Dragă Maică,
Sunt la sfârșitul Seminarului și nu știu ce trebuie să fac în continuare. Probabil că trebuie să scriu în continuare cum mă simt... a fost o perioadă destul de liniștită, bineînțeles cu momentele de dezechilibru și cu căderi sufletești, însă s-a terminat cu bine. Am început să îmi reiau canonul de rugăciuni și fac în fiecare dimineață „acatistul Sfântului Duh”și alte rugăciuni către Maica Domnului, Iisus Hristos, către îngerul păzitor, mai fac la amiază, un paraclis sau acatist ori canon de pocăință iar seara rugăciunile de seară. Mă simt mai împăcată sufletește și încerc să mă bucur și să observ prezenta lui Dumnezeu în diferite situați. Nu pot să spun că îmi este atât de ușor însă mă voi strădui. E drept, așa cum mi-ați spus și în mesajul anterior, că despărțirea de prietenul meu va lăsa oarecare suferință însă o să mă rog pentru ca aceasta să fie vindecată. NU știu ce aș putea să mai spun, Maică, poate că sunt în schimbare, însă vor mai fi și momente regresive, ceea ce mă bucură însă este faptul că simt că e prima dată când acționez în numele credinței, a dragostei de Dumnezeu, și cu fapta, nu doar cu cuvântul. E o etapă frumoasă, plină de riscuri dar știu că ajutorul lui Dumnezeu se va vedea și în cazul meu și în cazul altor persoane care doresc să se apropie de credință, de spiritualitate, într-un mod ascendent, curat și plin de voință.
Nu știu ce final ar trebui să aibă această sesiune, însă știu că m-a ajutat să descopăr anumite greșeli, aparent, mărunte dar cu un impact major asupra acțiunilor mele.
Vă mulțumesc pentru tot, Maică; vă îmbrățișez și vă sărut sufletul. Doamne ajută!
M B
Copila mea iubită,
Domnul să te binecuvânteze și să te lumineze întru bucuria Lui!
De acum ai de „trudit” la acest nou fel de a fi. Acum ai aflat, ai „prins” ce putem face că să trăim și duhovnicește și să nu fim doar robi ai psihismului nostru care, lăsat să lucreze cum a învățat, e bine pus la punct cu reacții pentru orice fel de întâmplare sau eveniment pe care îl identifică „asemena” evenimentelor „întemeietoare” pe care le-ai conștientizat și binecuvântat de-a lungul seminarului. Acum nu mai trăiești doar cum ai fost programată, ci ești din ce în ce mai prezentă, mai conștientă și mai activă în cele prezente care, cu Duhul Sfânt, devin cu totul și cu totul noi. Repetând mereu „sesiunile șapte și opt”, șapte din când în când, iar opt cu regularitate, punându-ne mereu sub protecția Duhului, trăind cât mai mult în liturghia lăuntrică prin care Îi oferim lui Dumnezeu cele pe care le trăim ca să le vindece sau să le sfințească după cum va voi, învățăm să devenim oameni duhovnicești. Și învățăm asta direct de la Dumnezeu care ne luminează și ne întărește cu harul pe care îl primim făcând poruncile. Și să nu uiți, Copila mea, că prima poruncă este cea a iubirii care, practic, pentru noi a devenit cea a binecuvântării și a iertării!
De acum, rugăciunea și atenția te vor conduce mai departe pe Cale, vei trăi noi și noi evenimente, vei citi alte și alte carți, vei întâlni mereu alți oameni, și toate acestea vor deveni întâlniri vii cu Cel ce te iubește și dorește să fii cu El în Împărăție.
Să nu uiți niciodată să-I mulțumești. Să nu primești niciodată gândul că „de acum, știu, nu mai am nevoie să fiu atentă sau să mă rog”, să nu uiți că tot darul cel bun e de Sus, de la El și că îl primim numai și numai în Sfânta Lui Biserică.
Te rog să-mi scrii în continuare ori de câte ori poți sau simți nevoia.
Mulțumesc pentru ascultare și hărnicie și te rog să mă ierți pentru tot ce te-o fi mai durut în relația
noastră pe Cale.
Cu dragoste și recunoștință,
Maica Siluana