Există o cale de a avea viaţa părintelui Arsenie prin internet?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuţă dragă,

Vă mulțumesc cu bucurie în suflet pentru răbdarea cu care aţi întâmpinat problemele vieţii mele redate în răspunsul la tema din sesiunea a doua a seminarului și aș vrea să îmi exprim această bucurie interioară care răsare încet-încet odată cu parcurgerea seminarului iertării. Aseară m-am rugat Domnului și Duhului Sfânt, iar după rugăciune am mai zis o rugăciune mai mică în care îi vorbeam Domnului despre dorinţele mele care mă apasă, gânduri care nu îmi dădeau pace și iată că Dumnezeu nu numai că m-a auzit dar mi-a și răspuns! Azi am primit de la un prieten drag prin internet "zile din viaţa părintelui Arsenie" în care am avut răspunsuri dar și porunci referitoare la dorinţele și gândurile mele. Cât de mult înseamnă rugăciunea și râvna, lupta continuă cu păcatul. O, da, măicuţă că eu caut, dincolo de viaţa aceasta trupească care și ea contează în felul ei, să îmbrăţişez mai mult viaţa în duh și adevăr: cea mai frumoasă viaţă, viaţa duhovnicească!

Vă mulțumesc pentru că îmi luminaţi mintea și viaţa și vă doresc sănătate și viaţă lungă ca să apropiaţi cât mai multe suflete ca al meu acolo lângă Sfânta Treime.

DOAMNE AJUTĂ!

Gabriel

P.S. Există o cale de a avea viaţa părintelui Arsenie prin internet?

Eu îţi mulțumesc pentru efortul pe care îl faci ca să ajungi la bucuria pentru care te-ai născut și pentru care S-a jertfit Domnul nostru pe Cruce!

Acum pun mesajul tău pe site cu nădejdea că vei găsi viaţa părintelui Arsenie aşa cum doreşte inima ta.

Cu dragoste și respect,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar