Pentru Ca
Parcă ai fi "eu". Aşa am primit mesajul tău. Și eu am descoperit... sau descopăr încă simptomele co-dependenței în mine și din păcate reacţia mea nu e cea care trebuie. M-am oprit cu seminarul la sesiunea şapte, deşi era tare bine când eram pe cale. De atunci trăiesc multă mânie și am ajuns să fac anumite păcate ca un fel de răzbunare. Ce e mai rău e că la 26 de ani am căzut într-un păcat de care m-am ferit până acum deşi mă luptă patima de peste zece ani (de fapt Domnul m-a ferit cum numai El a ştiut), mi-am împietrit inima singură și nu am nici o mustrare de conştiinţă. Nu mă mai rog tocmai pentru că ştiu (ce ironie... ) că ar fi suficient numai un Doamne, și Hristos m-ar lua de mână (unde era credinţa asta până acum?), dar îmi place să mă bălăcesc în noroiul ăsta...
Poate că maica e supărată pe mine acum, îmi pare rău.
M-am regăsit în tot ce ai scris și sper să ajung să tânjesc și eu (aşa cum s-a mai întâmplat) după pacea lui Hristos.
Singurele lucruri pe care le regret sunt Împărtăşania și faptul că am pierdut-o pe Maica Domnului cu bună ştiinţă.
Numai atâta mai vreau să zic, că ştiu că mai este nădejde și pentru mine.
Mă iertaţi dacă am smintit.
Dacă credeţi că mesajul meu e prea smintitor, nu-l puneţi pe site. M-am gândit că poate ajuta pe cineva să nu facă așa ca mine și am vrut tare mult să-i răspund lui Ca și să-i mulțumesc.
P.S. nu vă supăraţi că nu am semnat cu numele întreg
R.
Draga mea R.
Ce profund numeşti suferinţa ta de acum.
Doamne, ce mulți oameni Te refuză numai ca să se autopedepsească!
Eu nu sunt supărată pe tine, ci sufăr cu tine și te aştept cu nădejde. Vei ajunge mai adânc cu suferinţa ta și nu vei mai putea să negi că singură o alegi și că eşti responsabilă pentru alegere.
Te îmbrăţişez cu drag și durere, dar și cu nădejde și încredere,
M. Siluana