și să-L cunoască, ne mai primind Duhul lui Dumnezeu, s-a îmbolnăvit, s-a întunecat. Locul ei a fost luat, uzurpat, de o altă dimensiune a minții, rațiunea. Rațiunea (logos, dianoia) este o lucrare a minții care exprimă în cuvinte și gânduri simțirile, experiența, luminarea trăite de mintea primitoare (nous), hrănindu-se cu lumina ei, ca apoi, să slujească celelalte puteri ale omului, hrănindu-le și luminându-le pentru a-și împlini scopul urmărit de Dumnezeu: conducerea omului de la o existență fericită la una desăvârșită, dumnezeiască prin îndumnezeire.
Așadar, rațiunea, contaminată de orgoliul urâtorului de oameni diavolul, a preluat funcția minții (nous) încercând (fără rost) să ofere dovezi raționale ale existenței, apoi ale inexistenței, lui Dumnezeu și metode raționale și apoi iraționale, de dobândire a fericirii după care inima omului însetează fără încetare.
Iar mintea (nous), întunecată și asuprită, făcută de Dumnezeu să primească, refuzând Lumina, primește acum, resturile întunecate ale cunoașterii raționale și este bântuită de gânduri și frânturi de gânduri asupra cărora nu are nicio putere. Sunt acele gânduri care „ne trec prin cap” fără să fim prea atenți la ele. Ele ne gândesc pe noi. Dacă am reuși să înregistrăm aceste gânduri ne-am da seama că noi nu suntem autorii lor... Acestea sunt reziduurile care ne parazitează mintea (nous) pe care suntem chemați de Dumnezeu să o trezim, să o curățim și să o facem vie cu Harul lui Dumnezeu readus nouă în Sfânta Biserică.
Altfel, vom continua să ne credem ființe raționale dar vom duce aceeași viață de somnambuli mânați de dorința de plăcere și alungați de frica de durere până la mormânt. Da, mulți se vor „descurca” asigurându-și o viață comodă, dar va fi tot o formă de supraviețuire ca și a animalelor, doar că se vor amăgi că sunt gânditori...
Da, gândim, dar atât de puțin și cu atât de puțin folos! Gândim numai când suntem conștienți și atenți la lucrarea minții raționale... Câtă vreme din zi suntem astfel?? În restul timpului suntem „mânați”, conduși de reguli devenite automate și, ca urmare, inconștiente, și de tipare de comportament subconștiente care fac ce vor din noi dându-ne iluzia că suntem autentici, liberi, pentru că facem ce vrem și ce ne vine. Dar noi vrem ceea ce ne dictează această cumplită formatare prealabilă a minții bolnave fără Dumnezeu.
E greu ce ți-am scris, nu?
Dacă acum, aceste cuvinte nu au prea multe înțelesuri pentru tine, să le pui deoparte și să le mai recitești. E în noi o putere de înțelegere și de simțire a acestor realități care lucrează dacă suntem atenți la noi și nu încetăm să dorim o fericire autentică și să o cerem de la Cel ce spune despre sine că este Iubire.
Dacă cei ce te întreabă vor să aibă un moment de onestitate cu ei înșiși, și să slujească astfel, nevoia profundă de fericire din inimile lor, roagă-i să pună asta la rugăciune și să întrebe pe Domnul cum își pot recăpăta mintea cu care să-L vadă și să nu mai aibă nevoie de motive raționale ca să creadă în El!
Cu dragoste, rugăciune și nădejde,
Maica Siluana
Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului
Draga mea Copilă
Tu, cea care mi-ai scris, și ei, cei care te întreabă, nu sunteți chiar voi înșivă, deocamdată. Dar puteți deveni dacă vă ascultați dorul cel mai profund al inimii.
Acum încerc să-ți spun o poveste:
La începutul lumii, omul nu credea în Dumnezeu. Nu credea pentru că se afla în legătură directă cu El. Era o legătură efectivă în care ceva din Dumnezeu, o energie dumnezeiască, necreată, harul dumnezeiesc, intra în ceva din om, în mintea sa (nous), creată capabilă să primească și să se lase pătrunsă și luminată de energia necreată. În acest fel omul Îl cunoștea pe Dumnezeu și primea de la El viață, lumină și adevăr ca să se poată bucura și să poată stăpâni întreaga creație peste care fusese făcut împărat. Nu avea nevoie să creadă în Dumnezeu pentru că Îl vedea față către Față și primea de la El toată creația făcută pentru el, bună și frumoasă foarte! Așa cum tu, acum, nu ai nevoie să crezi că exiști și ești vie...
Când omul n-a mai ascultat porunca lui Dumnezeu, a întrerupt acestă legătură vie și, ca urmare, acel ceva al omului, mintea lui (nous), acea dimensiune a mintii omenești care a fost creată ca să-L primească pe Dumnezeu și să-L cunoască, ne mai primind Duhul lui Dumnezeu, s-a îmbolnăvit, s-a întunecat. Locul ei a fost luat, uzurpat, de o altă dimensiune a minții, rațiunea. Rațiunea (logos, dianoia) este o lucrare a minții care exprimă în cuvinte și gânduri simțirile, experiența, luminarea trăite de mintea primitoare (nous), hrănindu-se cu lumina ei, ca apoi, să slujească celelalte puteri ale omului, hrănindu-le și luminându-le pentru a-și împlini scopul urmărit de Dumnezeu: conducerea omului de la o existență fericită la una desăvârșită, dumnezeiască prin îndumnezeire.
Așadar, rațiunea, contaminată de orgoliul urâtorului de oameni diavolul, a preluat funcția minții (nous) încercând (fără rost) să ofere dovezi raționale ale existenței, apoi ale inexistenței, lui Dumnezeu și metode raționale și apoi iraționale, de dobândire a fericirii după care inima omului însetează fără încetare.
Iar mintea (nous), întunecată și asuprită, făcută de Dumnezeu să primească, refuzând Lumina, primește acum, resturile întunecate ale cunoașterii raționale și este bântuită de gânduri și frânturi de gânduri asupra cărora nu are nicio putere. Sunt acele gânduri care „ne trec prin cap” fără să fim prea atenți la ele. Ele ne gândesc pe noi. Dacă am reuși să înregistrăm aceste gânduri ne-am da seama că noi nu suntem autorii lor... Acestea sunt reziduurile care ne parazitează mintea (nous) pe care suntem chemați de Dumnezeu să o trezim, să o curățim și să o facem vie cu Harul lui Dumnezeu readus nouă în Sfânta Biserică.
Altfel, vom continua să ne credem ființe raționale dar vom duce aceeași viață de somnambuli mânați de dorința de plăcere și alungați de frica de durere până la mormânt. Da, mulți se vor „descurca” asigurându-și o viață comodă, dar va fi tot o formă de supraviețuire ca și a animalelor, doar că se vor amăgi că sunt gânditori...
Da, gândim, dar atât de puțin și cu atât de puțin folos! Gândim numai când suntem conștienți și atenți la lucrarea minții raționale... Câtă vreme din zi suntem astfel?? În restul timpului suntem „mânați”, conduși de reguli devenite automate și, ca urmare, inconștiente, și de tipare de comportament subconștiente care fac ce vor din noi dându-ne iluzia că suntem autentici, liberi, pentru că facem ce vrem și ce ne vine. Dar noi vrem ceea ce ne dictează această cumplită formatare prealabilă a minții bolnave fără Dumnezeu.
E greu ce ți-am scris, nu?
Dacă acum, aceste cuvinte nu au prea multe înțelesuri pentru tine, să le pui deoparte și să le mai recitești. E în noi o putere de înțelegere și de simțire a acestor realități care lucrează dacă suntem atenți la noi și nu încetăm să dorim o fericire autentică și să o cerem de la Cel ce spune despre sine că este Iubire.
Dacă cei ce te întreabă vor să aibă un moment de onestitate cu ei înșiși, și să slujească astfel, nevoia profundă de fericire din inimile lor, roagă-i să pună asta la rugăciune și să întrebe pe Domnul cum își pot recăpăta mintea cu care să-L vadă și să nu mai aibă nevoie de motive raționale ca să creadă în El!
Cu dragoste, rugăciune și nădejde,
Maica Siluana