Prea scumpa mea măicuță!
 
     Iată-mă în situația de a vă răspunde cu mare drag la câteva întrebări: ”Cum de se alege câte un om care are curajul să Îl asculte pe Domnul și să facă ce i se cere în ciuda lipsei de ”dovezi” că va găsi ce caută?! Cum de îndrăznește acel om să renunțe la cererea inițială ca să se deschidă primirii unui dar despre care nu știe nimic?! Poate ar răspunde cineva că acela e un ales. Dar Dumnezeu ne-a ales pe toți, pe fiecare dintre noi să fim oameni, și a fi om înseamnă să-ți afli sensul existenței și bucuria de a fi în Dumnezeu, în relația vie cu El.”
     Știți Măicuță, de ceva vreme am eu ce am cu Lumina... de orice fel... Oricât vi s-ar părea de ciudat, dar mie mi se pare, că nu obiectele de iluminat ne dau nouă lumina lor, ci Lumina din noi le dă strălucirea, intensitatea, acea aură, care e atât de largă cât e distanța între tine și obiect, oricât de departe ar fi acesta de tine.
     Oamenii la fel. Toți au în ei Sursa de Lumină, numai că nu putem proiecta Lumina noastră asupra lor din cauza miilor de motive care ne stau în cale: judecarea semenului, gândurile de hulă, pizma, invidia, neiertarea, ura...Toate acestea ne întunecă și nu ne putem proiecta și vedea decât ce avem: întunericul, bezna, iar consecințele le știm...
     Măicuță, îmi amintesc clipa în care v-am zărit pentru prima oară, (la PAX TV) când eram în cel mai întunecat moment al vieții mele. ...Straiele monahale n-au avut mare rol în ceea ce am trăit în acea clipă, pentru că am văzut dincolo de ele, am văzut acea făptură mică, dar cu atâta forță,atâta viață, curaj, multă lumină ai atâtă bucurie, cum nu mi-a mai fost dat în viața mea să văd, deși parcă acesta ar fi fost visul vieții mele!
     Cu cât mă uitam mai mult la acele emisiuni, cu atât mai mult vi se amplifica lumina! Atâta de mult, încât la un moment dat parcă spațiul dintre mine și ecranul televizorului era umplut numai de persoana Sfinției Voastre!
     Ați avut în față niște deținuți și le-ați dat lor tot ce ați avut mai bun, fără să vă dați seama, că un alt ”deținut”, prizonier al întunericului, nevăzut, absoarbe TOT ce faceți cunoscut despre Dumnezeul Cel Veșnic, Milostiv și Bun! Atunci mi-am spus în sinea mea: ”iată, cât de fericită poate fi „pitica” asta, mânuța asta de om! N-am mai pomenit așa ceva! Sunt obligată să cred tot ce spune, mai cu seamă pentru faptul că știind că e Stareță la o Mânăstire, acolo nu are niciun bun pamântesc, nicio bogăție!” Eu le aveam pe toate, dar eram cea mai nefericită ființă de pe planetă!
     Așadar, ce le dă acestor deținuți? Le dă tot ce Are mai de preț: PE DUMNEZEU CUVÂNTUL!IATĂ CE REUȘEȘTE SĂ FACĂ NUMAI ȘI NUMAI CU DUMNEZEUL EI! (Acum mă gândesc la Daniel, în cușca cea cu lei!).
     Nu știu cât au asimilat frații mei deținuți, dar sunt convinsă că tot ce au refuzat ei am acceptat eu și mi-am propus să vă găsesc cu orice preț supărând la culme duhurile întunericului care mă țineau prizonieră și care mi-au și declarat război pe viață și pe moarte din acea clipă! În încercările mele disperate de a vă contacta, am dat și de articole care vă denigrau în toate felurile, dar acestea n-au avut niciun efect asupra mea, pentru că n-am avut timp de pierdut ocupându-mă cu trecutul, ci lucrul cel mai important în acel moment era CUM SUNTEȚI ACUM! Ba mai mult, acele articole m-au înverșunat și mai tare, gândindu-mă cu atât mai mult la faptul că aveți și școala vieții pe deasupra, cu vârf și îndesat!
     Din discuțiile Sfinției voastre am înțeles în final că ceea ce am descoperit eu că aveți (Lumina, pacea, bucuria, FRUMUSEȚEA, Înțelepciunea, Blândețea, farmecul, umorul etc) toate le aveți de la Dumnezeu! Măi să fie! Am simțit urgent că trebuie să dau de Sfinția Voastră, ca să îmi arătați și mie CE TREBUIE SĂ FAC PENTRU A PRIMI CE AVEȚI ȘI SFINȚIA VOASTRĂ! Simțeam că, deși aveam tot ce își poate dori un om, NU AVEAM NIMIC ÎN COMPARAȚIE CU SFINȚIA VOASTRĂ!
     La un moment dat V-AM GĂSIT! SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL!
     Eu v-am arătat bolile mele, două la număr, despre care am fost foarte conștientă: acea boală la ochi pentru care m-au refuzat medicii și atacul de panică. După ce m-ați examinat mai cu amănuntul, s-a dovedit că nu două boli aveam, ci ERAM TOATĂ O PUTREZICIUNE, DIN CAP PÂNĂ ÎN PICIOARE ȘI PÂNĂ ÎN MĂDUVA OASELOR! Mă gândeam că după ce ați depistat ”diagnosticul”, v-ați însemnat de câteva mii de ori cu semnul sfintei cruci, mătănii la fel, după care ați trecut meticulos la ”treabă”...
     V-am admirat atât de mult, încât, chiar dacă a-ți fi tăiat lemne pe spinarea mea nu m-aș fi opus! Astfel AM ȘI CREZUT TOT, ABSOLUT TOT CE MI-AȚI SPUS ȘI MI-AȚI PROPUS! Degeaba mi-au spus și alți oameni (chiar învățați) multe lucruri, nu credeam nimic decât după ce primeam confirmarea din partea Sfinției Voastre!
     Cea mai mare durere a mea a fost în momentul în care m-ați suspectat de idolatrie! Deși m-am apropiat prea mult de acest pericol, a avut Dumnezeu grijă să mă mențin la limita... Oricum, n-aș fi fost de condamnat, pentru că n-am văzut așa ceva nici până atunci și nici de-acolo încoace...!
     La un moment dat ați spus să mâncăm în fiecare zi câte un verset din Biblie. Chiar dacă mă amuza felul Sfinției Voastre de a vă exprima uneori, totuși executam ca un soldat conștiincios, cu sfințenie toate propunerile, încât am ajuns de MI-AM MÂNCAT TOATĂ BIBLIA! (Părintele meu, după ce a văzut asta, mi-a spus că acum trebuie să trec la pasul următor și să citesc tot ce scrie între rânduri, marcând cu degetul spațiul gol... Acum asta fac și e minunat!)
     Așadar, AM CREZUT TOT CE MI-AȚI SPUS ȘI TOT CE AM CITIT acolo, în Biblie! Am crezut când mi-ați spus că fără Biserică nu Îl voi găsi pe Dumnezeu. Am crezut când mi-ați spus că am nevoie de un duhovnic pentru a mă spovedi cât de des și pentru a mă împărtăși! Am crezut că DUMNEZEU ESTE ACOLO ÎN SFÂNTA EUHARISTIE! Am crezut că El mă poate ierta, mă poate spăla cu o singură picătură din Scump Sângele Său, am crezut că mă poate vindeca, am crezut că îmi poate da o inimă nouă, am crezut că îmi poate da un Duh stăpânitor, am crezut că nu mă va lăsa singură, am crezut că este cu mine până la sfârșitul veacurilor, am crezut că El le poate face toate noi, am crezut că fără El nu pot face nimic, am crezut că trebuia să îmi iau crucea și să Îl urmez în fiecare zi, am crezut că îmi va reda identitatea, am crezut că voi moșteni Împărăția Lui, am crezut că necălcând poruncile Lui voi face ce face El, am crezut că prin El Îl voi găsi pe tatăl meu Ceresc Dumnezeu, am crezut că nu mă va lăsa orfană și îmi va da un alt Mângâietor, am crezut că acceptând Apa pe Care mi-o va da El nu voi mai înseta în veac, am crezut că EL ESTE CALEA, ADEVĂRUL, VIAȚA, PÂINEA, UȘA, PĂSTORUL CEL BUN, ALFA, OMEGA, ÎNCEPUTUL, SFÂRȘITUL, CUVÂNTUL!
     Toate le-am crezut câte mi-a promis, iar pe parcursul Seminarului AM ȘI VĂZUT CUM SE ȚINE DE PROMISIUNI! La început doar am crezut, iar pe urmă AM ȘI VĂZUT, numai că pentru a vedea toate câte le-am văzut, am răspuns la cea mai mare provocare pe care ați lansat-o Măicuță vreodată!
     După cum bine știți, mai mult eram căzută decât în picioare! Simțeam că toată truda noastră e în zadar... Am decăzut în așa hal încât în momentul în care păcătuiam grav nu mă mai duceam la biserică! Simțeam că nu mai are rost să continui, fiind un caz pierdut definitiv... Duhovnicul meu s-a prins rapid de această ”strategie” a mea și la un moment dat mi-a poruncit ca, orice-ar fi și oricum aș păcătui, DE LA SFÂNTA LITURGHIE SĂ NU ÎNDRĂZNESC Să MAI LIPSESC VREODATĂ, chiar dacă va fi să stau ca o statuie acolo, în ultima bancă... N-am avut încotro, așa că am făcut ascultare... și m-am dus zilnic la biserică. Plângeam ca un copil, mai ales în momentul Împărtășaniei, pentru că eu nu mă puteam împărtăși DIN CAUZA PĂCATELOR! ÎN ACELE MOMENTE SIMȚEAM CĂ NU AM VIAȚĂ ÎN MINE ȘI CĂ VOI MURI!
     Într-o zi, am citit pe Site cum ați atenționat cu multă gravitate pe cineva, spunând să aibă mare grijă că Sfânta Împărtășanie dacă nu e luată cu vrednicie devine FOC și ARDE! ATÂT MI-A LIPSIT MĂICUȚĂ! ASTA A FOST CEA MAI MARE PROVOCARE A VIEȚII MELE! AȘADAR DUMNEZEU POATE FI CHIAR ȘI FOC? ȘI NE POATE ARDE?
     Eu ardeam de vie în focul iadului! Am stat și m-am gândit foarte serios: DACĂ TOT ARD ȘI SUNT MISTUITĂ, DE CE SĂ NU ARD ȘI SĂ MĂ MISTUIE FOCUL LUI DUMNEZEU? Iadul e iad tocmai pentru faptul că acolo nu există Milă! M-am gândit că de-ar fi să mă ardă focul lui Dumnezeu, măcar va fi altfel și măcar voi muri liniștita știind că de Focul lui Dumnezeu am fost răpusă, nu de focul celui rău și viclean! Și, după ce am discutat cu duhovnicul meu avertizându-l de ceea ce urma să fac, și primind și acordul domniei sale, am răspuns la provocarea vieții mele și nădăjduind în mila și iertarea lui Dumnezeu AM SĂRIT ÎN FOCUL CEL NECUNOSCUT! AM SĂRIT MĂICUȚĂ CU UN CURAJ DE NEDESCRIS!
     Dacă eram lașă și n-aș fi îndrăznit să fac marele salt mortal, n-aș fi aflat niciodată că DA, acel foc mă ardea și mă mistuia, dar fără să mă desființeze! A FOST MAREA PURIFICARE! DUMNEZEU M-A LĂMURIT PRIN FOC, PRECUM SE LĂMUREȘTE AURUL! ȘI CARE ESTE REZULTATUL? IATĂ-MĂ UN POTIR DIN AUR, ORNAT CU DIAMANTE, TEMPLUL LUI DUMNEZEU!
     În tot acest timp cât am stat în focul curățitor, îmi era și sete și foame și frică, dar MÂNTUITORUL ERA CU MINE, dându-mi să beau din Apa Lui și promițându-mi că bând Această Apă râuri de Apă Vie vor curge dinlăuntrul meu, mi-a dat Pâinea spunându-mi zilnic: ”Nu te teme! Crede numai! Eu sunt cu tine!”
     Înainte de a ieși din acest foc curățitor m-a avertizat: ”fără Mine nu poți face nimic, iar în momentul în care te vei întâlni din nou cu semenii tăi să nu uiți niciodată că, tot ce le faci lor Mie îmi faci, și dacă vei ține toate poruncile mele vei fi VIE!”
     Uneori, în detenția mea îmi era dor de lumea de afară și El, Dumnezeul meu știa și mă înțelegea... Îl rugam să mă lase să ies, să stau puțin cu ei. Mă spăla, mă aranja, mă îmbrăca în haine albe și spunea: ”Să mergem.” Mergeam cu El dar în clipa în care zăream lumea uitam de El și Îl ignoram! Astfel, inevitabil în contact cu ceilalți contaminați iar cădeam și iar mă murdăream stricând toată truda și osteneala Lui.
     Când îmi veneam în fire și mă vedeam cum arăt, Îl imploram să mă ierte și să o luăm de la capăt, iar El îmi spunea mereu și mereu: ”Vino, Eu toate le fac noi.” Lucrul acesta se repeta de mii și milioane de ori, dar niciodată nu Și-a pierdut răbdarea! Pe zi ce trecea deveneam tot mai conștientă de Mila, Răbdarea și Iertarea Lui și la un moment dat a început să îmi fie rușine văzând cum răsplătesc tot ce face El pentru mine!
     La un moment dat am înțeles că lumea nu are ce să îmi ofere decât mizerie, multă mizerie pe toate planurile, pentru că altceva chiar nu avea ce să îmi dea... Astfel am înțeles că tot la El, la Mântuitorul meu trebuia să mă întorc și să rămân cu El, amintindu-mi de o altă promisiune a Lui: ”Îți dau Pacea Mea, o Pace pe care oamenii nu-ți vor putea oferi niciodată!” Și, într-adevăr, cu lumea chiar n-am ajuns la nimic bun, pentru că orice aș fi făcut, ei n-au reușit să vadă dincolo de exteriorul meu, fiind smintiți mereu de înfățișarea mea... Femeile vedeau în mine doar un pericol iminent pentru siguranța lor, iar pentru bărbați n-am reușit să fiu mai mult decât o ispită irezistibilă... Iubirea mea față de ei era interpretată greșit de fiecare dată.
     Mă plângeam mereu Mântuitorului și în legătură cu acest aspect, spunându-i mereu că smerenia mea, mila mea, dărnicia mea, toate erau în zadar și mare mi-a fost durerea în momentul în care Acesta mi-a demonstrat că eu de fapt nu mă smeream, ci mă înjoseam, mila mea era de fapt silă, iar dărnicia mea nu era altceva decât risipă! După asta m-a ajutat mereu să fac diferența între toate! M-a mai învățat că eu nu trebuie să mă smeresc în fața oamenilor (și, mai ales, CE ÎNSEAMNĂ SMERENIA), ci tot ce fac, toată atitudinea mea în viață trebuie să fie raportată la Dumnezeu!Aflând toate acestea și câte și mai câte, mi-am dat seama că trebuie să Îl las pe El să acționeze în orice caz, în orice împrejurare!
    Mântuitorul mi-a mai demonstrat că extremele nu duceau niciodată la nimic bun. Trebuia să găsesc mereu soluția de mijloc. După părerea mea acest exercițiu a fost și cel mai greu, dar și cel mai frumos, pentru că asta a însemnat să găsesc echilibrul în toate, iar pentru a găsi acest echilibru trebuia să fiu foarte disciplinată din toate punctele de vedere.
     Așadar, trebuia să stăpânesc toate ieșirile lumii văzând eu (dacă ei n-au reușit) dincolo de exterior, dincolo de aparențe. Aici era să cad, dându-mi târcoale deznădejdea, pentru că eu n-am avut de-a face cu doi, trei sau zece oameni, ci cu o comunitate întreagă, care acu' îmi compunea ode, acu' mă împroșca cu tot noroiul din lume! Tot Mântuitorul m-a salvat și din această încurcătură, atrăgându-mi atenția asupra tuturor mărgăritarelor ce se ascundeau în rugăciunea pentru vrăjmași.
     A! Și mi-am mai amintit ceva! În timp ce mi-am ”mâncat” Biblia, mi-am dat seama că e nevoie de mai mult, așa că stăteam cu dicționarul cu sinonime, omonime, paronime și pleonasme în buzunar! Să nu mai vorbesc de miile de cărți citite, Viețile Sfinților, Catehismul ortodox, acatiste, rugăciuni și ”temele” de zeci de pagini scrise pentru Seminarul Iertării. Nimeni nu știa ce pot ”lucra” eu toată ziua, dar o etichetă nouă (și cea mai ”tare”) tot mi-au pus în final, din batjocură bine-nțeles: ”SFÂNTA” și cu asta am rămas până azi, deoarece n-a pornit de la oricine, ci de la un ”custode” important în acea vreme...
     Dacă stau bine să mă gândesc, vai, multe păcate am mai făcut! Am și plătit cu vârf și îndesat pentru ele! Mă tot gândeam cum a putut Dumnezeu să mă lase să pățesc atâtea? Abia acum înțeleg, că le-am trăit pe toate pe propria-mi piele pentru a nu mai judeca pe nimeni în viața mea pentru vreo cădere sau alta, știind cum am fost judecată și omorâtă cu pietre și pentru ce n-am făcut și știind cum m-am simțit în acele momente! Dar să nu uităm că și piatra, pentru a da apă întâi a fost lovită!
     Cea mai mare bucurie am trăit-o în momentul în care am înțeles că sunt slabă și pentru asta nu trebuie să mă simt rușinată. Cu cât eram mai slabă, cu atât mai mult m-a întărit Dumnezeu! Alt mare șoc am avut în momentul în care văzând păcatele altora, am înțeles că eram și eu capabilă de tot răul din lume, numai că probabil nu era în planul lui Dumnezeu să le fac și eu pe acelea! Poate nici ei nu păcătuiau cum am păcătuit eu!
     Încă de la începutul Seminarului ne-ați învățat să binecuvântăm totul și pe toți! Am procedat întocmai, dar nu am înțeles multă vreme rostul, sensul binecuvântării, astfel fiind nevoită să caut invataturi si in ceea ce a privit acest aspect.Despre aceasta tema am gasit cea mai putina documentație, dar până la urmă tot Biblia m-a lămurit. Atât cât am găsit a fost deajuns pentru a crede și mai mult în puterea rugăciunii pentru vrăjmași.
     Munca mea nu a fost zadarnică având în vedere faptul că fiecare descoperire m-a apropiat mai mult și mai mult de Dumnezeu și a întărit, ba chiar a pecetluit cea mai prețioasă chemare a Domnului: ”FĂRĂ MINE NU PUTEȚI FACE NIMIC”.
     Și cărțile și studiul au avut un rol nespus de important, dar ceea ce am primit în Taina Spovedaniei nu s-a putut compara cu nimic! Nu m-a speriat deloc tinerețea celor doi preoți (duhovnicul meu și părintele paroh) care m-au însoțit pe tot parcursul itinerariului meu pe acest drum greu, anevoios și strâmt către Dumnezeu, către Acasă! Dacă mă lăsam ispitită de lume și de diavol, iarăși ar fi fost doar spre pierzarea mea! Lumea evită Taina Mărturisirii pentru simplul fapt că judecă aspru preoții, uitând cel mai important aspect, adică faptul că, acolo, în acea Taină nu preotul (omul) ne vorbește, ci Însuși Dumnezeu Duhul Sfânt grăiește prin el! Am trăit pe propria-mi piele inclusiv certitudinea că domniile lor după ce ies de-acolo NU ÎȘI MAI AMINTESC de cele discutate! Atât îndemnurile, învățăturile cât și canoanele primite de la domniile lor au avut roluri decisive asupra vieții mele, iar cununa pentru mărturisirile dese a fost Împărtășania deasă!
     Cu cât mă împărtășesc mai des, cu atât mai mult mă umplu cu Dumnezeu, iar în momentul în care devii plin de El tu te micșorezi mai mult și mai mult, confirmând faptul că templul nu poate fi mai important decât Cel CARE Împărătește în el!
     Așadar, eu eram vasul și nu aveam alt rol decât de a avea grijă de Conținut!
     La un moment dat știam teoretic că dețin cea mai prețioasă Comoară și profitam de această Putere, dar am aflat pe parcurs că iar am procedat greșit. Nu am primit această Putere pentru a profita de ea, ci pentru A FI CONȘTIENTĂ CĂ DATORITĂ EI SUNT ATÂT DE VIE, CĂ DATORITĂ EI POT FACE TOT CE FAC ȘI FĂRĂ ACEASTĂ PUTERE EU SINGURĂ NU AȘ ÎNSEMNA ABSOLUT NIMIC, aș fi doar o carcasă de frigider fără motor, fără integrate, fără curent, fără nimic, doar o carcasă goală, nu un frigider scos din priză, cum am citit în cărțile Sfinției Voastre Măicuță, unde bănuiesc că ați folosit această comparație din prea multă bunătate și blândețe...
     Acum iar mă duce gândul la momentul în care duhovnicul meu a insistat să particip la Sfânta Liturghie cu orice preț, spunând că Harul lui Dumnezeu lucrează și dacă tu stai nepăsător acolo, chiar dacă slujba s-ar celebra într-o alta limbă, necunoscută! Mă gândeam că fiind posibil să primim atâtea haruri chiar și nepăsători fiind, CÂTE HARURI PRIMIM FIIND CU BĂGARE DE SEAMĂ ȘI CUTREMURÂNDU-NE PRIMIND SFÂNTA TAINĂ A EUHARISTIEI!
     Măicuța mea! Mă uit cât am scris până acum și mă întristez gândindu-mă că n-am reușit să vă descriu nici unu la sută din ceea ce am învățat! Ce să mă fac? Să continui sau să mă opresc? Acum voi mai scrie puțin și despre celelalte vă voi vorbi altădată...
     Important e faptul că CEL CE SĂLĂȘLUIEȘTE ÎN MINE deține toate informațiile necesare pentru cazurile pe care le întâlnesc și mai important e să Îl las pe Dumnezeu să acționeze de fiecare dată! Tot ce văd eu cu proprii mei ochi este certitudinea că NIMENI NU PLEACĂ DE LA EL FLĂMÂND SAU ÎNSETAT! 
În timpul Seminarului mi-a scăpat un aspect, pe care l-am depistat nu demult... Însuși Mântuitorul nostru ne dă cel mai prețios indiciu, pe care nici Sfântul Apostol Petru și nici noi nu l-am luat în seamă. Chiar dacă am citit acest verset de mii și milioane de ori, ESENȚA mi-a scăpat și nu e o întâmplare că abia acum am descoperit-o. Însuși Mântuitorul îi spune clar atât Apostolului Petru cât și nouă tuturor că ÎL VOM TRĂDA MEREU ȘI MEREU PENTRU SIMPLUL FAPT CĂ NU ÎL CUNOAȘTEM! NU ȘTIM CU CINE AVEM DE-A FACE! (Luca 22, 34)
     Lucrând la Seminarul iertării am reușit într-o oarecare măsură să Îl cunosc în sfârșit, iar DUPĂ CE AJUNGI SĂ ÎL CUNOȘTI PE DUMNEZEU nu se pune problema să nu mai poți păcătui, nicidecum, ești liber în continuare să faci ce vrei, dar după părerea mea ASTA AR FI SINUCIDERE CURATĂ! ȘI SĂ VREI NU MAI PĂCĂTUIEȘTI PENTRU NIMIC ÎN LUME!
     Măicuță, vă rog să mă iertați pentru scrisoarea mea interminabilă, și încercați să o considerați ca o ofrandă din partea mea pentru toată osteneala depusă fiindu-mi mereu alături în toată clipa și ținându-mă de mână pe Cale, ajutându-mă să ajung ACASĂ LA TATĂL MEU! 
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă dea multă-multă sănătate pentru a-i sprijini pe toți frățiorii mei pe care vi i-a dat Dumnezeu în grijă ACOLO, unde m-ați condus cu toată Iubirea Lui și pe mine!
     E drept, nu eu l-am ales pe Dumnezeu, ci EL M-A ALES, dar acest ADEVAR este valabil și se referă la toți, fără excepție, afară de cei care după cum spuneți Sfinția Voastră, Îl refuză cu cea mai mare îndârjire, amăgindu-se cu gândul că vor reuși ceva din propriile puteri...
El, Dumnezeu ne spune: ”Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați”, nu numai Kati, Siluana, Cristian, Fata Verde sau Cr.!
     Acum mă pot bucura și de bunurile pamântești, văzând că TOT ce am, le am de la Părintele Luminilor, Care ne promite că de vom căuta întâi de toate Împărăția Sa, toate celelalte le vom primi deasupra. Cu mine a procedat chiar invers (întortocheate fiind căile Lui!)! Mi-a dat întâi bogății pamântești, pentru a conștientiza că FĂRĂ EL ACESTEA NU AU NICIO VALOARE!
     Într-un final, iată cum am perceput eu lucrurile: La un pol este Dumnezeu, la celălalt pol este diavolul, iar în mijloc sunt eu. Acești doi poli au o FORȚĂ, CARE ATRAGE CA UN MAGNET! Noi oamenii, fiind în mijloc, suntem atrași de ambele forțe... Forța lui Dumnezeu conține tot ce e curat și pur, iar forța diavolului tot ce e murdar, urât și putred. Dacă în noi predomină mizeria și urâciunea, balanța va înclina spre cel rău, astfel forța sa fiind cea care reușește să ne atragă, făcând cele plăcute lui. Noi înlesnim apropierea către cel rău, mergând de bunăvoie spre acesta, devenind astfel sclavii lui.
     Dumnezeu, cu toate că are forța infinit mai mare decât a celui rău, ne-ar putea atrage fără doar și poate numai și numai spre El, dar FIIND DUMNEZEU, EL NU NE OBLIGĂ SĂ ÎL ALEGEM PE EL! Dacă Îl excludem de tot din ”ecuație” nu-I rămâne altceva de făcut,decât să Își mențină Forța asupra noastră și să ne lase să acționăm după bunul nostru plac. Cea mai mare șansă o avem în cazul în care deși înclinăm să alegem partea cea întunecată, cea a diavolului, totuși privirea ne rămâne îndreptată spre Dumnezeu, având certitudinea că ne poate salva! Lui Dumnezeu Îi este de ajuns doar atât din partea noastră, iar dacă lăsăm Forța Lui să biruiască, VA FACE EL TOT CE E NEVOIE PENTRU A NE SALVA! Iar dacă reușim să avem dorința de a face și mai mult, cel mai mic efort al nostru va fi propulsat și răsplătit înmiit de către Dumnezeu! Nu degeaba se spune că făcând noi un singur pas către Dumnezeu, El face spre noi O MIE DE PAȘI și FACE EL TOTUL ÎN LOCUL NOSTRU! Iar în momentul în care prin CREDINȚA ÎN DUMNEZEU și alegând polul în care Este El, prin împărtășirea cu El ne apropiem atât de mult de El, ÎNCÂT INTRĂ ÎNLĂUNTRUL NOSTRU ȘI ACȚIONEAZĂ DIN NOI! El ESTE ACUM FILTRUL MEU! TOATE TREC ÎNTÂI ȘI ÎNTÂI PRIN EL, iar pe când ajung la mine nu mai au nicio putere! Am căutat și am găsit, am bătut și mi s-a deschis, am cerut și mi s-a dat și cu ce m-am ales? AM PRIMIT O BUCURIE PE CARE NIMENI NU O VA MAI PUTEA LUA DE LA MINE!
     Oarecând mergeam la biserică așa, ca la muzeu, cum spuneți Sfinția Voastră, Măicuță, făcând din Dumnezeu tonomatul dorințelor mele, dar acum mă duc după El în fiecare zi, pentru că am înțeles în sfârșit că NU POT TRĂI FĂRĂ EL, ȘI NU VOI PUTEA NICI MURI FĂRĂ EL, iar cea din urmă socoteală, linia finală se va trage abia după așezarea trupului meu în mormânt. 
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să ispășesc aici pe pământ pentru păcatele mele, arătându-mi că ADEVĂRUL DOARE DOAR ATÂTA TIMP CÂT NU ÎL CUNOAȘTEM!
     Vă îmbrățișez și VĂ SĂRUT MÂNUȚELE MĂICUȚA MEA PREȚIOASĂ ȘI DE DUMNEZEU BINECUVÂNTATĂ! 
Cu respect, prețuire și recunoștință, al Sfinției Voastre copil: Kati