Săru'mâna, Maică!
Nu v-am mai scris de ceva vreme, dar vă urmăresc cu interes.
Ceea ce mi-a trezit nevoia de a vă scrie a fost asta: „Tu, Ioana mea, ai nevoie să lucrezi la vindecarea ta fugind de prea multe cuvinte. Știi, unul din felurile în care se manifestă codependența este nevoia de a vorbi și o nepotolită sete de a ști. Dar e ceva pătimaș, pentru că asta nu ne ajută să cunoaștem. A cunoaște înseamnă a te naște împreună cu ceea ce cunoști, a trăi acea realitate. Dacă vom trăi toate cu Domnul, El Însuși ne va învăța și ne va răspunde la toate!” Mesajul ăsta l-ați transmis Ioanei, și ea codependentă.
La puțin timp după moartea mamei mele de anul acesta, am avut un moment binecuvântat. Eram în Joia Patimilor, la Sfânta Liturghie, când deodată am simțit, am văzut la modul cel mai adânc și cel mai deplin, că sunt. Am văzut că sunt mult mai mult decât pretențiile ego-ului de fiecare zi, de ceea ce îmi impun sau doresc, pur și simplu am văzut că sunt, la modul cel mai ontologic. A fost o descoperire abisală pentru mine, pentru că mi-am văzut adâncul sufletului. Eu vă zic cu puține cuvinte ce am simțit atunci. Am văzut ce sunt, am văzut cine sunt. De la acel moment binecuvântat, după care pur și simplu îmi venea să dansez de bucurie, mi s-a trezit în suflet o nevoie enormă de a ști. Am citit foarte multe cărți până acum, dar de-atunci le-am citit altfel, pentru că le-am înțeles altfel. Și cu cât citeam mai mult, cu atât înțelegeam mai mult, și cu atât îmi descoperea Dumnezeu mai mult. Știu că e nevoie de pauze și pentru tăcere, și încerc să am și din ele. Dar nu mai sunt cea de atunci, după concepția și nașterea mea, acel moment mi se pare cel mai important în viața mea de până acum. Și de atunci tot aflu multe într-un ritm rapid, multe în sensul că înțeleg sensurile lucrurilor după cum mi le descoperă Dumnezeu, și nu au nicio treabă cu ceea ce știam eu despre ele. Simt nevoia și de a mă retrage în bârlogul meu, de a studia, de a mă cerceta, decât să stau cu prietenele mele. Am renunțat la a mă uita la televizor între timp, am mai mărit și rugăciunea, și patimile mi le dă Dumnezeu să mi le văd mai clar, pe cât pot. De la acel moment există în mine o energie fantastică care mă propulsează spre acest scop, de a cunoaște și de a mă cunoaște. De asemeni, am o corespondență foarte bogată cu duhovnicul meu prin mail. Până la acel moment binecuvântat, îmi puneam des problema căsătoriei. Apoi, am trăit conștient ceea ce am descoperit câteva zile mai târziu, într-o conferință a dumneavoastră: femeia creștină se simte bine oriunde o pune Dumnezeu, fie căsătorie, fie călugărie, fie celibat. S-au liniștit apele în mine.
Acum, ce credeți despre mine? Asta e maniera în care se manifestă în mine codependența? Mă simt absolut împlinită de ceea ce fac, cum sunt, în tratament de dezintoxicare de codependență. Nici haine nu mi-am mai luat, cum făceam înainte. Dar mă îngrijorează ceea ce i-ați spus Ioanei, și mă întreb, asta e doar o altă fațetă a codependenței din mine? Cu sinceritate vă spun că nu simt asta, dar vă rog mult, dacă din afară lucrurile sunt altfel spuneți-mi. Poate sunt prea orbită că să văd asta.
Cu dor și nădejde, A.