Am strigat la Dumnezeu

Versiune tiparTrimite unui prieten

Mă gândesc… la timpul trăit departe în nord, cum nu găseam biserici deschise, fie ele și catolice, dar am găsit icoane într-un bar. Cum m-am dus alergând la o pădurice de brazi și nu miroseau ca acasă, și au început lacrimile să curgă liniștit și am întrebat în tăcere „Unde ești?”. Și nu s-a întâmplat nimic, decât că o căprioară a venit aproape, a privit în aceeași direcție cu mine pentru un timp… fără repere, și a plecat. Cum Ți-am cerut o dată adânc să faci să fiu din nou vie, și mai întâi am văzut moartea (fizică) cu ochii. Cum Ți-am cerut cu înfrigurare mare, știi Tu când, să faci să nu ajung în fața oamenilor ălora să vorbesc dacă nu fac bine, și am ajuns și (…încep să cred că ai umor) m-am trezit că le spuneam lucruri care nu erau în agenda mea. Să nu crezi că nu îmi amintesc tot. Până și prostiile mi le amintesc.
ŞTIU Doamne că ești pe undeva pe aici! Asta e ce știu acum, azi. Noi doi suntem într-o de-a v-ați ascunsa în continuă ciclicitate, cu pauze în care probabil că mă lași să respir. Te pierd, nu Te găsesc mereu, nu Te recunosc mereu, poate pentru că eu Te caut într-o anumită „formă” pe care mintea mea necuprinzătoare o produce… nu Te aud când Te strig sau întreb câte ceva, chiar dacă uneori mi se pare că citesc ca pe-un fuior de fum un mesaj fără cuvinte de la Tine, o pală de iubire de exemplu… nu am putere și tărie și știință să fac ce am de făcut să ajung și să rămân cu Tine… probabil… habar nu am! Nimic nu știu, după cum se pare că nimic nu pot fără Tine! Însă știu că ești pe undeva. Simt! Și mi-e de ajuns! Poate am să Te găsesc și eu cândva, preț de mai mult de câteva secunde sau ore, cum atât reușesc azi în jocul nostru de-a v-ați ascunsa. Și mai știi ceva, Doamne? M-am cam săturat să mă joc. Nu zic ba, jocul a fost fain, subtil, covârșitor de cele mai multe ori. Dar nu mai vreau să mă joc! Vreau… bănuiesc că vreau să trăiesc! Nu știu ce (să) vreau exact și știi și asta… Dar când spun că știu azi că ești, o spun cu hotărâre, încrâncenare, plâns și aproape urlet, pentru că printre rânduri este „și tot Te voi găsi eu până la urmă!!!”. Sunt slabă și murdară și păcătoasă și neputincioasă? Da! Așa e!! DA! AŞA E!
Și? … Așa netrebnică tot o să Te găsesc! După care… voi putea vorbi și despre ce să vreau probabil.
Tu ești Cel la care strig… poate așa mă aud și eu.

Un copil pe Cale?

Și, dacă e adevărat că te-ai săturat să te joci, oprește-te și cunoaște-L! El, Dumnezeu, e în inima ta, la ușa ei! Intră și tu acolo și deschide-I și vei descoperi că nu ai nevoie de nimic, decât de prezența Lui. Atunci nu-I vei mai cere cele de care ți se pare că ai nevoie și vei fi cu El și El cu tine, și asta te va face să vezi ce ochii tăi n-au mai văzut, să auzi ce urechile tale n-au auzit, să pipăi ce mâinile tale n-au mai pipăit, să guști ce limba ta nicicând n-a mai gustat, să miroși ce niciodată n-ai mai mirosit!
Vezi tu, copil drag, în noi sunt cumva trei puteri care ne mișcă voința: pofta, dorința și dorul. Dacă amestecăm aceste ape ale sufletului, totul se împotmolește în delta înnoroiată a poftei, a chefului, mereu nesățioase și mereu sătule deja... Dacă vei asculta glasul dorului și vei reduce la tăcere o vreme strigătele dorințelor mici și mititele, cumva robite poftei sau morții ei, lipsa de orice chef, vei descoperi ce cauți. Tu nu pe Dumnezeu Îl cauți, ci pe tine! Doar că multă vreme ai căutat o idee despre tine, un ideal, o perfectă, o „cineva” care să „le arate ea lor cine este cu adevărat! Acum te apropii de tine. Și, aflându-te pe tine, Îl vei întâlni pe îndelung Căutatul tău Mângâietor, Care e cu tine de când ești tu și te așteaptă Acasă, în brațele Lui părintești și iubitoare!
Curaj!
Cu drag și multă prețuire,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar