Azi m-am bucurat, m-am bucurat că sunt atât de mică și de iubită de Dumnezeu și i-am cerut lui Dumnezeu să vină în suflețelul meu, în mintea mea să mă vindece și să mă smerească, dar să mă facă sluga lui mică, dar iubitoare și când m-am instalat mai bine în micimea mea mică, m-au trăsnit gânduri atât de rele și hulitoare împotriva a ceea ce iubeam mai devreme adică pe Dumnezeu. Am mers repede la o biserică și m-am închinat la chipul Dumnezeului meu apoi când am ajuns acasă alte gânduri mai urâte și mai groaznice.
De ce nu pot să fiu și eu un om mic cu gânduri mici, de ce trebuie să-L supăr atât de mult pe Dumnezeu care mereu îmi arată ce bun și minunat este El și ce mare e iubirea Lui.
De ce? Unde am greșit? Ce am greșit ca să devin lăcaș de gânduri urâte și mincinoase împotriva Dumnezeului meu drag?
De ce trebuie să fie mereu întinat de păcat chipul Domnului din mine? E atât de groaznic să vezi toți oameni ce-l iubesc pe Dumnezeu în felul lor și eu sunt o păcătoasă așa de mare în ochii Lui. Ce să fac Maică? Ce mă fac? Mă doare sufletul să-L necăjesc mereu pe Dumnezeu Cel ce m-a zidit!
Durere