Măicuță azi s-au întâmplat minuni! Poate o să râdeți de minunile "mele" dar pentru mine nu sunt altceva decât minuni.
M-am trezit dimineață din cauza zgomotului pe care îl făcea soțul meu... Nu am urlat, nu am spus nimic, nu m-am enervat... adică mi-a venit gândul că face gălăgie și mă trezește să mă supăr, dar am refuzat... doar un salut și un te iubesc somnoroase, dar nesupărate. Am venit acasă, am fost harnică ca niciodată deși mă durea burtica. Nu știu cum de... Făcând curat, în grabă, m-am împiedicat de un scaun pe care de lene îl lăsasem în mijlocul holului. Incredibil cum am avut timp într-o fracțiune de secundă să îmi dau seama că e inutil să mă enervez, că oricum e vina mea și nu fac decât să stric calmul și rugăciunea. Și nu m-am enervat. L-am ridicat, i-am cerut scuze scaunului că l-am lăsat acolo iar apoi l-am trântit, l-am pus la loc și Adelante Pedro, ma con giudizio!

Măicuță, dacă astea o să îmi spuneți că nu sunt minuni eu nu vă cred. Ca să nu vă spun că îl las pe soțiorul meu cu gura căscată. Face ceva, îi spun că m-a deranjat, intră oarecum în defensivă dar se trezește că mie mi-a și trecut supărarea și îl bruiez... îl văd că se uită la mine ca la mașini străine dar îi place noua horă și intră repede în ea. No, acum eu mă întreb... ce-i cu mine? Cât mă mai ține? Știți, mă simt exact ca după ce m-am împărtășit de vă spuneam că a intrat Doamne până și în ultima celulă a mea. Și nu m-am mai împărtășit de câteva luni. Dar nu știu cum, sufletul meu L-a primit iar pe Doamne!
Știți tabelașul ăla din Seminarul unu? Ei, e ceva vreme de când Doamne face recapitulare cu mine. Și nu numai cu tabelașul. Recapitulăm Seminarul trecând prin viață și punând în aplicare ce zice. Tare nu? Mi se pare incredibil tot ce trăiesc. Nu știam că e așa firească viața. Nu știam că poți avea o viață normală și totuși în același timp atât de anormală. Eu vreau să învăț tot ce vrea să mă învețe. Sunt lecții dure, aș chiuli de la unele, dar promit să stau! Poate o să moțăi, sau nu voi fi atentă, dar stau!
Mă uimește Dumnezeu mereu!
Azi, uitându-mă la iconița mea cu Hristos I-am spus că dacă ar fi să mi se arate L-aș alunga. Și așa uneori parcă prinde viață iconița și mă cutremur toată că îmi amintesc că de fapt Îl am pe Hristos în față! Ce fac, Măicuță, când mor? Eu am așa o jumătate de siguranță cum că Dumnezeu nu mă ascultă. Și nu-mi pasă. Eu știu că El e Dumnezeu și ființa mea iubește să se închine Ziditorului ei, nu mai are nevoie de altceva. Dar când mori te întâlnești cu Doamne, nu? Păi, ce fac Maică eu atunci?! Tot întrebându-mi suflețelul asta mi-a răspuns: "O să cânt "Sfinte Dumnezeule, sfinte tare sfinte făr' de moarte, miluiește-ne pe noi". Și atunci l-am întrebat ce o să facă dacă e trimis în Iad. Și mi-a răspuns că va continua să cânte. Și atunci parcă m-a pălit iar că Iadul pentru mine nu înseamnă altceva decât a-L chema pe Doamne și EL să nu vină. Știți, acum mă întreb dacă pot să îl supăr pe Dumnezeu atât de tare încât să nu mai vină niciodată... sper că nu! E cumplit chinul asta!!! E cumplit!!!!
Mă duc la nani.
Doamne ajută!
C-V