„Fereşte-mă, Doamne, de ura cea mare, de ura din care izvorăsc lumi. Domoleşte-mi tremurul agresiv al corpului şi descătuşează-mă din încleştarea fălcilor mele.
Fă să dispară acel punct negru ce se aprinde în mine şi se întinde în toate membranele, născând în arderea nesfârşitului negru al urii o flacără ucigătoare.
Scapă-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă de nesfârşirea neagră sub care mor cerurile mele.
Deschide o rază în această noapte şi fă să rasară stelele pierdute în ceaţa deasă a sufletului meu.
Arată-mi calea spre mine, deschide-mi poteca în desişul meu.
Scoboară-te cu soarele în mine şi începe lumea mea.”
Emil Cioran (Cartea Amăgirilor)