Sărut mâna, Măicuță!
Terminat-am seminarul, dar... încă nu m-am învățat să binecuvântez totul și toate, și abia după dispută, sau o încordare nervoasă, îmi aduc aminte de binecuvântare, dar și atunci mi-e bine că-mi amintesc de ea, și știu că și mai bine mi-ar fi dacă mi-aș aduce aminte de binecuvântare exact în momentele de tensiune.
Cât despre nevoi ce aș fi vrut să comunic celui de lângă mine, nu pot decât să mă lepăd de ele...
Da, am nevoi, dorințe, aș vrea să... , mi-ar plăcea să... , ele nu sunt împlinite, și din adâncul inimii mele nici nu aștept să se împlinească, nici nu mai sper să se împlinească, dacă nu pornește din inima celui de lângă mine, ci-mi zic Doamne, pentru păcatele mele nu sunt vrednică să am această bucurie; nu pentru că Doamne m-ar pedepsi aici pentru păcatul meu, ci pentru că păcatul meu m-a rănit în așa fel încât eu nu mai pot să mă bucur de darurile lui Dumnezeu.
Dumnezeu să se milostivească de noi toți. Amin!
A. B.
Nu, Copil iubit, n-ai „terminat seminarul”!
Abia începem! Să faci mereu și mereu sesiunea a opta, să transformi toate în liturghie permanentă ca să te trezești și să te eliberezi de schemele, tiparele de gândire și simțire încă viguroase în viața ta.
Păi, ce crezi tu că se ascunde sub „pioasă” rugăciune: „Doamne, pentru păcatele mele nu sunt vrednică să am aceasta bucurie”? Da, ai ghicit! Chiar schema „nu merit să fiu iubit”! Ai trecut superficial peste scheme și nu ești atentă la „ofertele” lor. E adevărat că ele sunt manipulate de niște duhuri întunecate foarte viclene care se pot îmbrăca și în ingerași de lumină!
Pocăința, Copila mea, nu e acestă renunțare la bucurie din lașitate și înfrățire cu abuzatorul lăuntric, ci o plângere onestă a păcatului care ne desparte de Bucuria pe care ne-o aduce Domnul, însoțită de dorirea Bucuriei! Altfel, e ca și când I-am spune: „Știi, Doamne, nu suntem vrednici de Bucuria Ta! Mergi cu ea la Cerul Tău și lasă-ne în suferință și mizerie pentru că suntem păcătoși!”
Smerește-te puțin și alege să pornești de la măsura ta de omuleț mic și încă temător. Cum? Așa, simplu: fiind credincioasă peste puținul pe care îl ai!
Demnitatea de creștin îți cere să-ți cunoști nevoile și dorințele, să i le arăți lui Dumnezeu și să ți le împlinești conform poruncilor și învățăturii Lui. Să te bucuri pentru tot ce primești, să-ți deschizi ochii să vezi motivele de bucurie pe care le ai într-o zi, aducându-I mulțumire și slavă și mutându-ți privirile de la cei de care te temi, dar aștepți să-ți „ghicească” nevoile. Caută mereu căi duhovnicești să-ți împlinești nevoile tale și vei descoperi că iubirea și slujirea aproapelui este împlinirea unei nevoi reale și profunde a sufletului nostru și, acest lucru, va fi cu totul diferit de ce ne cere și oferă o schemă din psihismul nostru rănit. Toate le vei învăța de la Domnul Duhul Sfânt pe măsură ce vei învăța și mai atent cum să nu-L alungi din viața de fiecare clipă.
Te rog să te întorci la scheme și să scoți din comportamentul și credințele tale, tot ce e parazitat de ele. Încet, lucrând cu aceeași onestitate mereu și mereu, rugându-te și primind harul așa cum ni se dă în Biserică, vei descoperi că Bucuria nu e un drept, ci o Poruncă dumnezeiască și vei înflori în ea. Altă Cale nu există! Numai în această Bucurie putem să ne ducem crucea durerilor cotidiene prin care ne naștem de Sus mereu mai profund și mai adevărat!
Nu e ușor! Dar merită!
Cu drag și încredere și binecuvântare,
Maica Siluana