Maicuță dragă,
Mi-am văzut propriul mesaj pe site și mi-am spus în gand: „lasă că e aşa de lung încât nimeni nu o să-l citească, după primele două, trei fraze toţi se vor plictisi”. Şi uite că nu-i chiar aşa. Sunt fericită că aveți pe site oameni aşa de frumoși, cărora le pasă și vor să te ajute, să-ți spună ce gândesc, ce simt. Am citit mesajul Cristinei și am rămas fără cuvinte. Nici măcar nu am realizat că eu numesc gol… ceea ce de fapt este Doamne!!! Sunt braţele lui Doamne acolo … iar pentru mine e gol. Doamne, iartă-mă că nu Te simt peste tot!!! Măicuță dragă, vă rog să mulțumiți Cristinei pentru că mi-a scris. Şi Anei. Şi ea mi-a scris din suflet. Şi ce om frumos! Am citit cu atenție mesajul ei și am încercat să îi răspund sincer. Mă întreba de unde dorința de a fi perfecți? De unde dorința de a reuși în toate etc. Probabil din mândrie. Mândria mă zgândără în toate și nu-mi dă pace.
Mă gândeam apoi la ce m-a întrebat Ana… oare nu cumva îmi frâng gâtul privind în urmă???? Nu risc să mă împiedic și mai rău, să mă rătăcesc??? M-au pus serios pe gânduri întrebările Anei.
Poate dacă omul e sănătos și frumos sufletește nu mai are nevoie să „sape” în trecutul sau??? Dar cei care încă mai suntem legați de trecut în mod „bolnăvicios”… mă gândesc că pentru noi e util să facem „săpaturi” în urmă???
Eu m-am întors la toate greșelile trecutului pentru că am simțit că acolo sunt lucruri nevindecate, neînțelese, îngropate care mă țin în loc. M-am întors înapoi în trecut pentru a tăia cumva acele legături care nu mă lăsau să mă bucur de Doamne! Şi am mai făcut-o și pentru copilașul meu. Pentru că pe de o parte voiam să mă port ca o mamă bună și iubitoare… și când eram obosită sau stresată… făceam „urat”. Voiam să fiu bună și eram rea. Voiam să fiu înțelegătoare și eram tiranică. Voiam să fiu calmă și zâmbitoare și eram numai țipete și urlete. Voiam să rezolv conflictele cu ințelepciune și le rezolvam cu palma. Voiam și nu puteam. Şi nu pricepeam de ce. Cele rele veneau din mine fără ca eu să vreau, fără ca eu să le pot opri. Nici măcar nu pricepeam de unde vin. Şi mai am în rucsac și frica, și neîncrederea, și timiditatea exagerată, și imaturitatea și o listă mare de lucruri pe care le-am îndesat în spinarea mea și care mi se păreau că fac parte din mine. Că sunt „eu”. Şi nu e aşa. Şi nu vreau „să le dau mai departe”.
Acum vreau să fac și ieșirea din labirint. Deocamdată am citit cartea Labirintul codependenţei și m-am regăsit acolo mai mult decât mi-aş fi dorit. Mai e mult de lucru, Măicuță. Iar o să scormonesc sertarele trecutului!! Sper să nu fac rău că tot sap și sap… în loc să privesc înainte. Mă gândesc că deocamdată eu încă mai am nevoie de săpături… Greșesc, Măicuță????
Vă iubesc, Măicuța mea dragă și scumpă!
Andreia