Sărut mâna, Maică!
Probabil nu vă mai aduceţi aminte de mine. V-am scris acum mai mult timp despre îngrijorarea mea cu pornografia. A trecut timp de atunci și lucrurile s-au mai schimbat. Am reuşit cât de cât să înving patima pornografiei, mai apare uneori tentaţia, uneori cedez, dar recuperez uşor și nu mă mai simt dominat de ea. Și pentru acest lucru vă mulţumesc din suflet.
Însă, recent, a apărut altă problemă. Acum vreo două săptămâni m-am masturbat pentru prima oară (am 18 ani). Probabil a fost din curiozitate sau dintr-un alt motiv, nu ştiu, dar de atunci nu mă mai lasă. Aproape în fiecare zi sau o dată la două zile se întâmplă. Am fost la părintele duhovnic, m-am spovedit și mi-a dat dezlegare să mă împărtăşesc, dar s-a întâmplat din nou între Spovedanie și duminica respectivă și nu m-am mai împărtăşit. Mi-a zis că trebuie să fiu hotărât și să mă gândesc dacă eu chiar vreau să fiu sclavul acestei patimi. Dar eu ştiu lucrurile astea, ştiu că nu trebuie să fac, ştiu că e foarte rău, ştiu că eu sunt foarte rău dacă le fac, și totuşi nu reuşesc. Deşi se întâmplă de doar atât de puţin timp, această patima m-a cucerit cu totul! În acest moment pur și simplu nu ştiu ce să mai fac. Vreau să fie bine, vreau să mă împărtăşesc iar. Mă simt rău și toată această problemă mă face să mă simt din ce în ce mai prost. Ştiu lucrurile pe care mi le-a spus părintele duhovnic, dar nu îmi folosesc la nimic. Dimpotrivă, mă deprimă și mai rău când cad gândindu-mă la ele. Poate în acest moment mă gândesc că singurul lucru pe care trebuie să-l fac e să mă abţin, dar din experienţă ştiu că asta nu e atât de uşor. Am încercat să mă rog, am hotărât să măresc numărul de metanii de la 12 la 40 pe zi, ştiind că acest neam de demoni cu post și rugăciune iese. Și într-adevăr, rugăciunea noaptea și foarte profundă, și parcă îmi dă putere să mă schimb radical. Atunci sunt hotărât că nu voi mai face asta niciodată. Dar a doua zi se întâmplă din nou (uneori nu chiar a doua zi, dar, în orice caz, repede se întâmplă iar). Am căutat pe internet materiale și am găsit câte ceva. Pe un site se vorbea de un ciclu în care mă regăsesc complet, care porneşte de la cădere, disperare, hotărârea energică de a nu repeta păcatul, oboseală și repetiţie. Însă pentru continuarea cursului, cea în care se spunea cum să ieşi din ciclu trebuie să plăteşti și n-am mai putut continua. Pur și simplu nu ştiu ce să fac, sunt disperat din nou. Îmi doresc atât de mult să nu se mai întâmple, vreau să mă împărtăşesc din nou duminica viitoare, vreau să pot lucra liniştit pentru școală, dar nu ştiu ce să fac. Încerc să fac comparaţii cu vechea mea patimă a pornografiei, dar situaţia e diferită. Și, oricum, pentru ea mi-a luat câţiva ani să scap, n-aș vrea să fie la fel și acum. Ce să fac maică?
Îmi cer iertare pentru deranj și vă mulţumesc foarte mult pentru ajutor.
Doamne ajută!
Un băiat pe care păcatul îl biruie mai mult decât pe oricine
Dragul meu Băiat
Acum învață încă o cale de a lupta cu patimile. Ai nevoie să înveți să te smerești! Probabil că te-ai mândrit cu ceva, ai judecat pe cineva, sau ai avut încredere în tine și, iată, slăbiciunea firii a țâșnit în altă parte.
Apoi, e și lumea în care trăim: presiunea duhurilor rele e foarte mare, e uriașă pentru sufletele și trupurile voastre de adolescenți, dacă nu învățați degrabă să vă adăpostiți în mila lucrătoare a Domnului.
Știi, hotărârea ta de a „nu mai face NICIODATĂ” e, fără să știi, lucrarea demonului mândriei, care îți suflă că „dacă vrei, poți” ca apoi să râdă în hohote de tine cum cazi chiar a doua zi. Așa că, te rog, să spui adevărul pe care deja l-ai cunoscut: „Doamne, fără Tine nu pot nici măcar un minut să nu cad! Tu ești puterea mea! Eu sunt un neputincios și fără Tine pier! Ajută-mă ca astăzi, acum, să nu cad!”.
Apoi, când vezi la cei din jurul tău păcate și neputințe, să spui: „Doamne, toți suntem neputincioși fără Tine. Învață-ne să ne smerim și să cerem ajutorul Tău!”. Iar dacă ce fac cei din jurul tău te rănește, în loc să judeci, alege să spui ce te doare, lor și lui Dumnezeu, și să vezi care este „partea ta” de responsabilitate. Poate că într-o situație anume nu găsești nici o „parte a ta”, dar întreabă-te dacă n-ai făcut și tu asta, altădată, altcuiva fără să te gândești ce simte acela și cât doare... Poate că ce ți se întâmplă e un dar de la Dumnezeu ca să conștientizezi ce simt cei de lângă tine când îi rănești tu pe ei. Așa învățăm să „nu facem altora ce nu ne place nouă”, cum ne învață Domnul. Iar dacă n-ai făcut niciodată ceva în acel fel, roagă-te să-ți fie lecție ce face cel de lângă tine, ca să nu cazi și tu judecându-l!
Rugăciunea te va învăța toate pe Cale, dar să alegi mereu Viața și să urăști mereu păcatul, cum deja ai pus început bun, fără să-ți piezi nădejdea.
Maica Siluana