Cam așa stau lucrurile, deci!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, preaiubită Maică!
Vă scriu pentru Sesiunea 8... Liturghia personală.
A fost cum ați spus: când am început să mă rog pentru cei de care m-am rănit (pentru că dacă toate sunt făcute să ne zidească pe noi, atunci ceilalți nu pot să ne rănească), a apărut durerea aceea în tot corpul. Și am continuat să mă rog, rămânând fără frică în starea asta, având nădejdea pe care mi-ați dat-o, că prin ea, în ea, va apărea și bucuria de sus. Și numai așa. (E ascuns Dumnezeu în ea.) Că nu e nici cale de întoarcere sau de ocolire. Nu e interminabilă sau absurdă și inutilă, credeam în descurajarea mea, după mai multe încercări neizbutite.
Am experiat pentru prima dată bucuria întru suferință. Neobișnuită combinație. Nădejdea întru suferință. Răbdarea cu mintea la ceea ce va fi bun, la răspunsul lui Dumnezeu, la semnul prezenței Lui.
Da, s-a potolit și după asta a urmat pacea, dulceața, cred, despre care spuneați. Am traversat așa, pentru prima dată, imponderabil o suferință. Am planat prin ea; n-am mers pe jos, ducând și apăsarea în spate. Am străbătut prin ea, până, un fir nevăzut m-a tras de sub puterea ei, părăsind-o ca pe o zonă de umbră. Am putut să-i văd capătul și limitarea, din mâna Celui care m-a scos de acolo.
Ăsta mi-e acum scutul. Că încercările care vor fi întotdeauna noi și mă vor lua prin surprindere (cum au spus alții), nu dispar, dar altfel pot trece prin ele așa.
Practic, ar trebui să mă rog în permanență, dacă dragoste îndeajuns nu am încât să zbor cu nesaț spre Domnul. Cum n-o fac, câte un necaz ce vine îmi amintește că iar m-am îndepărtat de Domnul și că ar trebui să mă strâng iar lângă El (de unde nici n-ar fi trebuit măcar să plec). Că viața toată ar trebui să fie o Liturghie și cum nu e, măcar din când în când s-o fac, grație necazurilor.
Și înțeleg că rugăciunea asta n-ar trebui decât să mă repună unde ar trebui să fiu.
E uimitoare rugăciunea pentru vrăjmași. Cam așa stau lucrurile, deci!
Lumea e tot timpul cu totul altceva decât mă gândeam. Sunt uimită să aflu câtă frumusețe are creația, mântuirea. Să nu existe vrăjmași, ci prieteni severi; prin toate să urmărească Dumnezeu îmbunătățirea noastră...
Mă alină tare mult în momente de cumpănă. Îmi schimbă mintea. E altă lumea, asta pe care o descrie. Asta, reală. Are mai mult sens decât credeam.
MD

Da, cam așa stau lucrurile și în acest fel de „ședere” a lor va fi tot mai mult loc de întâlnire cu Dulcele nostru Domn. Și nu vom mai uita cât de Bun este nici în momentele de cruce grea.
Ce frumos spui, și adevărat, că trecem „imponderabil” prin suferință. Cu el, durerea nu încetează să fie durere, dar ce se naște în noi prin îndurarea ei, o transformă, fără a o desființa, în altceva. În ceea ce este, de fapt, crucea pentru noi.
Cu dragoste și prețuire și binecuvântare,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar