Să ne rugăm pentru Alexandru, frăţiorul lui Kati!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Nu v-am scris demult și vă rog să mă iertați, dar știți, Măicuța mea, că în tot acest timp n-am stat nicio clipă, ci am „lucrat” într-una... VIN INFORMAȚIILE CA O PLOAIE BINECUVÂNTATĂ ASUPRA MEA, SLĂVIT ȘI LĂUDAT SĂ FIE DUMNEZEUL NOSTRU ÎN VECII VECILOR!
Am iarăși începute două teme, dar sunt atât de lungi încât nicicum nu contenesc să le termin. Am crezut că e din cauza oboselii, dar tare mă tem, că o fi ceva mult mai grav, lenea?!? Am să le termin eu, oricare ar fi cauza, dar numai peste câteva zile. Acum vă scriu doar să vă spun ceva foarte important.
Vă amintiți, Măicuță, că în timpul Seminarului vă spuneam oarecând că am un frate (Alexandru) în Ungaria, care seamănă mult cu mine (deși suntem frați doar după tată) și care a trăit aproape aceleași drame în copilărie pe care le-am trăit eu... Ei, Măicuță, numai că EL NU A AVUT PE NIMENI LÂNGĂ EL PRECUM V-AM AVUT EU PE DUMNEAVOASTRĂ, și iată că într-un timp foarte scurt s-a îmbolnăvit subit, a fost supus unei intervenții chirurgicale și, ce credeți? La vârsta de patruzeci și doi de ani ARE CANCER ÎN ULTIMA FAZĂ, MĂICUȚĂ!!!!!!!
Niciodată nu am reușit să vă arăt recunoștința pentru tot ce ați făcut pentru mine prin acest Seminar al IERTĂRII, dar vă rog să vă imaginați CE POT SIMȚI ACU, CÂND MĂ GĂNDESC CĂ DACĂ NU M-AȚI FI AJUTAT POATE AȘ FI AVUT ACEEAȘI SOARTĂ ȘI EU!!!!!!!! MULT ORICUM N-AȘ FI AVUT ȘI PĂȚEAM LA FEL!!!!!!!
Măicuță, am văzut și noutățile de pe site, și VĂ IMPLOR, FACEȚI ORICE CA ACEȘTI COPII SĂ NU-ȘI URASCĂ PĂRINȚII ȘI PE NIMENI!!!!!!!!!! EU AM ÎNȚELES DE CE INSISTAȚI DIN TOATĂ PUTEREA DUMNEAVOASTRĂ ASUPRA ACESTUI FAPT CU SEMINARUL și tocmai pentru asta VĂ IMPLOR SĂ FACEȚI CUMVA SĂ ÎNȚELEAGĂ CU TOȚII URMĂRILE NEIERTĂRII!
La noapte (cu ajutorul lui Dumnezeu) pornesc pe drum spre Ungaria să îmi văd fratele... Mă așteaptă clipe grele pentru că mă tem că va fi nespus de greu ce voi avea de văzut: a slăbit în trei săptămâni optsprezece kilograme; are o tăietură oribilă de șaizeci de centimetri pe burtă (cancer la pancreas), trei copii destul de mici disperați, soție devastată și multe altele, dar nădăjduiesc că Dumnezeu mă va întări și îmi va da putere să trec peste toate. Poate nu aș suferi atât de mult dacă n-aș ști CAUZA bolii lui...
Mă voi opri acum, dar vă voi scrie după ce mă voi întoarce acasă, pentru că sunt sigură că voi avea CE să vă scriu...
Măicuță, mă voi ruga Bunului și Înduratului Dumnezeu să vă dea multă sănătate pentru că AVEȚI de lucru încă!!!!!!!!!!!
Vă îmbrățișez cu DOR și drag, VĂ SĂRUT MÂNUCĂLE FRÂNTE și VĂ IUBESC NESPUS, MĂICUȚA MEA DE DUMNEZEU BINECUVÂNTATĂ!!!!!!!!!! - al dumneavoastră copil îndurerat, Kati

Pun aici mesajul tău atât pentru strigatul tău către copiii abuzați care au nevoie să învețe iertarea, cât și pentru a-i ruga pe toți prietenii noștri să se roage pentru frățiorul tău Alexandru și pentru familia lui.

Dumnezeu să-ți binecuvânteze drumul și să te facă apostol al iertării în sufletul frățiorului tău iubit!
Cu dragoste și binecuvântare,
Maica ta Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar