Doamne-ajută!

Chiar dacă scriu cu întârziere, nici la noi uimirile nu au întârziat să apară.

Ultima și cea mai mare uimire este că A. a fost acceptată la școala unde ne doream. V-am scris în alt email că la interviu nu prea a vrut/putut să comunice din cauza timidității. După interviu am aplicat pașii conectării ca să aflu ce s-a întâmplat și am găsit împreună soluții.

O altă uimire este că la o săptămână de la experiența cu primul interviu am mers la interviu la o altă școală. Înainte să intre în școală mi-a spus că iar se simte timidă (de data asta a identificat ușor emoția). Am întrebat-o ce poate să facă și mi-a numit 2 soluții pe care le identificasem împreună după celălalt interviu. Când a venit învățătoarea să o ia la interviu, era încă foarte emoționată, nu apucase să se „adune”. Cum A. a plecat singură cu învățătoarea și noi am rămas să așteptăm, am putut să mă și rog să reușească să depășească emoțiile.

Când s-a întors, după 30 de minute în care a fost evaluată, învățătoarea și psihologul mi-au spus că a fost foarte bine și că a avut emoții la început, dar a reușit să le depășească foarte repede și bine. Și ne-a mai spus „Vai, dar ce vorbăreață este!” - ceea ce m-a mirat foarte mult, pentru că A. nu este tocmai vorbăreață cu persoanele necunoscute. Ne-a spus că le-a povestit de toate, inclusiv că ea preferă, de fapt, altă școală și că aceasta este „planul B” - ups!!

Vă doresc să aveți o zi plină de uimiri pozitive!