Azi am văzut cum lucrează ținerea de minte a răului. Și am văzut că dacă răul rămâne acolo lucrează în adânc ca un reziduu, iar când ți-e lumea mai dragă, poc!

În plus n-ai decât o șansă: să ierți! Iar iertarea vine când tu aduci răul, sau ipoteticul rău, săvârșit, comis asupra ta, „ofrandă”, când nu te mai hrănești cu durerea celuilalt, când renunți la depozit, respectiv la îndulcire ca satisfacție, la îndreptățire că uite ce mi-a făcut, uite cât sufăr etc.!

Și da, în iertare vii cu asta la Domnul, i-o dai Lui, iar ce vine după nu mai e treaba ta, dar accepți tot ce aduce. Iar prin iertare speli memoria răului din inima ta, din memoria trupului tău! Pentru că dacă puțin din el e rănit atunci suferința e ansamblu care te trage înapoi. 

Doamne, slavă Ție!!!

SB