Scriu pentru că poate mă simt singură!
Scriu pentru că poate mai sper că din instinctul meu matern o să mi se arate un semn, ceva, orice, să pot înţelege ce ar fi bine să fac sau nu.
Pe prietenul meu l-am cunoscut în iarna anului trecut. În februarie al acestui an el a fost cel alături de care mi-am început viaţa intimă, la 19 ani şi două luni, cât aveam atunci. Am rămas împreună şi de 8 luni locuim împreună. La începutul relaţiei m-am protejat timp de două luni, apoi deloc. Timp de șase-șapte luni de când eu și prietenul meu facem dragoste necondiţionat, nu am rămas niciodată însărcinată. El pune totul pe seama motivului că nu a trecut mult de când am scăpat de virginitate. Acum două săptămâni aşteptăm ciclul, ca în fiecare lună. Nu faptul că nu mi-a venit, cât faptul că am simţit ceva în interiorul meu, m-au făcut să îmi fac un test în urma cu trei zile. Rezultatul.... pozitiv imediat! Deci, ar trebui să am cam o lună de sarcină. Am împlinit în urmă cu câteva zile 20 de ani, iar acum mă trezeam cu un test care îmi spunea clar faptul că am un copil ce-l port înăuntrul meu. Eram împreună cu o prietenă şi mi-am aşteptat iubitul să-i dau vestea. El a rămas blocat de emoţie... era tare fericit şi se vedea că îşi doreşte din suflet acest copil. Eu însă nu! Şi nu înţeleg de ce.
Pentru început, atunci când el m-a întrebat dacă sunt capabilă să fiu mamă, am spus că nu ştiu... era chiar ceea ce simţeam şi credeam. Apoi m-am sfătuit chiar cu prietena cu care făcusem testul. Ea a suferit enorm în urma unui avort chiar în urma cu câteva luni, şi total opusul situaţiei mele, are o familie care o susţinea enorm în acest lucru. M-a sfătuit din suflet să păstrez copilul şi era tare fericită. Am vorbit apoi cu alte câteva mame cunoştinţe ale mele... toate mi-au spus să îl păstrez, fiindcă este copilaşul meu. Eu locuiesc în străinătate de aproape doi ani, aşadar am sunat în ţară să vorbesc şi cu sora mea. Ea are 25 de ani şi nu a mai rămas niciodată până acum însărcinată. Când a auzit a avut un glas trist la telefon şi aştepta să-i spun ce ar urma să fac, însă se simţea clar că aştepta ca răspunsul meu să fie avortul. I-am spus că poate că o să-l ţin, însă nu ştiu exact ce să fac. Ea nu voia să mă influenţeze, însă a început să-mi enumere o multitudine de aspecte ale vieţii mele, care aveau ca scop evident să aleg avortul. Cea mai bună prietenă a mea, care stă în Spania, deşi trecută şi ea prin două avorturi, încerca să-mi ţină teorii despre anumite neînţelegeri ca în fiecare cuplu pe care eu le am cu iubitul meu, şi mai apoi reieşea din toate mesajele că nu concepea altceva decât avortul pentru mine. A auzit şi mama mea, fiind informată de către soră, iar cuvintele ei au fost: "plod îi trebuie"... mama, care de fapt a rămas însărcinată pentru prima dată la vârsta de 19 ani... însă ea nu a ştiut niciodată să fie mamă nici pentru mine şi nici pentru sora mea. Este o femeie care îşi trăieşte viaţa în alcool de mai bine de 20 de ani, iar pentru ea familia şi copiii sunt doar un fel de a spune în cuvinte, nu şi de a simţi.
După entuziasmul cu care iubitul meu primise vestea, a trebuit să îi spun că mă gândesc la posibilitatea de a avorta. Ca motiv, i-am explicat că nici familia mea nu e de acord, nici nimeni nu mă încurajează şi nu pot continua mai departe fără să mă bazez pe nimeni. Mi-a spus cu glas rece că înţelege, şi s-a depărtat de mine, stând aşezaţi în pat aproape unul de celălalt. Am început să îi reproşez că de fapt nici el nu îl vrea atunci, văzând că nu încearcă să mă convingă, iar el mi-a spus că nu e tipul care încearcă să mă convingă aici şi acum, în situaţia noastră şi că copilul şi l-ar dori enorm, iar ziua în care aflase vestea fusese cea mai fericită din viaţa lui.
Nu ştiam ce să cred. Mă simt atât de goală... nu ştiu de ce, dar în minte îmi vin numai gânduri negre cu privire la copil, simt doar că va fi o pacoste şi nu o minune... nu mă simt capabilă de a-l face, de a-l creşte, iar aproape nu îmi este nimeni.
Mă doare enorm să mă gândesc să îl avortez, mai ales când are un tată care îl iubeşte enorm şi îl aşteaptă.
Mă doare enorm să distrug tăind cu un briceag pe masa de intervenţie ginecologică rodul primei mele iubiri cu singurul bărbat din viaţa mea...
Ajutaţi-mă cu anumite sfaturi şi întăriţi-mă în vreun fel, voi mame care aţi trecut prin aşa ceva...
A.