Dragă Măicuță,
Mi s-a părut foarte interesantă sesiunea a treia a Seminarului, am simțit în adâncul sufletului ce adevărat e faptul că de fiecare dată când facem rău cuiva, de fapt pe Dumnezeu îl rănim și ne răzbunăm. Și asta numai pentru că suntem atât de, nu știu, orbi încât nu putem să îi simțim dragostea. De fapt la asta se rezumă totul, tot ce facem rău, facem pentru că nu mai simțim dragostea lui Dumnezeu. Atât de simplu și totuși atât de complicat. E foarte folositoare anexa despre vinovăție și rușine. Mi-am dat seama că deși am un post bun, pe care l-am obținut pe merit, cumva simt că nu merit, că trebuie să fie o greșeală undeva, sau că vor descoperi că au făcut o greșeală când m-au angajat, că eu de fapt nu merit, că nu sunt îndeajuns de bună. Mă simt rușinată, căci eu nu am cum să fiu deajuns de bună. Nu mă vad deloc obiectiv. Şi chiar dacă în mintea, raționalul îmi spune că e o aberație să cred așa ceva, undeva în sufletul meu e frica de a da greș... și sper că voi reuși să aflu de ce mi-e atât de frică să greșesc.
Slavă Domnului că am găsit site-ul dumneavoastră și citind mesajele celorlalți aflu răspunsuri și pentru mine.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Cu drag,
I
Draga mea I,
Este minunată descoperirea ta în toate nuanțele ei!
Acum știi că orice ai face și orice ai gândi și orice dovezi ai avea, nimic nu mai schimbă acel fel de a te vedea și aprecia, acel fel învățat, întipărit pe creier în copilărie. Numai Dumnezeu poate schimba asta, da noi avem curajul și bunăvoința să-L primim în noi până în adâncul acela din noi și din timp. Nu va fi ușor pentru că va trebui să trecem multe „vămi” și să intrăm în iadul din noi, adică în felul în care am făcut față durerilor, fără Dumnezeu. Așa am învățat o viață autonomă și am făcut mult rău, nouă înșine mai întâi și celor de lângă noi, mai apoi...
Dar vei birui! Și încă degrabă!
Semnul? Faptul că acum ți se pare scurtă rugăciunea!
Te îmbrățișez, Copil iubit și mulțumesc pentru efortul tău de a fi cu Domnul,
Maica Siluana