Măicuță, iertați-mă, vă rog, iertați-mă și răbdați-mă, că v-am dat mult de citit, eu de fapt scriindu-vă, recapitulez în mine cele trăite căci acum Dumnezeu îmi predă câte puțin, câte puțin și eu mai pricep în fiecare zi câte ceva... De acum mă întreb dimineața: ce mi-o mai arăta Domnul... știu că mi-a arătat o dată exact asta: Cristi, Eu în continuu îți arăt, te învăț, dar tu nu prea te uitai, uită-te atent, roagă-te și Eu voi veni și te voi hrăni... dacă ați știi Măicuță ce mi-a dăruit Dumnezeu... fiți atentă:
Mi-am amintit că tot știam că am ceva de iertat, simțeam, îmi stătea pe inimă da' nu-mi aminteam ce, și, deodată mi-am amintit! Când aveam 23 de ani (cum să uiți așa ceva?) am fost internat și operat pe semnătură cu 14 fracturi craniene, mi-au dat niște găuri în cap la nivelul tâmplelor și mi-au introdus un elevator de platină pe dedesubt, în cutia craniană, la numai un centimetru de creier! asta în urma unui PUMN primit extrem de puternic de la un tip a cărui poreclă era GAURĂ! Pentru că avea un pumn cât un bolovan de mare și de tare... mi-a crăpat capul... și asta pentru că l-am ajutat pe fratele lui care, ca și mine, era drogat... Eu la vremea aia eram piele și os, doctorii mi-au spus că am oasele ca o coajă de ou și că, și un copil de acum dacă mă lovește, pot să mă duc. Pa! Da, Măicuță... am suferit atunci... operație... durerile de după adunate cu sevrajul... că nu știau doctorii de ce îmi e rău... și nimeni nu știa... Atunci când m-am trezit din operație sora mea mi-a spus versetul acela al lui David „cu varga Ta m-ai...” am uitat exact cum era... și „cu sabia Ta ai curățat cele dinlăuntru ale mele...” Ştiu că era exact când am deschis ochii și au început să-mi curgă lacrimile... a trebuit să-l „iert” atunci pe băiatul ăla care m-a lovit căci operându-mă pe semnătură, îmi era frică să nu mor fără să-i iert pe toți. M-am operat ca să nu rămân cu fața strâmbă că aveam efectiv o gaură, era totul spart, de la ochiul stâng, tâmplă, mandibulă, totul fracturat până după ureche. Stagiarii puteau vedea înainte de operație oasele ieșite afară, mai ales la ochi aveam cioburi... Şase luni nu am mâncat, făceam exerciții cu un cârlig ca să deschid puțin câte puțin gura și abia după ani mi-am revenit, dar nu complet... Am găuri în locul operațiilor, fața pe partea asta s-a lungit și s-a aplatizat. Cel mai greu însă mi-a fost când mi-au scos elevatorul, că a fost fără anestezie, că așa e procedura, pentru eventuale hemoragii... În fine, am suferit atât de mult că iată AM UITAT! Dar nu numai asta! Eu știam că am avut un eveniment de după care parcă nu am mai fost eu cu nimeni, nici cu mine, nici cu Dumnezeu și nici cu oamenii, dar nu știam să mai zic care! Și ce credeți? După ce mi-am amintit asta, mi-am amintit o scenă cu mine copil la mine în cameră în apartamentul în care am copilărit; după ce mâncam bătaie plângând cu orele dar ÎN RUGĂCIUNE! Nu plângeam aiurea, asta am mai spus-o, dar nu îmi amintisem ca acum efectiv ce simțeam, mă credeți Măicuță? Am simțit TOT! Și ce gândeam, ce-i spuneam lui Dumnezeu... căci mă pocăiam. Doamne, dă-mi pocăința de atunci!... Ştiți cum mă aruncam înspre Dumnezeu? Ei, asta nu e tot! În timp ce mi-am amintit asta, mă rugam (acum vin una după alta, se așează toate... înțelegeți...) în timpul ăsta și simțind ce simțeam atunci, am izbucnit într-un plâns identic, ca și când nu mai vorbisem cu Dumnezeu de zeci de ani... și în timp ce plângeam mi-a venit acest gând care știam că e de la Dumnezeu și el era așa: iată de ce am putut să te scot din iad, căci această parte din tine trăia în adâncul tău, dar cu timpul s-a astupat și ai rămas ca un pilot automat... acum, pentru acele rugăciuni, te voi face sănătos căci tu „copilul” ești robul meu... Îți amintești ce Mă rugai? Care era dorința ta cea mai mare? Da, Doamne! Să-ți slujesc Ție, să nu mai trăiesc decât pentru și prin Tine și să Te iubesc cu toată puterea sufletului meu, numai să-mi faci un semn, să știu că asta vrei... (mă rugam pentru o confirmare). Da copilul meu, de asta după ce te-am scos din iad ți-am îndeplinit această rugăciune (o, câtă milostivire!) și te-am încredințat... Oh, Măicuță... nu știu cum am reușit eu să redau astea... ar trebui să trăiți cu mine, dar sper că Sfinția Voastră mă înțelegeţi... eu când o recitesc așa cum am redat-o iese ca o slavă deșartă... acuma, Măicuță, nu e patimă care să nu clocotească în mine la maxim, dar aici e altceva... oh, ce Milostiv e Domnul... mi-am amintit de El, acum înțeleg și cele ce le-a făcut acum recent cu mine... înțeleg toate răspunsurile Lui... discursul Lui. Vorbește cu noi și ne vorbește după ani, alte și alte înțelesuri. E sămânța mântuirii sădită adânc în suflet care crește, se face mare, apoi sufletul revine și culege roade la vremea cuvenită. Şi după toată această dinamică, mai e ceva, Maică, dar aștept să o aprofundez ca să mă pot consulta, căci e un punct foarte important în existența mea... Azi s-a așezat o piesă foarte grea și anume „odihna în păcătoșenie”... Am trăit-o și m-am rugat cred eu cu omul lăuntric.. șontâc, șontâc, dar ce bine că de acum știu cum trebuie trăită pocăința... Viaţa mea s-a dus, sunt corupt până-n dinți, și așa vin, cu inima înfrântă și sinceră și cu sete de El și aflu odihna și izvor de mare și bogată milă...
Mulțumesc pentru răbdare, Măicuță, și rugați-vă pentru mine, că mult, tare mult m-am folosit de rugăciunile Sfinției Voastre, de fapt vă datorez totul, prin conferințe, interviuri, răspunsuri, sfaturi și dragoste mi-ați luminat sufletul...
Vreau să mă scald în Dumnezeu, nu vreau nimic altceva, Măicuță, vreau să respir mila lui Hristos, să mă umplu de acea smerită Dragoste și să plâng la picioarele Maicii Sale toată moartea din mine... Amin.
Cristian