Măicuță dragă,
Eu v-am mai scris, nu cred că mă țineți minte la câtă lume vă scrie... și mai ales de-al de mine... ideea e că v-am cerut la început un sfat și nu l-am ascultat, pe cel primit, însă încet-încet am realizat că altceva nu era de făcut...
Eu am avut o dependență (de droguri, sex și multe altele) însă cea mai mare era prietenul meu pe care eu credeam, evident, că îl iubesc... dar am înțeles de curând că nu e decât o maaaaaare patimă și nu iubire... mă bucur mult acum că am început să îmi doresc să scap, să fiu liberă... e greu... dureros... dar e și frumos că e cu Domnul... nu am crezut vreodată că voi putea fi fericită fără prietenul meu, dar Domnul mi-a arătat cât de fericită aș putea fi cu El, indiferent de cin e lângă mine...
Cu toate că patima "iubirii" mă chinuie și acum și de multe ori mă răscolește, acum sunt cu Domnul... îmi dau seama că... îl înlocuisem pe Dumnezeu uneori cu prietenul meu, uneori cu drogurile, alteori cu "prietenele" mele, alteori cu shopingul (cred că mă înțelegeți...)
Mă doare pentru că observ că m-am transformat într-un mic monstru, abia acum realizez; și mai dureros e că mă consideram un om bun, fără probleme, acum îmi dau seama că nu pot ierta, că pizmuiesc, că sunt invidioasă, că nu o iubesc cu adevărat pe mama, că pe tata nu l-am iertat, că mi-am torturat sora...
Problema e că nu știu ce să fac de acum în colo, mă refer la locul meu în societate (poate suna ciudat) dar totuși, de facultate m-am lăsat, acum încerc să mă angajez și nimic nu merge ,ai mei se roagă de mine să fac altă facultate și eu nu știu ce ar fi mai bine... mi-e frică și de facultate... mi-e frică să nu o încep și apoi să o abandonez (pentru că am tendința să las lucrurile neterminate...) și să îi dezamăgesc iarăși... sincer școlile de acum sunt cam smintitoare și de asta mi-e cel mai frică... plus că mai ales din cauza drogurilor (cred) memoria nu mă mai ajută... m-aș duce la mânăstire dar... nu sunt vrednică, mi-aș dori și o familie dar nici de asta nu cred că sunt în stare... mă gândesc prea departe și nu știu nici ce să fac azi, acum, după ce trimit scrisoarea asta...
Ce mă sfătuiți să fac, să merg la facultate, să risc...? Și apoi nici nu știu ce facultate, părintele meu duhovnic m-a sfătuit să fac psihologie sau chinetoterapie dar pe mine nu mă atrage decât psihologia (nu știu cât de duhovnicească e)... apelez la sfinția voastră cu încredere...
Îi mulțumesc Domnului că v-a dat viață și că ne ajutați!
Doamne ajută!
MD
Draga mea Copilă,
Cel mai important lucru pe care îl ai acum de făcut este să te odihnești în dragostea lui Dumnezeu. Să devii tot mai conștientă de ea, să te mângâi cu ea, să-I mulțumești pentru ea. Pentru asta ai nevoie să-I acorzi o anumită parte din timpul tău. Să zicem o jumătate de oră seara și măcar un sfert de oră dimineața. Sau și mai puțin, dar să fie în fiecare zi. În acest timp să faci ce te-am învățat, stând cu recunoștință în fața Lui și respirând calm și urmărind cu mintea respirația. Asta te va ajuta să devii conștientă de darul vieții și de bucuria de a fi viu. Iar gândurile arătate Domnului și rugăciunea și recunoștința te vor ajuta să-I simți și mai mult prezența și lucrarea iubitoare.
Da, acum ai nevoie să te odihnești, Copil drag. Păcatul te-a ostenit foarte și, ca să pui început nou, ai mare nevoie să te aduni, să-ți vii în tine și să te limpezești pentru a afla calea pe care ai putea s-o urmezi.
Da, ai putea să faci psihologie. Ea, ca facultate nu este și nici nu e nevoie să fie duhovnicească pentru că predă cunoștințe științifice, academice, seculare în care binele și răul sunt relative sau absente ca repere. Duhovnicia o vei primi de la Duhul Sfânt așa cum lucrează în Biserică. La facultate vei învăța, academic, multe amănunte importante despre structura psihismului omenesc, despre dinamica și legile lui și, mai ales, despre mecanismele nefericirii umane. Așa, te vei înarma cu o știință care te va ajuta să mergi „cu toate pânzele sufletului sus”, către Domnul, Singurul Vindecător și Mângâietor al omului. Așa, te vei ajuta și vei putea să-i ajuți și pe alții care se vor poticni pe cale.
Dar să nu uiți, Copil drag, că ai nevoie să înveți să ierți și să binecuvântezi, să te vindeci de codependență și de dependențe lucrând cu tine însăți cu responsabilitate și dorire.
Te aștept cu încredere și binecuvântare dacă vrei să faci ce încă nu ai putut face până acum.
Maica Siluana