Sărut mâna, Maică!
Spuneţi-mi şi mie ce-a făcut Cristian ăsta de a avut toate aceste trăiri, de a cunoscut IUBIREA lui Dumnezeu aşa de mult?!!! Ce asceză a făcut? A mâncat pâine şi apă o dată la 5 zile, a zis de 10000000 de ori pe zi Doamne Iisuse, bate 5000 de mătănii în fiecare noapte, doarme 30 de minute pe un scăunel în fiecare zi, îşi mortifică trupul prin cine mai ştie ce minuni de vitejie, ce face? Vă întrebam o dată ce fac unii de scriu SF-uri. Acesta îi întrece pe toţi! Acesta a scris Science Ficton-ul ultim din punctul meu de vedere. Ce-are? E mai dotat el de la Dumnezeu? Spuneţi-mi şi mie să fac şi eu. Vreau şi eu să cunosc această iubire a lui Dumnezeu. (Of, tare mi-e că e doar gura de mine) Omul acesta a zis o chestie pe care o am intuit şi eu: habar n-avem cum este Dumnezeu şi mai ales facem speculaţii pe baza a ceea ce citim sau auzim, dar cu adevărat nu-L cunoaştem.
Cică fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu! Păi când o să fiu eu curat cu inima vreodată? Acesta L-a „văzut” într-un fel. Ştii, stai şi te gândeşti şi faci nişte calcule absurde de genul oare câte milioane de mătănii, câte catraliarde de Doamne Iisuse, câte sute de mii de ore de priveghere, cât canon trebuie să faci ca să ajungi curat cu inima să-L poţi vedea pe Dumnezeu. Acesta poate n-a făcut toate astea, dar a făcut ceva: s-a spart. Ce trebuie să faci să te spargi ca să aibă Dumnezeu o fisură pe unde să intre? Şi s-a spart, din câte îmi dau eu seama, că a deznădăjduit mult! A păcătuit mult, a gustat în fel şi chip din moartea păcatului, a deznădăjduit mult sau mai bine zis a gustat suferinţa păcatului intens şi s-a spart. S-ar părea că lui Dumnezeu îi plac mult oamenii ăştia păcătoşi, dar păcătoşi, nu aşa! Cu căldiceii nu se prea împacă.
Ei, ce mă fac eu care am dus o viaţă de om pasiv, fricos, laş, care am fugit de orice fel de responsabilitate şi, mai ales, de orice fel de durere, care mi se pare că nu-s chiar aşa de păcătos, că-s şi eu „om cumsecade”, de „partea binelui”? E oare vreo şansă şi pentru mine să mă sparg? Dacă da, cum? Există mari păcătoşi şi păcătoşi mediocri. Marii păcătoşi, se pare, devin mari creştini, ceilalţi, creştini mediocri. Cine reuşeşte să se spargă, cine nu fuge de durere şi trece prin ea?
Şi ce vrea să zică Ciristian că Dumnezeu, Iisus Hristos, Duhul Sfânt, Tatăl, această văpaie lină, luminoasă şi ce-a mai zis el acolo, de IUBIRE este şi pentru mine şi ar vrea să intre în mine TOATĂ numai să o las eu, numai să îi dau eu voie? Păi de ce nu-i dau voie, eu n-aş vrea această IUBIRE imensă? Ce rol are seminarul? Să urmărească pas cu pas blocajele şi schemele, modelele de gând care-l fac pe om nereceptiv? Şi făcând aşa, pas cu pas, se deblochează nişte treburi pe acolo până când omul îşi zice mamă, da’ ce orb am fost: Vino tu cu TINE TOATĂ ca s-ă-ntruchipăm o roată?
E rău acuma, odată ce am citit ce a scris Cristian, să-mi doresc ACEL BINE?

ABC