Sărut mâna Maică,
Dacă am înțeles bine binecuvântarea este rezultatul iertării. Dacă am iertat, putem binecuvânta - mai bine zis trebuie să binecuvântăm. Nu este suficient să spunem: „nu am pretenții pentru ceea ce mi-ai greșit, nu mai trebuie să îmi plătești datoria”, ci trebuie să venim cu ceva în plus, cu un dar, cu binecuvântarea.
Ce este defapt binecuvântarea? O simplă vorbire de bine, o chemare a Duhului Sfânt, o mulțumire, o laudă?
Ce înseamnă a binecuvânta pe Dumnezeu, și ce înseamnă a binecuvânta pe semeni/oameni și chiar natura?
Sunt noțiuni care se suprapun, se confundă în mintea mea. Ce gând avem în minte când binecuvântăm? Ce se cuvine să simțim atunci când binecuvântăm? Oare recunoștință?
Vă mulțumesc!
Cu recunoștință,
Nicu
Dragul meu Nicu,
Binecuvântarea e o lucrare a lui Dumnezeu cu omul pe care dorește să o facem și noi împreună cu El. Binecuvântarea e o venire la noi a bunătăți iubitoare a lui Dumnezeu și o transformare a noastră prin această venire.
Omul poate și are poruncă să binecuvânteze și pe Dumnezeu și pe semeni, oameni.
Binecuvântarea lui Dumnezeu este prima dintre marile demnități ale omului și nu o poate face decât în Duhul Sfânt așa cum vedem și învățăm din Psalmi. De altfel, Psaltirea este prima școală la care putem învăța ce este binecuvântarea și cum să binecuvântăm.
Binecuvântarea aproapelui este cea de a două mare demnitate a omului în fața lui Dumnezeu pentru că prin acest act primim în noi puterea lui Dumnezeu și o folosim ca El binecuvântând și pe cei ce ne iubesc și pe cei ce ne urăsc. Ca urmare, a binecuvânta pe cineva înseamnă, de fapt, a-L ruga pe Dumnezeu să-l binecuvânteze pe acela: „Doamne, binecuvintează pe X!”.
Da, suflet drag, binecuvântarea e o chemare a Duhului Sfânt și o lucrare a Lui în noi și în cel de lângă noi!
Nu binecuvântăm după ce iertăm, ci ca să putem ierta. Știi, și iertarea e tot o lucrare a lui Dumnezeu pe care ne-o dăruiește și nouă, dar împreună cu propria Sa prezență. Este, de fapt, lucrarea lui în noi pentru că numai El este Bun și numai El are puterea și vrea să ierte. Partea noastră este chemarea și primirea Lui urmate de oferirea liberă a puterilor noastre sufletești ca pe un „potir” al puterii Sale.
Începem cu binecuvântarea pentru că ține de puterea noastră să rostim cuvântul și să ne lipim atenția și intenția de el spre deosebire de iertare care presupune antrenarea tuturor sentimentelor dureroase pe care le-am trăit sau le mai trăim în legătură cu rana suferită. Așa, rostind acest cuvânt, împlinim porunca, Îl primim pe Domnul și El ne dă putere să mergem mai departe ca să împlinim și porunca iertării așa cum o lucrează El Însuși în noi! Mare Taină! Și mare cinste!
Mulțumesc mult pentru mesajul tău și pentru că vrei să mergi pe această cale pe Calea care este Domnul!
Cu rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana