Scumpă măicuță,
Pe parcursul seminarului am descoperit încă alte lucruri care ar trebui să-mi fie iertate de către cei dragi. Poate ar fi de folos să le adaug, să le includ în circuitul durerii mântuitoare, că durere este... de toate părțile. Când o luam pe fiica mea cea mică de la grădiniță ea mă lua veselă de mână și începea să ciripească, plină de vervă, despre felul în care și-a petrecut ziua. Dar mâinile ei erau pline de praf (așa mi se părea, și mă deranja teribil senzația), așa că o prindeam de încheietură... și urma întrebarea: De ce nu mă lași să te țin de mână? ...și răspunsul sec și nemilos: pentru că ai mâinile prăfoase, dar te țin de încheietura mâinii. Offf, ce mama iubitoare! Vai mie... Ce mi-aș mai dori acum să mă prindă C. de mână, dar a făcut 18 ani, iar acum, cred că mâna mea nu e în regulă... e plină de praful regretelor.
Altă dovadă de cruzime a afectat-o pe A. prin școala generală: Aveam două pisici în casă, mamă și pui. Motănelul, tare frumos și blând, își marca teritoriul, nesuportând mirosul de proaspăt spălat și pentru că spălasem covoarele și se apropia Crăciunul și nu vroiam să spăl covoare și în ziua de Crăciun i-am găsit motanului un alt cămin, fără să le spun nimic fetelor. A. a suferit enorm când și-a dat seama... era terminată. În aceeași zi a avut serbare la școală și nu a putut să-și spună poezia. Cât de egoistă am putut să fiu răpind bucuria copiilor tocmai în ajunul Crăciunului!
Și ar mai fi ceva ce nu-mi pot eu ierta. Când era A. cam prin clasa a treia sau a patra a existat în cartier o campanie de otrăvire a câinilor vagabonzi. Și modul ei de a protesta a fost refuzul de a mai mânca carne. Sigur că m-am mobilizat și am complotat cu doctorița să o sperie, vorbindu-i despre perfuzii, pentru a o convinge să renunțe. Offf, dacă aș fi lăsat-o în pace, poate acum ar ține post. Acum, spune că nu e erbivoră.
Am descoperit de asemenea de unde mi se trage ușurința de a-i judeca pe alții. Am învățat asta în familie, de mic copil. Am dezbătut pe îndelete acest subiect cu nepoata mea, psiholog – codependentă, cu ambii părinți grav dependenți. Împreună am reușit să lămurim câte ceva din trecutul nostru. Am înțeles că am învățat să "valorizăm" propria persoană criticându-i pe ceilalți.
Va să zică, e nevoie să-mi iert tot neamul. Deși... nu simt a fi supărată pe cei dragi ai mei, părinți (care nu mai sunt), unchi și mătuși. Cred că mă dor în continuare faptele trecute ale surorii mele, dar nu e o durere vie, e mai mult o tristețe. De fapt, mă doare că uit să o trec pe pomelnice (nu o omit intenționat, pur și simplu uit), deși lista mea e lungă, trec și oameni pe care nu i-am văzut niciodată. Eh... uneori mai uit și de maica Siluana (aici cred că se ascunde vina mea de a "întârzia" tare mult cu temele... iertare, măicuță!).
Săru-mâna, D.