Nu, dragostea nu s-a ascuns, ci a murit, dacă era doar o dragoste sentimentală, sau nici nu s-a născut. Iar dacă a fost cu adevărat un strop de dragoste adevărată, acel strop zace îngrădit într-un cotlon al sufletului aşteptând o minune! El a fost înăbuşit de păcat, de nerăbdare, de egoism, de pretenţii, de trezirea unui fel de a fi "ca acasă", ca "între noi" când preocuparea de bază este să vedem ce nu ne place, să acuzăm şi să ne scuzăm pe noi...

Dacă a fost dragoste, ea te strigă să citeşti Imnul dragostei din I Corinteni, 13, şi să ceri de la Domnul har şi bunăvoinţă ca să o trăieşti, să o faci vie. Numai şi numai de tine depinde.

Dacă a fost dragoste, învaţă de la Seminarul nostru Să ne vindecăm iertând să-ţi vindeci rănile, care te împing să judeci şi să lupţi pentru dreptatea ta şi să accepţi toate şi să binecuvântezi şi atunci vei avea ochi să vezi unde e dragostea!

Dacă nu a fost dragoste, o poţi chema! Dar numai şi numai înviind tu!

Morţii nu iubesc şi nu sunt iubiţi! De aceea e atâta moarte şi pe pământ şi dincolo de mormânt. Pentru că dragostea e grea şi dragostea de sine e ca un cancer care ucide fără milă şi suflet şi trup!

Curaj, om drag, Dumnezeu este Iubire şi abia aşteaptă să fie chemat în inima şi în viaţa noastră ca ne iubească şi să ne dăruiască această putere dumnezeiască: Iubirea!

Cu drag şi nădejde că-mi vei scrie într-o zi, sau că mă vei căuta la Marea Înviere ca să-mi povesteşti cum ai biruit moartea!

Dumnezeu să te binecuvânteze,

M.Siluana