Scumpa mea Maică,
 
Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că am ajuns și eu în ceasul acesta. Mai am mult de lucrat, că am păcătuit mult și mi s-a făcut și mult rău pe care nu prea l-am gestionat bine, dar cu toate astea încep să intuiesc binele, Maică, încep să întrezăresc lumina Lui Hristos.
Aseară am întins la propriu mâna spre El, că eram tare epuizată de suferință și de felul în care reacționez la suferință; și a venit, Maică!
A venit atât cât pot eu și m-a luminat ce e în spatele acelor întâmplări dureroase și cum să trec cu El prin ele, din nou, pentru ultima dată.
A venit pentru că de data asta nu am mai plâns în zadar, nu mi-am mai plâns de milă, ci am plâns cu umilință și cu conștiința trează și sufletul a înțeles ce s-a întâmplat.
Și știți ce-i cel mai interesant lucru din viața mea? Până ceva vreme în urmă, eu nu puteam să „privesc” dincolo de Acoperământul Maicii Domnului; pentru mine Hristos era un concept, ceva intangibil, care stă undeva sus de tot și dă niște directive pentru alții.
Este minunat să văd cât de jos poate coborî, mai jos ca noi și ca oricine și, în puținul meu de sinceritate duhovnicească, realizez că este cel mai bun Prieten - măcar preț de câteva secunde.
Mă închin, Maică, și-I mulțumesc cum numai sufletul păcătos simte când mai cade câte un lanț,
Maria