În ce relație sunt acum cu Dumnezeu?
Am avut o perioadă lungă în care simțeam des, mai ales dimineața, o frică de a începe o nouă zi, pentru că în ea se puteau întâmpla multe și grele, pentru că Dumnezeu putea să mă lovească cumva și eu aveam fobie de orice lovitură nouă pe care nu o puteam pricepe, dezlega, accepta, înțelege și mai ales trăi. Făceam canon de rugăciune și drum în biserică ca să-I mulțumesc și poate să mai îngăduie puțin binele, până la următoarea lovitură. Nu-l uram pe Doamne, dar nici nu-l iubeam.
A îngăduit, zi după zi, să nu se întâmple nici o „calamitate” și asta mi-a dat timp să am curajul să mă deschid încet, anemic, delicat la căldura iubirii Lui.
Acum am aripi, de fluture, dar le simt că devin mai puternice pe zi ce trece și sunt hrănite de seva iubirii care pulsează în inima mea. Iubirea către dragul meu Doamne.
L-am rugat de multe ori să nu mă încerce încă, să mai aștepte puțin, pentru că mi-e frică să nu cad iar în deznădejde și să-L pierd iar de la mine prin necredința supărată, prin „de ce mie”?
Dar cresc și începe să nu-mi mai fie teamă, să înțeleg că de fapt orice trăiesc e mereu numai mila Lui, că și pedeapsa e o milă, iar calamitățile pot fi, sunt mari câștiguri.
Nu mai rostesc cu disperare „și nu ne duce pe noi în ispită”, pentru că acum e mai tare „ facă-se voia Ta”.
Câștigul primordial din loviturile sorții (ale „vrășmașilor” mei) a fost că mi-a pierit mult tare din încrederea în voia mea, în mintea mea, în ce simt cu inima mea, în planurile mele etc. și acum Îl iau cu mine pe Doamne și când trec strada, când iau o pâine, când dorm, în fiecare clipă, la fiecare respirație, pentru că asta e alegerea mea și libertatea mea, puterea mea imensă de a spune: „pe Tine te vreau, fără Tine nu mă interesează să trăiesc”.
Te iubesc Doamne.
AEE