Întrebări şi răspunsuri
Cine e nedrept, să nedreptățească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfințească încă. (Apocalipsa 22,11)
Aceasta este starea vremurilor de astăzi, după cum mereu...
Mândria m-a făcut să mă opresc asupra faptului că mi-aţi spus că aș fi genială.
Primul gând a fost că toţi suntem chemaţi să fim geniali. Că Dumnezeu ne-a chemat să-L cunoaştem, și cunoscându-L, nu putem fi decât geniali. Și asta nu e lucru de...
Pentru mine sunteţi o minune, să ştiţi. În sensul că reprezentaţi în realitate ceea ce am “mirosit” de multă vreme, dar prejudecăţile ori, mai simplu, lipsurile mele duhovniceşti nu m-au lăsat să recunosc, să accept, să primesc.
Nici nu a trecut...
Am senzația, că tot ce învăț eu de abia acum, dumneavoastră vă curge prin vene de când lumea!!!!! Adică le aveţi în sânge de prea multă vreme!! Şi mai cred, că ceea ce trăiesc mai nou nici nu se poate exprima în cuvinte!!! Pentru mintea mea e prea...
Maică dragă, tare e greu să ai viaţă duhovnicească în lumea asta! Nu ai prieteni, nu ai cu cine să vorbeşti despre problemele tale, nu ai cu cine să dezbaţi o nelămurire sufletească.
Sărut mâna, maica multor copii!
Prin tot ce citesc aici pe site, conştientizez din ce în ce mai mult vorba Sfântului Siluan (să mă corectaţi dacă greşesc) că dacă ar dispărea toate cărţile scrise de Sfinţii Părinţi, monahii le-ar scrie din nou,...
Hm! Maică!
Nu m-am gândit că e frica de efemer, de trecător...
Dar ar trebui să mor de bucurie pentru că Dumnezeu nu e ceva trecător, efemer, temporar.
Da, Maică, avem un Dumnezeu Căruia "parcă" nu i-a scăpat nimic. :d
Da? Aș muri aşa?
De asta...
Maica, am aruncat un ochi pe site și eu și m-am oprit la un pasaj scris de Cr.
Zice aşa:
Chiar aşa, Măicuţă, de ce mi s-au întâmplat mie toate acestea? Dar ce, parcă numai mie mi s-au întâmplat? Dar sunt oameni care au avut de suferit mult mai mari, care mor de foame prin Africa, prin Malaesia, sau mai ştiu eu pe unde...
Să ştii că nu...
Starea de grație continuă încă. E ca o ameţeală în fața căreia nu ştiu ce să fac. Caut Biserica și intru în toate zidirile Ei care-mi ies în cale, ca să mă împărtăşesc de Dumnezeu, simţind că acolo îl găsesc plenar. Apoi, am început să “mă vad” cum...
Iubită Măicuţă,
Nu ţi-am mai scris de ceva vreme, sper că totul merge bine acolo, rândurile mele să te găsească sănătoasă și la fel de voioasă cum te-am cunoscut.
Măicuţă,
Mi-a dat Domnul nişte copii atât de buni, şi noi nu prea reuşim să ne purtăm cu ei cum se cuvine.
Dragă Măicuţă,
Nici nu ştiţi ce minuni face Dumnezeu prin Dumneavoastră.
Vă mulţumesc mult în primul rând pentru faptul că "nu mă lăsaţi". Dacă mi-aţi fi zis că e ok, bine, să mergem mai departe, aș fi mers mai departe, deşi în adâncul meu tot nu aș...
Dragă Maică Siluana vă rog frumos să mă iertaţi că nu v-am mai scris pentru că eram ocupată cu temele sau câteodată eram prea obosită. Aș vrea să vă spun ce mi s-a întâmplat la școală. Eu sunt dată la volei și eram în vestiar cu patru fete, și ele...
Ce e cu pricesnele astea? Ştiu că sunt specifice Ardealului... dar sincer vorbind nu prea mi se par ortodoxe. Eu sunt din Iaşi și pe la noi nicicând nu am auzit în biserică pricesne. De ceva timp cântă o femeie după Liturghie... și lumea se uită cam...
Vreau să vă mai spun neapărat ceva, de ce anume m-am prins nu demult. Știți, Măicuță, unii oameni, din mila lui Dumnezeu ajung să vadă ce fel de păcate au, dar sunt oameni care nici nu știu că păcătuiesc! Tot așa și mie mi-a ajutat Dumnezeu să-mi...
Este târziu în noapte. Trecut de ora 23. O seară de miercuri. Mă pregătesc să merg la culcare. Sunt puţin tristă fiindcă iubitul meu căţel refuză mâncarea, dar îl aud lătrând afară cu înverşunare ca și cum l-ar supăra ceva. Vreau să ies afară, dar...
Dragă Măicuţă,
Sunt aici pentru a da mărturie cum părinţii noştri alcoolici se pot mântui prin rugăciunile noastre, ale copiilor lor.
Mult timp am purtat în inimă o răzvrătire dusă până la respingere a figurii paterne afectată de această boală, a...
Ți-am înţeles foarte bine mesajul, pentru că și eu sunt copilul unor alcoolici (ambii părinţi sunt, plus bolnavi cu nervii, depresii, tentative de sinucidere etc.). Dacă aș putea, ţi-aș întinde mâna la modul fizic, să-ţi transmit din curajul meu....
Măicuță,
Văzând răspunsul lui Kati, mi-a venit în minte un pasaj din N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi. Îl atașez mai jos să fie de folos.