Bucură-te, Măicuţă, de blândeţea Mântuitorului!
Am citit mesajele şi îmi vine să plâng pentru că văd bunătate în aceste mesaje, blândeţe, frică, smerenie, iar eu mă chinui cu întrebări filosofice. Am privit mai zilele acestea, cazuri ale oamenilor care săvârşesc fapte dureroase. Oamenii uită a mai iubi natura, a mai iubi aproapele ca pe un spirit, mai presus de trup.
Privesc alunecarea oamenilor spre prăpastie. Rămân înlemnită şi fără suflare şi mă dumiresc greu ce e de făcut, deşi în interior aflu răspunsul.
Mă bucur că Domnul are o înţelepciune de neimaginat, iar răbdarea este precum iubirea lui de neegalat. Deşi este bine că mă îndoiesc şi că mă gândesc de mai multe ori de raţiunea mea, de fac bine sau rău, mă tot întreb cum pot fi mai de folos.
Când eram mai mică am avut o perioadă în care am crezut orbeşte în puterea Lui, dar cu timpul au apărut îndoielile. Mi-a fost alături când am pierdut un om drag mie, dar a ştiut să îmi aline durerea şi să mă facă să accept că fiecare om are destinul lui, etapele lui şi nu ne putem împotrivi. Trebuie să acceptăm voia Lui, dar uneori mă întreb dacă devin delăsătoare. De acest lucru îmi e frică, să nu devin indiferentă, de piatră.
Sunt multe întrebări, dar cu voia Lui, voi afla răspunsul dealungul vieţii mele.
Vă mulţumesc că aveţi grijă de noi şi că iubiţi creaţia Domnului.
Vă rog din tot sufletul să-I multumiţi pentru tot ce a făcut pentru noi. Eu mă pierd în cereri şi uit să îi mulţumesc pentru tot ceea ce am făcut, deşi uneori apreciez şi îi cer în rugăciuni să facă ce consideră EL că e mai bine pentru mine. Cine poate şti mai bine ce îmi trebuie, dacă nu Tatăl meu.
Mulţumesc pentru ceea ce faceţi!
Fie ca Domnul să vă lumineze paşii şi de acum înainte.
El-An-a
Fii binecuvântată, Copila mea dragă!
Nu te întrista că suflețelul tău e frământat de întrebări filozofice, pentru că ești la vârsta lor. Acum mintea ta caută Sensul și încă nu știe drumul spre lăcașul Lui: inima omului. Acceptă și binecuvintează-ți calea și „povestea vieții” tale de până acum pentru că tot ce ai lucrat și adunat în ea să devină „povestea mântuirii” tale. Știi, Copile, viața oricărui om poate deveni viața unui sfânt! Doar să vrea omul să-L primească pe Domul ca Domn și Dumnezeu al vieții sale.
Da, a trecut vremea credinței „orbești” a copilului nevinovat! Iată, trece și cea a „îndoielilor” inerente adolescentului tras și chiar sfâșiat de puterile necunoscute care-i năvălesc ființa și-i răstoarnă adăposturile construite de copil. Nimeni nu poate trece senin prin acestă perioadă în care ne pomenim că „zestrea” părintească ne împovărează cu așteptări care nu sunt ale noastre, iar „ofertele” lumii” ne amețesc și descentrează... Și cât de dureros e să crezi că nu ai decât două ieșiri: obediența sau revolta! Și să descoperi că ambele erau doar uși desenate cu creta pe ziduri groase de beton...
Și ce mângâiere când, revenind la Tatăl nostru Cel din Ceruri, descoperim că ne-a iubit mereu și că ne-a așteptat răbdător să învățăm să ne ascultăm dorul inimii. De îndată ce ne îndreptăm atenția către înăuntru, către inima noastră, auzim, vedem, înțelegem ce căutăm aici, pe pământ, chiar dacă doar în „ghicitură”. Atunci ne vor ieși în Cale trimișii Lui pe care îi vom recunoaște, auzi, crede și urma pentru că sunt frații noștri mai mari, cei ce s-au întors înaintea noastră acasă, sau nici n-au plecat și nici nu s-au îmbolnăvit de invidie pentru rătăcirea noastră... De la ei vom învăța să ne unim cu Domnul, Care ne va însoți în coborârea la iadul din noi pentru a călca moartea adunată și asumată cu moartea Lui și cu moartea noastră față de păcat și risipire în plăceri sau idealuri efemere.
Cum poți ajuta? Privind fiecare om viu care-ți apare sau este în calea ta, în viața ta, din această perspectivă: un pelerin, ca și mine, pe Cale. E o perspectivă din care vom auzi și înțelege vocea lăuntrică a iubirii și dăruirii de sine fără ascultarea căreia nu putem intra în Bucuria făgăduită nouă de Domnul!
Nu, nu te teme că făcând voia Domnului, lăsându-ne în voia Lui, poți deveni pasivă. E în noi o fantastică împotrivire la acestă lăsare și biruirea ei e o activitate intensă! Apoi, când depășim împotrivirea și ne lăsăm în această voie descoperim că e o lucrare, o împreună lucrare cu Dumnezeu. E și lucrare și odihnă. Merită să guști asta!
Curaj, suflet drag!
Cu prețuire și binecuvântare,
Maica Siluana