Măicuță, am citit mai demult mesajul unui suflet singur. Dacă v-aș fi scris în urmă cu vreo patru ani, într-un moment „negru” de atunci... probabil că vorbele mele ar fi fost asemănătoare cu ale lui / ei. Nu mă simt prea în stare să pot sau să știu să îi spun ceva de folos, însă nici să „trec peste” nu îmi vine. Așa că îi transmit prin dumneavoastră cuvintele mele sărace și mă bizui, din nou, pe discernământul dumneavoastră de a i le trimite sau nu. Eu, mie însămi, cea de acum ani de zile înapoi, cam așa mi-aș fi răspuns... cam așa mi-am răspuns...
Sărut mâinile dragi și îmbrățișez cu drag!
N. N.

Ce ar trebui să facă un om care e sfârșit, terminat, obosit, de viață, de chinul ăsta?
Nu ar mai trebui să facă nimic. Când „trebuie” mereu, nu mai ajungem să alegem…

Ce face un om care vede că nu vine ajutor de nicăieri și se simte uitat, părăsit, abandonat cum mulți oameni dragi l-au abandonat?
Poate să înceteze a mai hrăni cu atenția sa părăsirea celorlalți și să se preocupe de el însuși. Oamenii se vor întoarce iar el îi va vedea… altfel și va înțelege care e locul fiecăruia în inima și viața lui. Pe când ei se vor întoarce, el va începe a înțelege că părăsirea lui de către ceilalți a fost un semn de dragoste, pentru că astfel „i s-a creat spațiul și ocazia” să crească, să se întâlnească cu sine mai întâi și apoi să fie sărbătoare în sufletul său…

Ce se face un om când nu mai are nici drag de rugăciune și citește puțin așa fiindcă cândva iubea rugăciunea dar acum e prea plin de bube ca să mai simtă ceva?
Nu mai citește. Își ține rugăciunea pe bube și pe răni, fără să apese, fără să zgârie, cu blândețe și respect, cu acceptare că le are. Împrumută fie doar preț de o clipă, gândul că aceste bube de azi sunt diamantele de mâine. Că așa va ajunge să strălucească…

Ce face un om care e în cădere liberă?
Se lasă în inima lui să cadă până la fund. Pentru că apoi, și fizica spune că nu mai e cale decât în sus… Sus.

Un singur lucru m-am rugat, să-mi dea ceva, o boală, indiferent cât e de grea, și să mântuiască sufletul meu ca să mă scoată din viața asta de chin. Dar rugăciunile unui om din păcate mândru am auzit că nu sunt bine primite și nici faptele bune. Așa se spune în cărți, nu e de la mine...!
Într-un fel… deja ai ce te-ai rugat. Și cu puțină atenție, curaj adăugat la frică, onestitate față de tine însuți și mult respect pentru toate ale tale pe care le-ai refuzat și respins în adâncurile tale, acum chiar poți ieși din viața asta de chin.
Ești mai auzit decât crezi!… Pentru un bine pe care încă nu îl bănuiești… pentru că are o „formă” … necunoscută încă prea bine.

Ce să facă un om care urlă în interior, urlă de durere și nimeni din cei din jur nu-l aude? Ce să facă un om care din multă răutate a sufletului se ceartă cu Dumnezeu și cârtește și se supără și plânge durerea ei și nimeni nu îl ajută, nimeni nu întinde o mână de ajutor…
Să dea voie urletului său să fie!… Când urletul se va consuma sau măcar ostoi, va putea auzi ce îl doare cu adevărat, care e rana de fapt… ce s-a „așezat” în și peste ea… și va începe „a vedea” ce are de făcut.

Ce poate face un om singur, atât de singur?
Să stea cu el… Să nu se părăsească!