Da, Copil drag, a fi cu Domnul înseamnă a fi cu El în tot ce e viața noastră, de la firul respirației până la cele mai mari realizări ale noastre.
Da, Copile, noi nu-l putem cunoaște pe Dumnezeu, dar El ne cunoaște și ni Se face cunoscut. Asta este Revelația. Și Revelația cea mare, trăită și adeverită în Biserică, este, în același timp oferită, trăită și adeverită în fiecare inimă de om care se deschide Lui și crede în numele Lui.
Părinții spun că amintirea lui Dumnezeu este lucrarea omului de întâmpinare și primirea a venirii Sale la noi. Această amintire e o ațintire a minții, a atenției, la Prezența Lui în noi și în viața noastră. Să nu ne temem și să nu ne împotmolim în faptul că nu-I simțim prezența mereu, sau nu încă, pentru că în această etapă nu știm ce e simțirea. Încă o confundăm cu simțirile trupești. De aceea avem nevoie de tăcere și de liniște lăuntrică pentru a simți prezența tăcută a Domnului în noi. Apoi, încet, încet, fiecare gând și gest cotidian se va umple de trăirea conștientă a Acestei Prezențe și ne va sfinți viața și, prin ea, și mediul în care trăim. 
Acum vei putea trece de la asceza lui „nu face, nu mânca, nu gândi... pentru că îți face rău” la cea a conștientizării: „Nu mănânc pâine pentru că Îl mănânc pe El” și, prin asta, orice bucățică de hrană e darul lui. Prin El „bunătățile pământești devin cerești” și mă pot împărtăși de ele  pentru a fi cu El mereu. Altfel, când vei mânca o prăjitură, o vei face ca pe un act ce te desparte de El pentru că o faci ca să te simți mai bine, sau pentru plăcere...
Acum te afli în pragul acesta. Curaj! Calea e strâmtă dar merită!
Cu dragoste și rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana