Cu Dumnezeu am o relație de tipul: „doi pași înainte, unul înapoi”, în sensul că mi se mai întâmplă uneori (de obicei în timpul vreunui Post) să am momente de crunt ateism/ îndoială în credință/ confuzie. Faza asta durează cât durează și apoi trece cum a venit. Apoi mi se întâmplă destul de des să-L abordez greșit : “Dacă o să fac asta și ailaltă, cu siguranță Dumnezeu o să mă iubească mai mult.” Dacă mai pun la socoteală și faptul că în jurul meu se mai nimeresc și oameni care trec drept foarte buni creștini, dar totuși ceva e putred în relația lor cu Dumnezeu și felul în care se raportează la El, confuzia e și mai mare. Bănuiesc că mi-e așa frică de voia Sa, pentru că am senzația că pentru a fi o bună creștină trebuie să mă transform într-o acritură și o ciudată. Nu cred că Dumnezeu îmi cere asta, ci e mai degrabă o reflexie a comportamentului pe care l-am văzut la alți oameni în raport cu El.

Rugăciunea de azi : „Doamne, ajută-mă ca măcar cu Tine să n-am o relație defectuoasă! Nu vreau să am vreo clipă senzația că sunt un cățeluș care așteaptă să fie dresat, sau se rostogolește ca să capete puțină atenție de la Tine. Îmi pare rău, dar n-am mentalitate de slugă, ci am conștiința de fiică. Ajută-mă să am o concepție și o manifestare sănătoasă în ceea ce privește credința și religiozitatea. Ultimul lucru de care am nevoie acum este o fază de habotnicie sau altă trăsnaie de genul ăsta. Ține-mă pe linia de plutire, vreau să mă fac bine!”
Ia