Nu știu dacă vă mai amintiți de mesajul meu în care întrebam de ce nu mă iubește nimeni și de ce pierd tot ce iubesc. Mulțumesc pentru răspuns și accept să fac seminarul „Să ne vindecăm iertând”. V-aș ruga să-mi spuneți la ce oră se face seminarul, când, cum și când pot începe mai repede. Și, mai am o problemă. Nu știu cum s-o rezolv. Eu toată viața mea m-am întrebat de ce nu mă iubește nimeni. Am fost convinsă că nu mă iubește nimeni, nici părinții, nici prietenii. De fapt, ăsta e adevărul, nu m-a iubit nimeni niciodată. Și apropiindu-mă de biserică mi-a venit gândul că un părinte duhovnic m-ar ajuta mult și m-ar iubi ca un părinte, dar m-am înșelat. Duhovnicul mi-a înșelat încrederea și toate speranțele puse în el s-au spulberat. Nu mai pot avea încredere în el, nu mai pot vorbi deschis, nu înțeleg de ce m-a părăsit în clipe dificile pentru mine. De ce îmi pusesem toată încrederea în el, că mă va ajuta? Și, în schimb, m-a părăsit. Și eu, fiind slabă în credință, am făcut multe păcate grave din care nu mă mai pot ridica. Viața mea nu mai poate fi ridicată la fapte bune, eu nu mai pot face nimic să șterg faptele rele, nu pot trăi cu păcatele pe conștiință și nu mai vreau să merg la spovedanie. Duhovnicul meu, părintele meu m-a trădat și m-a lăsat în mâna lupului celui rău și cel rău m-a păcalit cum a vrut el, eu neavând la cine să apelez. De ce am pățit așa când eu tot ce am vrut, am vrut să mă schimb în bine dar nu am reușit și când am cerut ajutorul am fost lăsată de izbeliște și m-am deprimat și am căzut din păcat în păcat mai rău. Acum am asupra mea niște păcate, cele mai urâte păcate și nu mă pot spovedi. Sunt plină de ură asupra duhovnicului că nu m-a ajutat la timp, nu m-a luat în seamă, a zis că glumesc. Și acum îl urăsc pe duhovnicul meu. Maică, m-a trădat în cel mai urât mod posibil. De ce mi-a făcut asta? Nu mai vreau să trăiesc, nu-mi pot spovedi păcatele, sunt un om urât în fața Domnului, nu-mi suport păcatele, de ce nu m-a ajutat duhovnicul la timp să nu trec prin asta? Acum trăiesc degeaba, am păcate și nu le pot spovedi. Urăsc oamenii pentru că la necazuri te părăsesc. Așa mi-a făcut duhovnicul și toți ceilalți. Tot nu înțeleg de ce nu mă iubește nimeni. Dar eu nu vreau să mai trăiesc pentru că nu mai am cum să mă îndrept în fața Domnului, eu ce-i zic Domnului de păcatele mele, cum pot trăi cu ele? Eu nu mai am nici viitor cu păcatele mele, pur și simplu nu mai pot trăi. Nu mai am pentru ce, nu mă pot pocăi, păcatele mele sunt grave. Sunt rănită, duhovnicul nu m-a ajutat la timp și acum nu mai vreau să mă spovedesc, nu mai pot, nu mai vreau să cred în nimeni și nimic. La o lume întreagă mă așteptam să mă dezamăgească, dar nu duhovnicul meu, de ce măicuță mi-a făcut asta? Eu nu mai vreau să-i vorbesc, de fapt cum să vorbesc unui om căruia știu că nu-i pasă de mântuirea mea, cum pot face asta? Eu nu mai am nici o viață, eu m-am născut pentru iad, păcatele mele sunt mari, nu mă mai pot mântui. CHIAR DE AȘ FACE SEMINARUL, NU MĂ POATE MÂNTUI ȘI EU NU CRED CĂ MĂ MAI POT MÂNTUI. SUFLETUL MEU E PENTRU IAD PENTRU CĂ NU MĂ POT SPOVEDI, NU-MI POT IERTA DUHOVNICUL ȘI CE VOI FACE CU PĂCATELE MELE. Chiar de le voi mărturisi, toată viața îmi voi aminti faptele mele rele și nu le suport. Și nu suport tot ce am pățit, de ce măicuță, m-a abandonat duhovnicul, nu mai vreau să văd preoți în viața mea. Nu vreau să mai văd oameni în viața mea, eu vreau să mor. Nimic din lumea asta nu e pentru mine, toți mă dezamăgesc și, pe deasupra, mai sunt plină de păcate urâte ca iadul. Dar, măcar de m-ar fi părăsit toți și nu aveam așa păcate, aș fi suportat, dar cu păcatele ce fac. Eu nu mai cred în preoți, biserică și oameni. Așa că nu știu, cred că aștept nu știu ce, dar eu nu mai fac nimic pentru viața mea pentru că nu mai cred în nimic. Îmi pare rău pentru Domnul, atât. El toată viața nu a făcut decât să mă ajute, El nu m-a dezamăgit, dar eu vreau să mor pentru că Domnul mă vede așa urâtă. Nu mai am ce oferi nimănui, mai ales Domnului. Toată viața L-am supărat pe Domnul și acum când mai aveam un pic și-mi îmbunătățeam relația cu El, cad în iadul cel mai urât și duhovnicul nu mă ajută. De asta nu-l pot ierta, pentru că, dacă mă ajuta, nu mă scufundam astfel. Și îmi pare rău pentru Domnul, eu nu am putut să fac fapte bune să-L bucur și acum voi merge în iad. Și Domnul a făcut atâtea pentru mine și eu? Cum mă întorc la Domnul? Nu pot, nu știu cum, nu mai cred în preoți, spovedanie, în nimic. Și totuși cum mă întorc? Ce zice Domnul de mine? Eu ce fac? Eu de ce nu pot fi decât rea?
Eu m-am născut să merg în iad.
Trista