Sărut mâna maica mea dragă!
Uitaţi, ce să fac? În clipa asta mă minunez de cât de bun este Domnul! Într-o lume de care eu mă plâng mereu că este rece, o lume în care nimănui nu îi pasă, uitaţi că eu primesc un mail de la o măicuţă aflată la mii de km depărtare în care mi se spune că mi se duce dorul! Ce să spun eu în faţa acestei întâmplări? Nu mai pot spune nimic măicuţă! Ci rămân doar cu sufletul plin de recunoştinţă şi de uimire! Vă mulţumesc din tot sufletul pentru grija pe care ne-o purtaţi la toţi! Câtă mângâiere poate să vină printr-un mail şi într-un final printr-un gând bun!
Măicuţă, zilele trecute mă uitam la o poză a alor mei! O poză pe care înainte de seminar o priveam cu mare suferinţă şi cu o întrebare care îmi sfâşia sufletul: de ce a trebuit să mă nasc eu din ei, să fiu eu victima suferinţei pe care au aruncat-o spre mine cu atâta putere? De data asta mă uitam însă cu bucurie, cu pace! Ca o acceptare că asta e, aşa a orânduit Dumnezeu şi că acum e rândul meu să construiesc ce mai pot construi! Resimţeam iertarea exact cum am găsit-o descrisă într-o carte (nereligioasă de altfel): iertarea ca un sentiment care apare nu cu tam-tam-ul unei revelaţii, ci care apare când durerea îşi adună lucrurile, îşi face bagajele şi se furişează pe uşă afară în toiul nopţii!
Urmând aceeaşi idee, îmi aduc aminte că atunci când am început seminarul mă gândeam că voi avea un moment din acela cutremurător (revelaţia despre care scriam mai sus) în care voi şti că am iertat, voi simţi în toată fiinţa mea că am iertat! Ei, nu a fost deloc aşa! Ce s-a întâmplat de fapt a fost că durerea "şi-a făcut bagajele" şi a plecat pe nesimţite şi eu m-am trezit că mă pot uita la poza respectivă fără ca durerea să mai fie acolo! Slavă Domnului!
R. face acum seminarul şi de obicei zicem Acatistul Sfântului Duh împreună! De cele mai multe ori sunt tare obosită şi nici nu prea înţeleg cuvintele bine! Dar ştiţi ce se întâmplă, maică? "Ceva" se schimbă şi mereu starea mea sufletească se schimbă, se îndreaptă! Am făcut un mic "studiu" şi am văzut că "binele" meu psihologic şi sufletesc coincide cu perioadele când facem Acatistul! Din nou, tot ce pot spune este "Slavă Domnului".
Dumneavoastră mereu spuneţi că i-aţi pune pe cei deznădăjduiţi să încerce să meargă pe Cale pentru un timp şi după aia dacă nu se simt mai bine, pot să vă spună că sunteţi o mincinoasă! Şi eu mă gândeam dacă într-adevăr asta ar merge pentru ei! Şi sincer cred că ar merge! Eu am trecut printr-o perioadă de mare tulburare sufletească, tulburare în care bineînţeles m-am aruncat singură prin patimile mele! Dar Domnul şi-a făcut milă şi după mult timp am ajuns din nou la Spovedanie şi la Împărtăşanie! Probabil că vă imaginaţi că "nimic" nu s-a schimbat şi în acelaşi timp "totul" s-a schimbat! Nimic în exterior nu e altfel, mai bun, îndreptat! Însă în interior totul s-a aşezat, s-a calmat, a căpătat un sens! Înţeleg acum de ce nimeni nu ar putea să vă facă mincinoasă după ce ar îndeplini Poruncile pentru o vreme! Pentru că negura s-ar ridica, tulburarea ar dispărea şi suferinţa, deşi ar rămâne tot suferinţa, ar căpăta total alt sens, altă formă! Din nou, Slavă Domnului!
Măicuţă dragă, ia uitaţi cât am scris iar! Dar am scris cu drag, ca şi cum aţi fi fost lângă mine şi am fi stat la poveşti! Mi-a încălzit sufletul e-mail-ul dumneavoastră şi faptul că ştiu că vă gândiţi la mine din când în când! Mi-a clătinat schema pe care o am eu că "nimănui nu îi pasă"! Ei, ba da! Oamenilor le pasă! Numai că noi nu vrem să vedem asta... că asta nu ne-ar mai face pe noi victime! Ei, cum să mai pot eu să fiu victimă acum? Vă sărut mâna cu mare afecţiune şi recunoştinţă!
Georgiana
Georgiana mea iubită
Da, nimeni n-ar mai putea să mă facă mincinoasă după ce ar face o vreme Poruncile pentru că Nemincinos este Dumnezeu în făgăduinţele Sale iar Poruncile nu sunt decât intrări în bucuria şi fericirea făgăduite!
Te îmbrăţişez cu recunoştinţă şi încredere că ne vom întâlni mereu în bucuria Lui,
M Siluana