Dragă Măicuță,
Vă trimit impresiile scrise la citirea textelor atașate sesiunii a șaptea. Texte destul de puternice, mi-au trebuit câteva zile să parcurg această sesiune. De fiecare dată când citesc, anxietatea mea este extrem de puternică. Nu știu ce mă aruncă în această anxietate, cred că este un conflict. Un conflict între liniștea și bunăstarea pe care o doresc pe acest pământ și suferința care înțeleg că este cea mântuitoare și necesară.
În momentul în care citeam despre inevitabilitatea suferinței în viața umană simțeam un sentiment de temere – temere că suferințele date mie de Dumnezeu nu le voi putea duce…
Citind despre binecuvântarea pe care ar trebui, ca și creștini, să I-o aducem Domnului în momentul în care suferim, în loc să ne lamentăm, mă gândesc că eu de multe ori nu am această reacție, la suferință reacționez de multe ori plângându-mă și dorind ca foarte repede aceasta să treacă…
Cum pot știi eu dacă mă pocăiesc cu adevărat? E adevărat că mă simt împovărată atunci când merg la spovedanie și apoi eliberată, dar nu e oare acesta scopul ei? Nu știu cum să îmi dau seama dacă mă pocăiesc cu adevărat.
Citind despre suferință mă gândesc dacă nu cumva modul în care simt că nu mă mai înțeleg cu soțul este o suferință pe care trebuie să o duc, să nu iau nicio decizie în legătură cu ea și să aștept ca Dumnezeu să o ridice atunci când ea va fi lucrat destul…
Mă bucur că părintele a dat o indicație despre care ar fi reacția potrivită la aceste cuvinte, care într-adevăr cutremură interior. Pentru că la citirea lor și eu m-am răscolit.
Am început să citesc partea a doua („Experimentarea Suferinței în Duhul Biserici”) și starea mea de anxietate s-a amplificat brusc. E un fel de indignare în mine. Ca să pot să mă mântuiesc trebuie să duc în această viață numai suferințe? Ce conflict… Toți cei din jurul meu, părinții, frații, prietenii, toți încearcă să facă tot ceea ce pot pentru a le fi bine în viața asta. Nu înțeleg prea bine ce ar trebui să facem, să căutăm suferința sau doar să o întâmpinăm creștinește pe cea care ne este dată? E păcat să trăiești o viață liniștită? E păcat să te bucuri de diverse lucruri în viață? Dacă nu suferi se numește că nu ai trăit cum trebuie? În acest moment în sufletul meu e un conflict destul de mare.
Mi-e și teamă de suferințele pe care trebuie să le îndur… știu că nu e creștinește să mă tem, dar e o chestiune automată… nu știu.
Mi se pare până acum cea mai intensă sesiune și mă simt cam descurajată. Parcă această atitudine despre care se vorbește în aceste predici este una a unui om desăvârșit, iar eu sunt așa de departe de desăvârșire…

C.