Încă nu mi s-a întâmplat să am impulsul de a răspunde la un mesaj citit pe acest site până acum.
Acum, acest impuls știu că s-a născut dintr-o afinitate în ceea ce privește preocuparea pentru trăiri tangente cu lumea cea nevăzută, preocuparea de a smulge odată vălul colorat al acestei lumi - văl care de multe ori mi se părea că ascunde acel ADEVĂR după care sufletul meu tânjea în agonie.
Au fost ani în care îmi doream chiar o moarte clinică - numai în speranța de a trăi și eu experiența luminii - care era descrisă de cei ce se întorceau.
Nu demult am avut o experiență legată de această preocupare - citind cărțile: Mărturii din viața monahală, scrisă de Gheron Iosif de la Athos și Starețul meu Iosif Isihastul, scrisă de părintele Efrem, ucenicul părintelui Iosif.
Aceste cărți sunt minunate. Pe lângă descrierea foarte amănunțită a cumplitelor nevoințe pe care le făcea părintele Iosif - ca să își curețe trupul și sufletul și ca să își stingă toate patimile - nevoințe pentru care chiar anumiți călugări din Athos îl dezaprobau - cărțile sunt presărate cu povestirea a numeroase trăiri deosebite de „răpiri” în duh acolo, dincolo, în lumea nevăzută. Întâlnirea cu lumina necreată, cu Maica Domnului și cu sfinții îngeri și chiar cu Domnul Iisus - toate sunt descrise cu minunăție.
Dar este subliniat de multe ori că aceste trăiri nu sunt accesibile decât după îndelungi suferințe, de sforțări extraordinare și care curăță trupul și sufletul de orice urmă de patimă, căci cea mai mică „pată” te face opac la asemenea experiențe.
Apoi, părintele Iosif repeta de mai multe ori că aceste minunate experiențe erau harul ce se dădea înaintea unei încercări foarte grele și era cumva o „merindă duhovnicească” pentru ceea ce urma.
Deci, tot omul care dorește „adevărul” - adică să-l vadă și să îl audă în timp ce este încă în trup - trebuie să se pregătească astfel: să se curățească de toate patimile lui și să se pregătească de război - adică de încercări aspre.
După ce am citit despre lumina necreată și vederea ei, într-o stare de euforie am alergat la părintele meu de la catedrală și l-am întrebat cum putem ajunge la acest lucru.
Și părintele mi-a „retezat” aripioarele spunându-mi foarte sobru: să nu căutăm acest lucru, că noi oameni păcătoși suntem, ci mai curând să căutăm să ne curățim sufletele (iar acestea se vor adăuga deasupra - completez eu).
La început am fost un pic șocată și chiar supărată că părintele vrea să îmi închidă poarta spre „bunătățile” duhovnicești pe care eu atâta le râvneam.
Cu timpul m-am prins că orice pas în lumea de dincolo în timp ce suntem aici în trup, este un pericol, o posibilă întâlnire cu răutățile din văzduh și că, până nu ne-am curățit, suntem predispuși la amăgiri și la mari ispite.
Cam asta se întâmplă și la reiki și la yoga - că nu e foarte dificil să iei contact cu lumea nevăzută și nici să obții cine știe ce „puteri” - dar acestea nu reprezintă nici pe departe adevărul după care noi tânjim.
Adevărul, acum știu prea bine, îl găsim în Evanghelie, în cuvântul Domnului Nostru Iisus Hristos, în rugăciunea Bisericii, în împărtășire, acolo e cel mai sigur de „atins” chiar cu simțurile noastre.
Să ne aducem aminte - de fiecare dată când tânjim după cele nevăzute - că mai mare este cel care își vede păcatele - decât cel care vede îngeri, și că cel căruia i se dă mult, mult i se cere.
Să ma ierți C D, că poate am interpretat greșit ceea ce am citit, și dacă nu am fost pe ideea mesajului tău.
Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne dea Harul Lui ca ochii noștri duhovnicești să se deschidă și să vedem tot ceea ce ne este necesar pentru mântuirea noastră.
Cu mult drag,
Ildi
P.S. - iată o adresă de site foarte folositoare și poate mai lămuritoare decât cuvintele mele:
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/08/16/aratarile-minunate-ale-cuviosu...