Mult iubită și de Dumnezeu binecuvântata mea măicuță: SILUANA!
După cum bine știți, am fost plecată în concediu la mare, unde am avut timp să meditez profund la viața mea și la minunile lui Dumnezeu. Mi-am dus un întreg arsenal de cărți (majoritatea scrise de dumneavoastră), cd-uri cu meditații; și pot să vă spun, că nu am lăsat să se scurgă nici un minut fără rost... ci am „lucrat” într-una...
Despre mare, nisip, cer, pescăruși, scoici, oameni nu vă voi spune multe, deoarece știm cu toții cât de minunate sunt toate acestea, ci am ceva mult mai important de spus de data asta...
Aveam de gând să stau măcar o săptămână la mare, dar vineri deja, spre necazul meu (de-atunci și bucuria mea de-acum) s-a stricat vremea, a venit ploaia și s-a prognozat, că așa va fi până duminică seara, cod galben în toată țara.
Am stat pe balconul de la camera hotelului și am citit. N-am cuvinte să vă spun, cât am fost de necăjită pentru faptul că n-am mai putut sta la soare, dar mi-am dat seama că Dumnezeu vrea cu siguranță să-mi dea ceva de înțeles din asta...
La un moment dat, m-am uitat la ceas și am făcut rapid un calcul. Dacă aș fi pornit în acel moment acasă, ajungeam dimineață în orașele mari și mi-am dat seama, că, sigur aș fi găsit undeva o biserică, unde să mă mărturisesc și mai ales să mă împărtășesc. MI-A FOST NESPUS DE DOR DE MÂNTUITORUL MEU!
Soțul meu dormea. L-am trezit și i-am spus doar atât: „te rog frumos să plecăm acasă acum”. S-a mirat puțin, pentru că înțelegerea noastră a fost să pornim la ora patru dimineața, dar fără să mă întrebe sau să spună ceva, ne-am făcut bagajele și în treizeci de minute am fost în mașină, gata de drum.
El nu știa ce am eu în cap și nu i-a părut suspect nici faptul că toată noaptea m-am uitat la ceas și l-am tot întrebat cam la ce oră ajungem la Brașov.
De-ați ști Măicuță, cum calculam kilometri și orele! De-ați ști ce sete și foame mi-a fost, dar n-am pus nimic în gură! Mă rugam neîncetat lui Dumnezeu, să mă ajute să găsesc undeva o biserică deschisă și să particip la Liturghie!
Încet-încet ne-am apropiat de Brașov, dar am ajuns și prea devreme... Știam, că fiind sâmbătă Liturghia ar trebui să înceapă la ora opt, și mai știam, că în timpul săptămânii (afară de sărbători) la sate nu se face Liturghie.
La un moment dat am fost nevoită să îi spun soțului meu de planul pe care l-am țesut de atâta vreme. M-a șocat puțin reacția lui. Oricât și-ar fi mascat supărarea, eu îl cunosc foarte bine... Se grăbea să ajungă acasă și pentru asta nu i-a convenit ideea mea. Când ne apropiam de vreo biserică făcea orice, stropea parbrizul, schimba banda, numai să nu văd dacă e deschisă ușa sau nu. N-am mâncat și n-am băut nimic, numai să mă pot împărtăși, iar reacția lui am încercat din răsputeri să n-o bag în seamă, ca să nu-mi fie și mai rău... Orele treceau, și nimic... Îmi venea din ce în ce mai mult să plâng...
Deodată am zărit într-un cartier o biserică și ce să vă spun: AVEA UȘILE DESCHISE!!!
Nu ne-am putut opri chiar în acel loc, așa că ne-am băgat între blocuri. Am zărit ceasul, era opt fără cinci minute, nu m-a mai interesat nimic, mi-am aruncat pe banchetă telefonul din buzunar și am tăiat-o la fugă, căutând biserica. De abia atunci mi-am dat seama, că nici nu m-am uitat pe unde m-am dus, fără telefon, fără nimic, și mă gândeam ce mă fac eu în acel oraș străin dacă nu-l mai găsesc pe soțul meu, dar mi-am spus, că în cel mai rău caz voi sta în fața bisericii până va veni el să mă caute, doar își va da seama că ceva nu e în regulă...
Trebuie să vă mai spun neapărat, că înainte de a o lua la fugă din mașină, mi-am consolat soțul, să stea liniștit, că, timpul cât voi sta la Liturghie se va opri și nu ne va afecta sub nici o formă, vom ajunge acasă exact după cum a calculat el...
A început Liturghia. Cred, că, în viața mea nu am participat atât de real la o Liturghie ca atunci... A venit și timpul să mă mărturisesc. Preotul era un om în vârstă și și-a dat seama, că sunt ”străină”, dar nici domnia sa și nimeni nu a știut ce a fost în sufletul meu atunci, cât de dor mi-a fost de Mântuitorul meu!
La mărturisire m-a așteptat surpriza vieții mele: „NU TE DEZLEG, AI ÎNȚELES? EU UNUL NU TE DEZLEG! DUHOVNICUL TĂU TE-A DEZLEGAT VREODATĂ? DA? TE-A AMĂGIT! ÎNȚELEGI? TE-A AMĂGIT! TE-A FĂCUT DOAR SĂ CREZI CĂ TE-A DEZLEGAT! NU TE MAI LĂSA AMĂGITĂ! EU UNUL NU TE DEZLEG!”
Măicuță, nu mi-a venit să cred ce se întâmplă! S-a învârtit totul cu mine, M-A CUPRINS DISPERAREA! M-a certat, cum nu m-a certat nimeni în viața mea, mi-a spus, că totul e din vina mea și multe-multe Măicuță, și după fiecare frază îmi spunea: „EU NU TE DEZLEG!”
M-a surprins atât de nepregătită, încât pe moment nici n-am știut cum să reacționez... Mă gândeam în acel moment, că, dacă acest preot ar ști prin ce am trecut eu în sufletul meu ca să ajung aici în mod sigur nu s-ar purta astfel... La un moment dat, cel rău mă zgândărea și m-am gândit: „n-am avut eu ce lucra? Asta mi-a mai lipsit! De ce nu mi-am văzut de drum? Aveam tot timpul din lume să mă împărtășesc acasă! Ce m-a apucat oare?”
Nu mi-au plăcut aceste gânduri, așa că le-am alungat și m-am gândit, că, dacă nicicum nu va voi să mă dezlege, mă voi arunca în genunchi în fața Domniei sale și îl voi implora... Am avut prea multă nevoie de Mântuitorul meu! MI-A FOST PREA DOR DE EL!
În momentul în care am gândit acestea, parcă s-a întâmplat ceva. S-a uitat adânc la mine ( mai bine spus ÎN MINE!) a dat din cap și mi-a spus: „acum voi face ceva împotriva principiilor mele, ceva ce nici Papa n-ar face: „TE DEZLEG!”. Mi-a dat niște sfaturi înțelepte după care a rostit rugăciunea de dezlegare...
Așadar, am reușit să mă și împărtășesc, iar când s-a terminat Liturghia, I-am mulțumit lui Dumnezeu și acelui preot și am plecat... Nici nu m-am uitat pe unde mă duc cert este că am ajuns țintă la mașină.
De abia din acel moment am început să „rumeg” și să realizez cele întâmplate... Îmi fugeau prin minte multe gânduri, dar cel mai important gând care nu mi-a dat pace a fost: „MĂ VEȚI CĂUTA ȘI NU MĂ VEȚI GĂSI!” Niciodată nu L-am căutat pe Iisus Hristos cu atâta dor ca atunci! Mă gândeam, că acasă E la trei pași de mine, dar mă duc doar când am chef! Mă gândeam, că acasă niciodată nu s-ar fi pus problema să fiu dezlegată sau nu! Mă gândeam, că, dacă duhovnicul meu m-a amăgit, CE ÎNSEAMNĂ TOATE ASTEA? CUM POATE FI POSIBIL? Mă gândeam, CE NE-AM FACE NOI, OAMENII, DACĂ DINTR-O DATĂ S-AR ÎNCHIDE TOATE BISERICILE ȘI NU AM MAI AVEA EUHARISTIA??? Mă gândeam, CÂT DE MULT TREBUIE SĂ APRECIEM PREOȚII (AȘA CUM SUNT EI!)!!! Mă gândeam, oare ce s-ar fi întâmplat cu mine, oare ce aș fi simțit, dacă nu m-ar fi dezlegat și împărtășit acel preot? Mă gândeam la atâtea, Măicuță, încât mi-ar lua trei zile să vi le scriu, dar cel mai puternic gând al meu știți care a fost? Mă gândeam: ȘI PENTRU CE ERA SĂ PIERD ACUM TOTUL? PENTRU CĂ IISUS HRISTOS ESTE TOTUL!!!!!!!!
Nu știu de ce am fost totuși chiar atât de șocată și stupefiată pentru ce s-a întâmplat, pentru că în sufletul meu tot timpul ȘTIAM, că dacă nu termin odată cu prostiile, ASTA se va întâmpla fără doar și poate odată și odată... Acea clipă a și sosit, și cred, că ERA ȘI TIMPUL!!!!!!!!! Era și timpul... așa că, am început să derulez din nou multe și să mă gândesc foarte serios la toate...
Lucrând la „Ieșirea din labirint” am înțeles, că eu nu m-am iubit pe mine niciodată și evadam în ceilalți. Cea mai mare greșeală posibilă este să așteptăm fericirea de la alții, pentru că asta ar însemna, ca ceilalți să crească în locul nostru, să învețe în locul nostru, să sufere, să cânte și să se bucure în locul nostru.
Trebuie neapărat să mă împrietenesc cu sufletul meu, pentru că acesta sigur va rămâne cu mine și la bine și la rău, nu mă va părăsi niciodată.
Toți suntem robii singurătății noastre! Singurătatea este o întrebare de suflet și e cu atât mai grea cu cât ești de împrejmuit de cât mai mulți oameni. Uneori aproapele tău îți provoacă mai multă suferință decât niște străini cu care nu ai nimic de împărțit.
Până acum nu m-am putut împăca cu mine pentru că nu m-am cunoscut și nu m-am iubit... Cum să mă fi putut împăca cu o fiară, ce a devenit cu timpul din mine? Dumneavoastră, Măicuță, m-ați convins să mă accept așa cum sunt, adică ASTA! CARE ASTA? La Liturghie cerem la un moment dat ca Dumnezeu să ne țină ÎNTREGI... Eu nu eram întreagă! M-am lăsat sfărâmată, trasă de demoni în toate direcțiile!!! Nu demult am descoperit, că în mine sălășluiau două eu-ri... Un EU mare și un eu mic. Adică două forțe, din care una face cunoscut străinul pentru că dorește să îl iubească, iar cealaltă îl face necunoscut și pe cunoscut, pentru că vrea să evadeze, să scape de cruce. Atât timp cât mă autocompătimesc singură, atât timp cât alint demonii din mine nu voi putea scăpa de necazuri. Ia să fac eu o socoteală cu anumite aspecte din mine! Dacă îmi doresc să cresc, trebuie să rup de pe mine ceea ce am fost și să mă îmbrac în ceea ce voi fi. Pentru cele mari trebuie sacrificate cele mici...
N-am reușit nicicum să ies din acea stare de copil și în tot acest timp m-au durut rănile copilăriei. Am înțeles acum că trebuie să mă dezbrac de hainele copilăriei și să mă îmbrac în cele de adult, fără să uit, că acest lucru este foarte greu de îndurat. Până rămân „ACEEA” care a suferit, mă vor durea și rănile, dar dacă devin „ALTA NOUĂ” nu voi avea ce să mă doară. Am rupt de pe mine amintirea „mamei rele” și a „tatălui rău” și m-am eliberat de partea rănită a sufletului meu. Așadar, NU M-AM ELIBERAT DE PĂRINȚI, CI DE RANĂ! Am zăcut în starea de copil, mă tot dureau rănile copilăriei, și viața mea a fost stăpânită mereu de frică, pentru că nu a învins bucuria acelui (acelei?!?) TU, ci frica acelui EU! Oare am explicat bine? M-am văzut cum sunt (asta sunt) și m-am urât, când colo, suportul oricărei iubiri este iubirea de sine! Am început să intru în mine și mi-am amintit că înlăuntrul meu sălășluiește CINEVA, care merită iubit, respectat și reabilitat la puterea Lui.
Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este în Mine”, dar continuă și spune totuși: „nu voia Mea ci voia Ta să fie Tată!”.
Dumnezeu, Care sălășluiește și în mine mă privește și îmi transmite clar: „TU EȘTI DIN MINE! TU EȘTI COPILUL MEU REBEL ȘI DRAG! O RAZĂ DIN DUHUL MEU SE ASCUNDE ÎN ADÂNCUL SUFLETULUI TĂU! EU PRIVESC PRIN OCHII TĂI, EU ASCULT CU URECHILE TALE, ȘI TE VĂD, TE ACCEPT ȘI TE IUBESC! ȘI DACĂ MĂ ASCULȚI, EU TE VOI CĂLĂUZI, PENTRU CĂ EȘTI O PARTE DIN FIINȚA MEA! EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL, VIAȚA, PĂSTORUL CEL BUN, PÂINEA, APA, LUMINA, UȘA! VEZI? EU SUNT TOTUL, AȘA CĂ INTRĂ ÎN BUCURIA MEA ȘI GUSTĂ VIAȚA DIN ÎMPĂRĂȚIE! NU MAI STA ACOLO AFARĂ, NU E LOCUL TĂU! EU STAU LA UȘĂ ȘI BAT! INTRĂ!
Așadar, acum am înțeles că nu trebuie să urc, ci trebuie să cobor! SĂ cobor acolo jos, în inima mea, unde L-am închis pe Mântuitorul meu, iar El bătea la ușă, de acolo dinlăuntru, în speranța că Îl voi auzi și voi merge acolo la El!
Acum am curaj să cobor Măicuță! Hristos mă iubește atât de mult încât a curățat tot ce putea să mă înspăimânte! Acum, parcă nu mă oprește nimic să intru. Acum știu ce înseamnă tot ce spun în rugăciunea „Tatăl nostru”! De acum Îl voi lasă pe Dumnezeu să domnească în împărăția Sa! Voia Lui să fie în veci, niciodată a mea! Ieșirea din labirint este intrarea în Împărăție!
Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toți preoții din parohia mea, dar mai ales pe acel preot minunat din Turda, care a avut curajul să îmi arunce în sfârșit acid pe rană, să distrugă de sub mine piedestalul pe care m-am așezat oarecând undeva sus, (sus de tot!) și să mă așeze pe CRUCE, unde îmi este cu adevărat locul!
Iar despre dumneavoastră, Măicuță, ce aș mai putea să spun? Cum aș putea să-mi arăt recunoștința mai mult decât prin lacrimile de bucurie care-mi curg pe față? Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Atât deocamdată. Mă voi opri acum.
Vă îmbrățișez cu dor și drag, vă sărut mânucăle ostenite și VĂ IUBESC! - al dumneavoastră copil rămas fără cuvinte, dar care recunoaște, în sfârșit, că DUMNEZEU VA AVEA MEREU ULTIMUL CUVÂNT: IISUS HRISTOS – Kati
P. S.: DUMNEZEU SĂ ÎI BINECUVÂNTEZE PE TOȚI PREOȚII DIN LUME (FIE EI CUM OR FI), PENTRU CĂ FĂRĂ EI NU AM MAI PUTEA PRIMI EUHARISTIA ȘI ÎN LOC SĂ-I HULIM, SĂ-I JUDECĂM ȘI SĂ-I DENIGRĂM, SĂ NE RUGĂM LUI DUMNEZEU SĂ ÎI IERTE, SĂ ÎI RIDICE ȘI SĂ-I SFINȚEASCĂ!
CINE ARE URECHI SĂ AUDĂ!!!
Ei, Copil iubit,
Dacă ai ști cât m-am temut (dar nu fără nădejde și încredere) de acest moment.
Știam că vei ajunge să afli că dezlegarea pe care ți-o dă Părintele tău e un curaj din partea Sfinției sale. Eu știu și că este darul lui Dumnezeu pentru tine, că El vrea să te câștige, să te salveze, cu orice preț, dar nu puteam să nu-l admir pe duhovnicul tău și să nu mă rog pentru voi cu frică și cutremur, dar și recunoștință. Îl priveam ca pe cineva care-și riscă viața ca să-mi salveze copilul de la moarte!
Acum, când acel părinte responsabil și conștient de valoarea Focului pe care-L primim prin Sfânta Împărtășanie, ți-a arătat cele pe care le-ai trăit acolo, în dorul tău arzător de Domnul, știi cât de înfricoșătoare este Taina Preoției și ești martora ei deja. Și responsabilă... acum știu că te vei ruga mereu pentru părintele tău care va veni cu tine la Marea Judecată!
Și eu!
Deja, Acolo am fost cumva prezentă în momentul în care ai ales să alungi gândurile rele, să nu reacționezi ca victimă, ci doar să-ți trăiești nevoia și dorul, goală și vulnerabilă în fața Lui și a preotului Său!
Să ții cont, copil drag, de tot ce ți-a spus acel părinte atunci, că de la Domnul este.
Apoi, să mai știi, copil drag, că puțini dintre noi merităm să fim „dezlegați” de părinții noștri duhovnici, dar ei își asumă, în Duhul Sfânt, îndrăzneala sfântă a lui Moise care alegea să piară împreună cu poporul său dacă nu obținea iertarea!
Te îmbrățișez cu drag mult și încredere în urcușul tău pe Cale!
Maica ta Siluana