Mădularele cele slabe ale Bisericii nu încetează nicidecum să fie mădulare ale trupului ei, fiindcă fiind renăscute prin Sfintele Taine și devenite fii ai harului este cu neputință să fie despărțite de restul trupului, chiar dacă sunt sub o pedeapsă bisericească disciplinară și excludere, fiindcă după slobozirea din păcatul strămoșesc nici un alt loc în afară de Biserică nu mai există.
În lume există numai un singur sălaș pentru om, Raiul, acolo unde era Biserica lui Dumnezeu, în care era mântuirea omului. După căderea celor întâi zidiți și nașterea păcatului, un alt loc pentru cei despărțiți de Dumnezeu a fost, locul păcatului. Biserica lui Dumnezeu cea veșnică a rămas și a cuprins numai pe cei atașați de Dumnezeu și care au primit venirea Mântuitorului, fiindcă Biserica implica atât credința cât și nădejdea mântuirii în Mântuitorul făgăduit al omenirii. Cei ce aveau credința și nădejdea aceasta erau în Biserica lui Dumnezeu, așteptând mântuirea prin Mântuitorul omenirii pe care o și primeau. Iar cei lipsiți de această credință și nădejde erau în afara Bisericii. Păcatul lui Adam a devenit dătător al ființării în afara spațiului Bisericii. Prin urmare, în lume de la căderea lui Adam sunt două spații, unul, al Bisericii și celălalt, în afara Bisericii. Cei din spațiul păcatului intrând în spațiul Bisericii lui Hristos prin credință și prin Taine, devin mădulare ale ei veșnic, fiindcă este cu neputință să se întoarcă la primul spațiu al păcatului, renăscuți fiind prin Botez și spălați fiind de păcatul strămoșesc. Dar fiindcă nu mai există nici un alt loc, cei ce intră în Biserică, rămân în ea, deși sunt păcătoși. Pe aceștia, Biserica îi separă așa cum separă păstorul oile bolnave de cele sănătoase, dar cele bolnave nu sunt prin aceasta mai puțin oi ale turmei și dacă se însănătoșesc se unesc cu cele sănătoase, iar dacă rămân nevindecate, atunci mor în păcatul lor ca oi ale turmei bolnave incurabil, care mor în propriile păcate. Aceștia vor fi condamnați pentru păcatele lor, totuși cât timp trăiesc sunt oi ale turmei, adică fii ai Bisericii lui Hristos.
Sfântul Nectarie al Eghinei
De la Sfinții Părinți
Sfântul Nectarie
Add new comment