Astea sunt vorbe care în toiul ispitei devin absurde...

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuță, binecuvântați!
Fie Numele Domnului binecuvântat!
Oh, cât întuneric a învăluit sufletul meu în anii rătăcirii mele!
Da, Măicuță, voi fi martorul Lui! Azi m-am împărtășit! Înainte de Împărtășanie, ispite multe... vedeam numai chipul atacatorului meu... Ei bine, după ce m-am împărtășit la câteva minute, nu numai că m-am rugat cu ardoare pentru sufletul acestui biet om, dar atâta milă am simțit față de el... Și nu mi s-a părut! Că trăiam prin Puterea lui Hristos, nu prin răutatea mea!
Oh, Măicuță, am înțeles că oricare dintre noi dacă stă, nu stă pentru că ar face el ceva, ci numai pentru că Dumnezeu îl ține. Mi-am amintit că bietul sufletul acesta, care m-a atacat. Când m-am drogat o dată cu el plângea că are o fetiță de care vă dați seama că nu are parte... Și că odată îi vorbea despre mânăstirile din Moldova foarte impresionat altuia... Este o victimă a diavolului dar Dumnezeu e puternic ca să-l mântuiască... Eu știu ce se întâmplă într-o inimă care măcar odată în viață s-a căit... Ușor mântuiește Dumnezeu sufletele astea... ca și pe tâlharul din dreapta...
Astea le-am trăit eu după Împărtășanie. Și acea umilință dulce, acea pace și dulce vedere a faptului că suntem așa de mici și de neputincioși, dar nu ca pe o lipsă, ci ca pe un câștig nespus!
Și altele care nu pot fi așternute...
Parcă Dumnezeu mi-ar fi spus, „fiule, nu te mai preocupa de cum vei face cutare lucru ca să te apropii de Mine că tu atunci cu nimic nu vei spori... Eu te-am făcut să te bucuri, iar EU SĂ-ȚI SLUJESC! LASĂ-MĂ PE MINE SĂ TE PORT! TU DOAR SAVUREAZĂ ȘI BUCURĂ-TE ÎMPREUNĂ CU TOATĂ BISERICA DE ACEASTĂ VEȘNICĂ SĂRBĂTOARE!
Nu-ți cer nimic! NIMIC, fiul meu! Oare eu nu-ți cunosc neputința? Nu știu Eu că tu nu poți face nimic? Nu te mai mâhni că nu poți lucra binele, ci doar răul, e normal, căci pe cât de sărac ești fără Mine, pe atât de bogat ești cu Mine! Doar Ți-am arătat în Viețile Sfinților ce fac Eu cu robii Mei! Din desfrânate pot face sfinte, din tâlhari, îngeri în trup! Tu nu ai nimic de făcut DECÂT să Mă primești pe MINE CEL CE VIN CU DARURI, CU DARUL DUMNEZEIRII MELE! Lasă-te numai pe mâna Mea, primind cele ce-ți vin - necazuri, scârbe, mai ales - prin care Eu te pregătesc și te curățesc ca să Mă poți primi și să te poți bucura! Nimic din ce-ți trimit Eu, nu e spre pierderea ta... Tu știi că nici un fir nu-l las să se se miște fără voia Mea... Nu fugi de cruce, iar când vei simți că ea e prea grea, învață că atunci te-ai bizuit pe tine! Și de vei simți că nu poți ieși din acest clișeu, că nu mai poți renunța la încrederea în tine - primește-mă pe Mine în tine prin Trupul și Sângele de la Sfânta Liturghie! Eu am să vin și am să te curățesc și am să te mântuiesc și voi face cu Tine cele ce acum nu le crezi posibile! ÎNDRĂZNEȘTE!”
Da, Măicuță! Dacă spui astea cuiva care nu le-a gustat, va zice că te-ai îmbătat cu apă rece și că sunt basme cu zâne...
De asta spun că nu este cu putință să te uiți la televizor și să te bucuri de Domnul... Trebuie să renunți la vechile obiceiuri, alea fără de care simți că nu vei putea trăi... O spune asta un dependent care s-a lăsat deodată de heroină, cocaină...
Vă mărturisesc, Măicuță, că e exact ca și cum ai călca în prăpastie, nădăjduind că Dumnezeu va porunci și se va forma pământ tare sub piciorul tău! Chiar am avut un vis în care se făcea că eram într-o prăpastie și stăteam pe o muchie care începuse să se retragă și aia... Când a ajuns cât talpa piciorului am simțit ca o porunca: „NU TE MAI DA ÎNAPOI! PĂȘEȘTE ÎN GOL!!!” Și am făcut-o! Am uitat să spun că mai era cineva cu mine și doi nu mai aveam loc... Aveam de ales între a-l arunca pe respectivul sau a pași eu în GOL... Și am ales Golul! Vă rog să mă credeți că apoi, mai bine de opt luni, n-am simțit nici urmă de poftă! Și nu numai! Nu m-am întâlnit în acea perioadă cu absolut nimeni cunoscut. Și ca să mă încredințeze Dumnezeu că El mă ține și că nu e coincidență, odată când veneam de la spital, am văzut pe un drogat din Spania și am crezut că m-a văzut și el și eram dezamăgit că protecția mi s-a spulberat... și ce credeți? Ajung în dreptul lui se uită la mine și.. NU MĂ VEDE!! Iar eu neimaginându-mă că nu mă vede (nu că nu mă recunoaște, ci așa cum am spus, privea prin mine) i-am spus, ce faci, mâh? Pe unde ai umblat? Și i-am întins mâna! Când a ajuns în dreptul meu a făcut stânga, că eram la metrou și a trecut printre taxatoarele de bilete... și asta s-a repetat... și încă nu mă împărtășisem!
În caz că veți publica acest mesaj și-l citește cineva chinuit de o dependență de orice fel, droguri, alcool, sex, jocuri de noroc, orice, vreau să le spun asta: Știu că vă iubiți dependența și că la gândul renunțării vă vine cum i-ar veni cuiva să renunțe la mama sa, sau unei mame la copilul ei. Știu și recunosc că mi-aș fi vândut copiii de i-aș fi avut ca să "îmi fac o bilă"... Vă cunosc deznădejdea și neputința... Insistați totuși să nu mai ascultați vocea aia care zice "nu poți, ai mai încercat, tu ești un ratat"... Asta am încercat să spun mai sus! Că nu putem! Este imposibil, dar Dumnezeu poate! Așa de imposibil și de descurajant pare! Și încă mult mai mult, pentru că astea sunt vorbe care în toiul ispitei devin absurde...
Ei bine, aici voiam să vă aduc frații mei! Să recunoașteți această neputință și să vă arătați ÎN EA LUI DUMNEZEU! Faceți următoarea încercare: când va fi să vă luați următoarea doză, întârziați măcar 30 de secunde, de sunteți pe stradă așezați-vă pe o bancă și în secundele alea spuneți-I lui Dumnezeu Doamne mă duc să-mi iau... ce vă luați voi... dar uite stau secundele astea... Tu vezi că deja clocotește sângele în mine și că mă doare stomacul... vezi că nu pot mai mult... S-ar putea să nu-mi mai amintesc de Tine și să Te consider absurd, să nu mai vreau să mă mai rog! Când veți da să plecați, ridicați-vă și mai adăugați încă 5-10 secunde, în care imaginați-vă cum ar fi să nu vă mai duceți niciodată! Veți vedea că va părea imposibil! Arătați-I din nou asta lui Dumnezeu, apoi sculați-vă și duceți-vă și faceți ce aveți de făcut... Veți simți că e Cineva cu voi de acum... Lăsați ușa un pic crăpată, sau măcar să n-o încuiați de tot... (Așa am făcut eu și până nu am făcut așa, mi-am chinuit trupul și mintea încercând de zeci de ori să mă las și nimic nu am izbutit... Mereu reveneam mai rău ca înainte!)
Iertați-mă, Măicuță, că am scris despre subiectul ăsta, nu mi-am propus decât să vă spun de Împărtășanie, restul a curs de la sine...
Cu speranța că va ajuta pe cineva și cu rugăciune,
Cristian

Îți mulțumesc pentru mărturia ta și Îl rog pe Domnul să o folosească așa cum Singur știe unde ajung vorbele noastre și cum va lucra El, Cuvântul prin ele. Asta e lucrarea Lui. Fără El, orice am spune rămâne „o vorbă în vânt”! Vorbele noastre devin cuvinte doar când sunt pline de viața noastră altoite pe Viața Care este El!
Cu rugăciune și încredere,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar