Mi-e dor de Mânăstirea Nămăeşti!
Deşi am fost de curând iar mi-e dor de icoana minunată a Măicuţei Domnului! Şi nu mă satur niciodată de privirea ei, aş vrea să petrec ziua şi noaptea în apropierea ei. Nu sunt vrednică să devin călugăriţă căci neputinţele sunt mari şi firea slabă, ci ca o biată soră amărâtă să trăiesc acolo cât mai aproape de dulcea mea Stăpână. Multe lanţuri familiale mă leagă de lume prin grija şi iubirea ce le-o port, dar dorul după nespusa mea Regină e mai presus de al deşertăciunii joc.
Ce credeţi mă voi satura vreodată de iubitul meu Nămăeşti? Oare va primi în el pe o ticăloasă ca mine? Oricât de creştineşte aş trăi aici nu mi-e suficient, eu vreau dăruirea totală, eu vreau jertfă de sine şi vreau pe dulcea mea Măicuţă aproape şi nicăieri în lume nu e mai bine decât la Nămăeşti!
Am vreo şansă, măicuţă?
Nicoleta
Da, Nicoleta mea iubită
Da, Nicoleta mea iubită, ai mari şanse pentru că Maica Noastră nu lasă pe nimeni din cei ce aleargă la Ea în întristare.
Acum rămâne ca tu să îndrăzneşti să întrupezi iubirea ta în viaţa concretă, de zi cu zi, în mânăstirea despre care vorbeşti. Ai nevoie de credinţă tare şi de curajul de a trece proba focului realităţii omeneşti care, acolo, în lumina şi căldura Sfintei prezenţe a Maicii Domnului, se poate arăta şi mai „rea” decât în lume. Acolo ai nevoie de curajul de a te descoperi pe tine şi de a te vedea, fără să te proiectezi pe ceilalţi, aşa cum eşti dincolo de minunata ta iubire pentru Măicuţa Domnului. Acolo vei vedea dacă această dragoste nu e cumva doar o înflăcărare a sufletului tău sensibil. Acolo va trebui să-i aduci ofrandă toată neputinţa ta, toată mizeria lumii cuibărită în tine, în obiceiurile tale, în caracterul tău, în încăpăţânarea ta, în fanteziile tale. Plecând la mânăstire, te vei lepăda de lume, de prieteni, rudenii şi părinţi. Această lepădare nu presupune doar distanţa fizică şi întreruperea întâlnirilor, a convorbirilor sau „bipurilor” telefonice, ci şi a tot ce au sădit şi înscris ei în tine, în firea ta şi în caracterul tău. Or, această din urmă lepădare e ca o moarte mult dureroasă. Vei simţi atunci nevoia să vezi răutatea celorlalţi, să-i acuzi pe cei de lângă tine ca să scapi de durerea de a te descoperi aşa cum nu te-ai văzut niciodată mai înainte. Dar, de vei accepta această moarte, cu adevărat mare şi sfântă îţi va fi bucuria. Dacă nu pleci hotărâtă să treci prin această moarte, dacă te aştepţi la zile de extaz lângă icoana Maicii Domnului ca în zilele de pelerinaj, vei suferi cu amar. Dar şi atunci ai nevoie de realism şi onestitate şi să accepţi, fără ruşine, să te întorci în lume, să rămâi lipită de Sfânta Maică şi de Biserica ei şi să te mântuieşti pe calea creştinilor din lume.
Te rog să mă ierţi dacă a fost cumva dur cuvântul meu, dar o fac din dragoste şi cu încredere că înţelegi ce spun. Şi o fac şi pentru alte suflete care caută un răspuns la această întrebare.
Cu dragoste şi respect,
Maica Siluana