Sărut mână, Măicuţă dragă şi iubită!
Am trăit şi trăiesc multe minuni la etapa aceasta a sesiunii a opta:
Maică, sunt mirată de ceea ce mi se întâmplă, încât chiar cred că mi-a pus Dumnezeu mâna pe cap. Şi acestea toate le-am realizat timp de o săptâmană!!! (De când am început Sesiunea a opta, de fapt).
Nu vreau să se termine niciodată această Liturghie a Iertării. Ea este cel mai frumos dar dumnezeiesc de care nu vreau să mă mai despart. Am gustat-o şi mi-am dat seama cât de bun poate fi Domnul cu cei care se predau în mâinile Sale, binecuvântând şi primind binecuvântarea.
Atunci când binecuvântez suferinţa, simt durere şi greutate în piept, iar la sfârşit – când Îl binecuvântez pe Dumnezeu – simt cum durerea se topeşte, de parcă Dumnezeu suflă peste răni, aşa cum a suflat în primii oameni, Adam şi Eva, suflare de viaţă. Această suflare mă face puternică. Acest duh îmi lipsea mie cândva, iar acum prisoseşte în sufletul şi în trupul meu. Ce poate fi mai minunat!!!
Maică, nădăjduiesc din inimă să ne întâlnim în viaţa aceasta. Mă închin şi vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi pentru noi. Domnul să vă binecuvânteze, să vă dea aripi, să vă insufleţească în toate cele bune.
Dacă îmi permiteţi, mi-ar plăcea mult să mai vorbim, măcar şi prin scrisori. Promit să nu vă copleşesc şi să nu vă răpesc din timpul preţios.
Cu preţuire,
Mara