Acum încep să le descopăr pe toate, să le privesc cu alţi ochi

Printer-friendly versionSend by email

Sărut mâna cu bucurie!
Mi-am dat seama că am nevoie să mă „împac” cu tot ce înseamnă viaţa mea, că eram „supărată” nu doar pe oameni, ci pe tot ceea ce mă înconjoară, inclusiv pe casa mea, pe activităţile mele... Iar acum încep să le descopăr pe toate, să le privesc cu alţi ochi. Aşa, simt nevoia să mângâi şi să mă împac cu fiecare lucruşor, de parcă până acum aş fi fost cu toate într-un „război rece”. Parcă era casa mea, dar eu nu eram în ea, ci nu ştiu pe unde, că nu-i simţeam decât presiunea. Cam asta.
Citesc în fiecare seară Acatistul, în fiecare seară alte cuvinte „mă agaţă”, dar a devenit aşa, ceva interior parcă, despre care nu ştiu cum să povestesc. E ca o dragoste, ca o încredere cuminte, în care nu mai am de ce să mă precipit, nu mai simt nevoia să mă războiesc… Şi o uimire continuă în acelaşi timp, că sufletul meu nu ştia să fie liniştit. Probabil că se pun toate într-o rânduială, şi în interior, şi în exterior.
Citesc şi sesiunile – eu am rămas la sesiunea a şaptea, pentru că tot nu ştiu care e paharul meu pe care trebuie să-l beau până la ultima picătură, aşa că-L aştept pe Domnul să-mi arate, dar între timp, „îmi fac curat”.

Domnul să vă binecuvânteze şi să vă dea putere!
Vă iubesc (pe dumneavoastră, nu pe mine în dumneavoastră)
Cr.

Sunt bucuroasă de felul în care înfloreşti.
Ştii, pentru mulţi dintre noi cei ce dorim să învăţăm „meşteşugul bucuriei”, calea începe prin descoperirea durerii îngropate în uitare pentru a o asuma, trăi şi oferi Celui ce Singur o poate transforma în bucurie. Dar iată că mai sunt şi din cei ca tine care au nevoie doar să se trezească dintr-un fel de somn sau dintr-un fel somnambulic de a trăi, pentru a descoperi ce minune e darul vieţii. Slavă Domnului că faci asta prin Seminar şi nu prin necazuri zgâlţâitoare, ca mulţi dintre dragii noştri semeni.
Mulţumesc pentru ascultare şi te îmbrăţişez cu drag mult,
M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar