Sunt geloasă și-i invidiez pe cei care sunt acum în rai. Au scăpat de chin, de neputințe și nimic și nimeni nu-i va putea despărți de Dumnezeu. E clar că le e așa de bine încât probabil că au uitat de noi cei care ne chinuim pe pământul ăsta plin de răutate...!
Iar noi? Noi care îndurăm și căldurile astea infernale, și gerul, și neputințele, și durerile... cine ne va spune că după o viață de chin vom primi un colț de rai? Sau ne vom continua chinul în iad...?!
Noi trăim într-o lume care merge din ce în ce mai rău mai către păcat și patimi, și răutate.... ei se bucură de o bucurie pe care noi poate nu o vom cunoaște niciodată!
Doar pentru că ei au avut ȘANSA să traiască pe placul lui Dumnezeu... poate nu au avut atâtea mii de ani de răutate în sânge, poate că au trăit alte vremuri, altă viață... Și cine se poate ridica la viața unui sfânt. Eu sigur nu. Și nu e trist? Adică dacă nu voi ajunge sfântă nu am și eu dreptul să fiu fericită să mă bucur și eu de Domnul. Sau trebuie să sufăr non-stop pentru neputințele și greșelile mele...
Cu mare tristețe,
A
Draga mea A,
Citește, te rog, Viețile Sfinților și încearcă să compari sensul pe care îl dădeau ei suferinței. Încearcă să înțelegi asta și nu vei mai fi geloasă și vei avea și certitudinea că vei moșteni raiul de îndată ce vei da Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Spui că îndurăm călduri mari? Te împiedică ele să păcătuiești? Te îndeamnă ele la pocăință? Te învață ele să te bucuri cu recunoștință pentru orice briză de răcoare și să te rogi pentru cei aflați în chinuri mai mari?
Știi, micuța mea Anonimă, de îndată ce vei înceta să te victimizezi și să-ți plângi de milă și vei cere de la Domnul să înveți să te bucuri de darul vieții, vei afla că ai dreptul și ocazia să te bucuri de Domnul și acum și în vecii vecilor, trăind cu El și în voia Lui, cu simplitatea unui copil.
Cu rugăciune și înțelegere,
Maica Siluana